La răscruce de timp

Încă de la începutul lucrării Sale, prin alegerea celor doisprezece care aveau să-i devină ucenici, Domnul Isus a pus bazele modului în care biserica Sa ar fi trebuit să facă misiune. Din păcate, deși părem convinși cu toții de imperativul acestui mandat, el rămâne încă un deziderat pentru Biserica Adventistă contemporană.

Sunt însă semne că începem să conștientizăm nevoia întoarcerii la metoda de slujire a lui Isus, sau cel puțin lucrul acesta l-am observat la ultimele întâlniri ale Bisericii Adventiste mondiale la care am participat. La comitetul de toamnă al Conferinței Generale, dar și la cel al Diviziunii Intereuropene, s-a discutat foarte mult despre ucenicie. Un nou capitol va fi introdus în Manualul bisericii și va fi în totalitate despre ucenicie. Mă bucură faptul acesta, însă știu din experiența trecută că între a zice și a face este, de prea multe ori, un drum lung.

Cât despre noi, românii, sunt convins că, inspirați de Duhul Sfânt, am acceptat încă de la începutul acestui mandat că ucenicia este singura metodă care poate asigura o revigorare a misiunii noastre, prin atingerea deopotrivă a celor două ținte, revigorarea spiritualității și creșterea numărului de membri.

Este motivul pentru care, fără să ne fi propus, avem o strategie care corespunde cu viziunea Bisericii Adventiste la nivel mondial. Rugăciunea mea din fiecare dimineață, convins că singuri nu putem reuși, se înalță către Dumnezeu, căruia Îi cer să nu privească la lipsurile noastre, ci, prin Hristos, să ne acorde credit și puterea Duhului Său pentru a duce până la capăt ceea ce ne-am propus.

Nu avem un început de mandat ușor, sunt multe provocări și, de ce nu, e potrivit să spunem și lucrul acesta, fără să ne plângem, că sunt și piedici care ne ocupă prea mult, din nefericire, din timpul pe care ar trebui să-l alocăm slujirii. Știu că așteptările sunt mari, că membrii bisericii așteaptă decizii clare, ferme și că doar prin puterea Duhului Sfânt vom reuși să avem coerență în lucrarea de slujire.

Cred că e timpul să ne rugăm mai mult, să cerem ajutorul Domnului și să ne apucăm de treabă. E important ca fiecare dintre noi, liderii bisericii, să fim credincioși în lucrul încredințat (1 Corinteni 4:2). Să ne reafirmăm credința și convingerile, să luptăm pentru păstrarea standardelor prin promovarea adevăratelor valori biblice, alegând să rămânem în Hristos și parteneri loiali ai lui Dumnezeu. Să ne oprim pentru o clipă, ca lideri și membri, și să transmitem un sunet clar de trâmbiță despre drumul pe care am ales să continuăm alături de Dumnezeul nostru.

Să ne angajăm fiecare că vom face tot ceea ce ține de noi pentru a promova, prin cuvânt și exemplu, valori precum: dragostea, bunătatea, răbdarea, cinstea și mila, pentru că doar în felul acesta vom putea vorbi cu autoritate semenilor noștri despre caracterul și frumusețea lui Dumnezeu.

În cele câteva luni care au trecut de la Adunarea Electivă, am avut ocazia să cunosc viața Bisericii Adventiste din diferite țări, de pe mai multe continente. Vă mărturisesc că nu am fost câștigat de ceea ce am văzut. Vorba lui Creangă: „Nu știu alții cum sunt…”, dar eu rămân îndrăgostit de biserica mea, pe care o prețuiesc mult mai mult atunci când sunt printre străini.

E cazul să fim realiști, să apreciem mai mult ceea ce avem și să nu ne mai uităm cu jind la vecinii noștri. E adevărat, nu vom avea niciodată resursele lor financiare, dar sunt convins că mulți ne invidiază pentru resursa umană pe care încă o avem. Cred că aici este cheia! Sau cel puțin una dintre cele pe care ar trebui să le identificăm.

La ultimul comitet al Diviziunii Intereuropene, unul dintre speakeri (nu era român) a spus că mai mult de jumătate dintre membrii Diviziunii noastre sunt români. Peste 90 000 de membri! Da, Biserica Adventistă din România a crescut, cel puțin numeric, și este o forță în Europa zilelor noastre.

Avem foarte mulți tineri care iubesc biserica și sunt dornici să se implice în slujire. Avem copii care participă Sabat de Sabat, împreună cu părinții, la închinare. Cred că facem prea puțin pentru ei, că nu le acordăm atenția și suportul de care au nevoie pentru a-i ajuta să iubească biserica și pe Dumnezeu.

Apropo, mulți dintre vecinii noștri au pierdut bătălia aceasta. Acum, din dorința de a mai repara câte ceva, încearcă tot felul de soluții pentru a-i păstra sau readuce în biserică, uneori cu un cost foarte mare, materializat, din păcate, de cele mai multe ori, în coborârea standardelor. Cât de adevărate și actuale sunt cuvintele înțeleptului: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze…” (Proverbele 22:6). Deopotrivă, părinți și lideri, ar trebui să ne unim eforturile pentru a le arăta copiilor noștri cât de mult îi iubim și cât de importanți sunt pentru noi. Alături de ucenicie, educație, familie și sănătate, lucrarea pentru copii și tineri va fi o prioritate a acestui mandat.

Despre anul misionar care s-a încheiat ar fi cu siguranță multe de spus, dar las statisticile pentru momentul bilanțului, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru susținere și fiecărui slujitor pentru contribuția adusă. Pentru viitor îmi doresc să punem în practică strategia gândită împreună. Avem resurse financiare și umane, o echipă unită, un climat politic și social deschis pentru Evanghelie, așa că nu ne rămâne decât să fim serioși, consacrați și pe deplin dedicați slujirii bisericii și lui Dumnezeu.

Este foarte important ca anul 2020 să fie de referință pentru modul în care liderii bisericii din România au înțeles să promoveze Scriptura, nu prin vorbe, ci printr-o viață curată și o implicare pe măsură.

Am convingerea că Dumnezeu ne poate schimba viața de credință și Se poate folosi de noi pentru a duce vestea mântuirii celor care încă nu L-au cunoscut. O implicare totală a pastorilor și a membrilor în promovarea anului misionar, ce are mottoul „Urmează-Mă în tot adevărul”, va aduce cu siguranță o revigorare a vieții de slujire a bisericii noastre. Deviza noastră să fie: „Să oferim Scriptura și să studiem împreună cu cei interesați!”

Să nu încetăm să ne rugăm și „poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un număr mic ca și printr-un mare număr”. (1 Samuel 14:6)

Articol publicat în revista „Curierul Adventist”, luna decembrie, anul 2019.