Cuvânt către familia Bisericii Adventiste – 29 ianuarie 2021

Cuvânt către familia Bisericii Adventiste – 29 ianuarie 2021

Pastorul Aurel Neațu explică în ce fel a crescut numărul deceselor în pandemie, menționează prima întâlnire virtuală a prezbiterilor din țară și observă scăderea participării la serviciile de cult, în biserica cu cele mai multe servicii divine pe săptămână.

Președintele oferă informații despre viitoarele conferințele biblice ale pastorului Daniel Olariu, cartea misionară „Vie Împărăția Ta!”, și ultimele producții digitale.

Cei care preferă conținut sub formă de text, au mai jos transcrierea mesajului.

Stimată familie a Bisericii Adventiste, dragi prieteni, 

Mai întâi, vă rog să primiți un cuvânt de sfătuire din partea lui Dumnezeu, prin care suntem îndemnați să „luptăm cu un suflet pentru credinţa Evangheliei (Filipeni 1:27), „pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3) și să fiți „tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi” (1 Petru 5:9).

În cele ce urmează, vă comunic din viața Bisericii câteva tablouri din lupta credinței, care înaintează pe tărâmul spiritual. Au început pregătirile pentru conferințele biblice din luna aprilie, anul acesta. Prezentatorul principal va fi pastorul Daniel Olariu, profesor la Universitatea Adventus, iar subiectul e construit în jurul a zece expresii greu de înțeles rostite de Domnul Hristos, care răspund în mod special nevoilor sufletești ale persoanelor din segmentul de vârstă 30-45 de ani. 

Plănuim ca programul LIVE să se desfășoare în aula universității, cu un public restrâns. Zilele trecute a avut loc o consultare cu un grup de adulți tineri adventiști, care și-au pus în comun creativitatea și experiența și ne-au oferit sugestii de lucru. O întâlnire similară este programată săptămâna viitoare, în care vom asculta iarăși vocea generației-țintă. 

Am fost interesați să măsurăm din nou impactul coronavirusului asupra deceselor din rândul credincioșilor adventiști de ziua a șaptea. Dacă vom compara statistica ultimilor doi ani, observăm faptul interesant că s-au înregistrat mai puține decese în anul pandemiei, 2020, decât în anul anterior, 2019. 

Însă, dacă ne referim strict la lunile pandemiei –  adică ultimele trei trimestre –,  se vede o ușoară creștere a deceselor în anul 2020, față de aceeași perioadă a anului 2019. Astfel, avem cu 26 de decese mai mult în perioada menționată. 

Lupta vieții și a credinței continuă și pe alte planuri, la fel de măsurabile. Aș aminti scăderea participării la serviciile divine ale Bisericii din România și în special în unele comunități urbane. Privind în urmă, înțelegem că pandemia a accelerat această tendință veche și, vrând-nevrând, ne îndreaptă către soluții de tip hibrid, care vor funcționa în anii următori. 

Probabil că Biserica Adventistă este între bisericile cu cele mai multe servicii divine pe săptămână, și aceasta se datorează în parte semnului nostru distinctiv, Sabatul, pe care îl deschidem vineri seara, uneori în bisericile locale. Respectarea unei zile de odihnă complete, de 24 de ore, ne readuce în locul de închinare și în a doua parte a zilei de sâmbătă. 

Criza declanșată de COVID, dezvoltarea platformelor digitale, posibilitatea de a urmări Speranța TV pentru cei mai în vârstă – după cum ne arată măsurătorile de audiență – ne așază pe toți în situația de a găsi noi forme de exprimare a atașamentului nostru față de Biserică și față de semeni. Pentru acest demers, vă rog pe toți, laici, slujbași și pastori, să ne ajutați în a duce mai departe lupta credinței și a Evangheliei.

Sabatul trecut, am participat pentru prima dată la o întâlnire națională a fraților prezbiteri desfășurată pe Zoom. Aproape 450 de persoane au fost prezente din toate părțile țării. Directorul Asociației Pastorale, pastorul Marius Andrei, va mai coordona astfel de întâlniri pentru instruire și viziune comună. Vă invit, dragi frați prezbiteri, să beneficiați cu toții de următoarele sesiuni, pentru ca, împreună, să conducem Biserica lui Dumnezeu în direcția dorită.

Spre final, vă informez pe scurt următoarele:

Departamentele de Misiune și Publicații produc o carte misionară cu titlul Vie Împărăția Ta! pe baza predicilor de la evanghelizarea cu același nume. Mesajul este adaptat de editori pentru tipar, iar cartea va ajunge în mâinile dumneavoastră cel mai devreme la sfârșitul lunii februarie. Prețul este subvenționat, iar distribuitorii vor plăti maximum un leu pe bucată, în limita unui tiraj rezervat fiecărei regiuni. 

Fondurile pentru misiunea globală la nivelul Conferinței Generale au fost afectate cu circa 40% în anul 2020, din motive lesne de înțeles. Aceste fonduri sunt colectate la Școala de Sabat și sunt destinate țărilor sărace din Africa de Nord, Orientul Mijlociu și Asia (Fereastra 10/40, căminul a două treimi din populația planetei). 

Comitetul local al Uniunii a votat recent achiziția unor echipamente pentru a încuraja producțiile digitale misionare în cadrul departamentelor sale. 

A apărut podcastul Distinctiv, printr-o frumoasă colaborare între Semnele Timpului și Federația Studențească AMiCUS România.

În colaborare cu Centrul Media Adventist și Consiliul Consultativ de Misiune, lucrăm mai departe pentru interconectarea departamentelor Bisericii și a Hope Discovery România. 

Lupta credinței continuă. În așteptarea Sabatului care se apropie, în viața de zi cu zi, în plină pandemie și după, folosind pasajul biblic de la început, parafrazez pentru dumneavoastră mesajul apostolului Pavel: „Să ne purtăm într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că ne întâlnim, fie că rămânem departe unii de alții, să rămânem tari în acelaşi duh și să luptăm cu un suflet pentru credinţa Evangheliei” (Filipeni 1:27). 

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
Print