Mesajul președintelui – 12 aprilie 2024
Stimate comunități adventiste de ziua a șaptea, Stimați frați și surori în credința Domnului Isus Hristos, „Așa vorbește Domnul […], Domnul oștirilor: «Eu sunt Cel
Îți mulțumesc pentru că vizitezi paginile mele. Ca președinte, călătoresc o bună parte din timp. Din nefericire, chiar dacă aș fi prezent în fiecare Sabat într-o altă biserică adventistă, nu aș reuși să vizitez toate comunitățile adventiste din România. De aceea, doresc să împărtășesc aici câteva gânduri și experiențe care pot fi de ajutor familiei bisericii. Mă rog lui Dumnezeu ca toți credincioșii adventiști să continue așteptarea Domnului Isus și să se „lupte pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3).

Pastorul Aurel Neațu transmite decizii de la comitetul executiv al Uniunii și anunță premiera filmului despre adventiști. Ce conține documentarul despre Biserică și unde se organizează în țară campanii adventiste de voluntariat medical?
Stimate comunități adventiste de ziua a șaptea, Stimați frați și surori în credința Domnului Isus Hristos, „Așa vorbește Domnul […], Domnul oștirilor: «Eu sunt Cel
Cei care preferă conținut sub formă de text, pot găsi mai jos transcrierea mesajului. Stimați frați și surori, Dragi prieteni ai adventiștilor de ziua a
Cei care preferă conținut sub formă de text, pot găsi mai jos transcrierea mesajului. Stimați credincioși și dragi prieteni ai Bisericii Adventiste de Ziua a
– primește în audiență un profesor al Universității Adventus; – ia parte la o ședință a comitetului local al Uniunii.
– participă la ședința comitetului executiv al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Conferința Muntenia.
– se adresează presei, personalului medical voluntar și organizatorilor campaniei „Din grijă pentru tine” în conferința de presă „Împreună pentru oameni” la Pitești Arena, Argeș.
Copyright © Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România. Toate drepturile rezervate.
Adresă: Erou Iancu Nicolae Nr. 38-38A Voluntari , Ilfov, 077190, România. Telefon: +4 021 269 0338
Președinte.adventist.ro este un site al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.
Adventiștii de Ziua a Șaptea sunt creștini dedicați în a-i ajuta pe oameni să înțeleagă Biblia, pentru a găsi în ea libertate, vindecare și speranță în Isus Hristos.