Faceți ucenici!

„Şi învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit!” (Matei 28:20 p.p.)

Deși nu este ultima declarație făcută de Isus înainte de înălțarea Sa, cea din Matei 28:18-20 este numită de către cei mai mulți cercetători ai Scripturii Marea Trimitere. Totodată, este unanim recunoscut că aceasta ni se aplică nouă, credincioșilor de astăzi, motiv pentru care ar trebui să înțelegem foarte bine contextul și factorii implicați.

În primul rând, discutăm despre o autoritate, cea a lui Isus. Cuvântul „putere” înseamnă autoritate, dreptul de a folosi puterea. De altfel, întreaga Evanghelie după Matei subliniază autoritatea lui Isus Hristos, prezentă în învățătură (Matei 7:29), în vindecări (Matei 8:1-13) și chiar în iertarea păcatelor (Matei 9:6). Hristos a avut autoritate asupra Satanei și a delegat această autoritate ucenicilor (Matei 10:1). La finalul Evangheliei, Matei conchide că Isus a avut toată autoritatea.

Astăzi, fiecare urmaș al lui Isus este învestit cu autoritate divină în măsura în care alege să-L reprezinte pe Hristos și să urmeze modelul Său de slujire. Credincioșii din biserica timpurie au lucrat în numele și prin autoritatea lui Isus.

Și noi suntem chemați să le vorbim semenilor în numele lui Isus, dar și să trăim asemenea Lui. Este privilegiul nostru, al adventiștilor de ziua a șaptea, să le vorbim oamenilor despre Dumnezeu prin cuvânt și prin exemplul personal.

Creștere sau înmulțire

În al doilea rând, discutăm despre o activitate la care suntem chemați, despre o trimitere. Verbul grecesc tradus prin „duceți-vă” nu este de fapt o poruncă, ci un participiu prezent (a merge). Singura poruncă din pasajul acesta este „faceți ucenici”. Indiferent de locul în care ne aflăm, ar trebui să fim martori pentru Hristos și să căutăm să-i aducem pe oameni la Hristos (Faptele 11:19-21).

Ucenic veritabil este cel care a crezut în Isus și și-a exprimat credința prin încheierea botezului. El rămâne în părtășia bisericii și, în același timp, este capabil să-i câștige pe alții și să-i învețe tainele umblării cu Dumnezeu. Acesta a fost modelul bisericii primare.

Din păcate, în multe privințe ne-am îndepărtat de acest deziderat. Prea mulți credincioși sunt doar spectatori în bisericile din care fac parte. Cât de rapid ar crește bisericile noastre dacă fiecare i-ar învăța pe alții printr-un program de ucenicie. Singurul mod în care biserica locală poate să se înmulțească (în loc de creștere prin adăugări) este printr-un program susținut de ucenicie. Aceasta este responsabilitatea fiecărui credincios, și nu doar a unui grup mic, care simte această chemare. Nu este suficient să câștigăm oameni pentru Hristos, ci trebuie să-i învățăm Cuvântul lui Dumnezeu, o parte foarte importantă a trimiterii din Matei 28.

Aceasta este, de altfel, și poziția oficială a bisericii noastre, așa cum o găsim menționată în Manualul bisericii:
„Preocuparea primordială a pastorului și a comitetului trebuie să fie un plan activ de ucenicie, care include atât hrănirea spirituală a bisericii, cât și lucrarea de plănuire și stimulare a evanghelizării în toate fazele ei. Marea Trimitere pentru Evanghelie rostită de Isus ne spune că acțiunea de a face ucenici, care include botezul și învățarea, reprezintă funcția principală a bisericii (Matei 28:18-20). Așadar, aceasta este și prima funcție a comitetului bisericii, care acționează în calitate de organ principal al bisericii locale. Atunci când comitetul își dedică prioritar interesul și cele mai mari energii în vederea implicării tuturor membrilor în proclamarea Evangheliei și în facerea de ucenici, cele mai multe probleme din biserică sunt aplanate sau prevenite și o influență puternică, pozitivă, se va simți în viața spirituală și în creșterea membrilor.” (Manualul bisericii, p. 160)

Articol publicat în revista „Curierul Adventist”, în cadrul rubricii „De la inimă la inimă”, noiembrie 2020.