Mesajul președintelui – 22 martie 2024
Cei care preferă conținut sub formă de text, pot găsi mai jos transcrierea mesajului. Stimați frați și surori, Dragi prieteni ai adventiștilor de ziua a
Îți mulțumesc pentru că vizitezi paginile mele. Ca președinte, călătoresc o bună parte din timp. Din nefericire, chiar dacă aș fi prezent în fiecare Sabat într-o altă biserică adventistă, nu aș reuși să vizitez toate comunitățile adventiste din România. De aceea, doresc să împărtășesc aici câteva gânduri și experiențe care pot fi de ajutor familiei bisericii. Mă rog lui Dumnezeu ca toți credincioșii adventiști să continue așteptarea Domnului Isus și să se „lupte pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3).

Pastorul Aurel Neațu transmite decizii de la comitetul executiv al Uniunii și anunță premiera filmului despre adventiști. Ce conține documentarul despre Biserică și unde se organizează în țară campanii adventiste de voluntariat medical?
Cei care preferă conținut sub formă de text, pot găsi mai jos transcrierea mesajului. Stimați frați și surori, Dragi prieteni ai adventiștilor de ziua a
Cei care preferă conținut sub formă de text, pot găsi mai jos transcrierea mesajului. Stimați credincioși și dragi prieteni ai Bisericii Adventiste de Ziua a
Cei care preferă conținut sub formă de text, pot găsi mai jos transcrierea mesajului. Stimați frați adventiști de ziua a șaptea, dragi prieteni și ascultători,
– are o convorbire de lucru cu un director de instituție a Uniunii Adventiste; – întâlnește comisia de auditori financiari ai Uniunii și primește raportul
– participă la ceremonia de inaugurare a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Mihailești, Giurgiu.
– transmite un mesaj video către familia Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.
Copyright © Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România. Toate drepturile rezervate.
Adresă: Erou Iancu Nicolae Nr. 38-38A Voluntari , Ilfov, 077190, România. Telefon: +4 021 269 0338