Gândul lui Isus

Apostolul Pavel ne oferă, în Epistola către Filipeni, patru exemple de oameni cu mintea supusă lui Dumnezeu: Isus Hristos (2:1–11), Pavel însuși (2:12-18), Timotei (2:19-24) și Epafrodit (2:25-30). Toți cei menționați se încadrează în categoria celor care nu s-au uitat la foloasele lor, însă Hristos este modelul complet, desăvârșit, idealul oricărui creștin care dorește să împlinească voia lui Dumnezeu. Și, cu siguranță, pentru zilele noastre, când oamenii se uită doar la foloasele lor și chiar creștinii au uitat modelul Domnului Isus, subiectul abordat de către apostol este mai actual decât oricând.

Gândul lui Hristos înseamnă să ai atitudinea pe care a avut-o El. La urma urmei, perspectivele sunt cele care determină rezultatul. Dacă gândirea este egoistă, acțiunile vor fi dezbinatoare și distructive. Iacov spune același lucru atunci când compară credința dinamică, practică, cu cea moartă, lipsită de fapte (Iacov 4:1-10).

Din nefericire, de prea multe ori facem lucruri bune pentru că știm că așa trebuie, și nu pentru că suntem convinși. O atitudine bună, un comportament corect sunt de dorit din partea unui creștin, dar să ai gândul lui Hristos înseamnă că atitudinea este consecința unei convingeri, a gândurilor bune pe care Duhul lui Dumnezeu le-a așezat în mintea ta. „După roadele lor îi veți cunoaște”, spunea Domnul Isus.

Deși era egal cu Dumnezeu și avea în stăpânire totul, Isus nu a păstrat pentru Sine nimic din privilegiile pe care I le oferea statutul Său. Avea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, toată lauda și gloria cerului, domnind peste întregul univers, totuși, în Filipeni 2:6, Pavel afirmă un fapt uimitor: Isus a renunțat la atributele divine, nu S-a gândit niciodată la Sine Însuși, ci întotdeauna S-a gândit la alții. Atitudinea Lui era cea a preocupării dezinteresate pentru ceilalți.

Ellen White declară: „Isus ar fi putut rămâne alături de Tatăl. Ar fi putut păstra gloria cerească și închinarea îngerilor. Dar El a ales să dea înapoi sceptrul în mâinile Tatălui și să coboare de pe tronul universului, ca să poată aduce lumină celor cuprinși de întuneric și viață celor care pier” (Hristos, Lumina lumii, p. 22).

Un lider creștin veritabil își va folosi privilegiile pentru a-i ajuta pe ceilalți; un om „mic” le va folosi pentru a se promova pe sine. „Isus ar fi putut coborî de pe cruce, însă, dacă ar fi făcut astfel și S-ar fi salvat pe Sine, nu i-ar mai fi putut salva pe păcătoși” (Ellen White, Chemați să fim diferiți, p. 53).

Este interesant de observat contrastul dintre atitudinea lui Hristos (Filipeni 2:6) și cea a lui Lucifer, care a fost cândva un heruvim ocrotitor, aproape de tronul lui Dumnezeu (Isaia 14:12-15; Ezechiel 28:11-19), dar a dorit să ocupe tronul lui Dumnezeu!

Lucifer a spus: „Voia mea”, iar Isus a spus: „Voia Ta”. Lucifer nu a fost mulțumit să fie o ființă creată, el a vrut să fie Creatorul! Isus era Creatorul, totuși El a devenit de bunăvoie om. Smerenia lui Hristos este o mustrare a mândriei lui Satana. Ne așteptăm ca oamenii neconvertiți să fie egoiști și neînțelegători, dar nu ne așteptăm la astfel de atitudini din partea celor care au experimentat dragostea lui Hristos și părtășia Duhului Sfânt (Filipeni 2:1-2).

„Unul cu altul”

De mai mult de douăzeci de ori în Noul Testament, Dumnezeu ne învață cum să trăim „unul cu altul”. Trebuie să dăm întâietate celuilalt (Romani 12:10), să ne susținem unul pe altul (1 Tesaloniceni 5:11) și să ne purtăm sarcinile unii altora (Galateni 6:2).

„Altul” este cuvântul-cheie din vocabularul creștinului care are mintea supusă Duhului lui Dumnezeu. Dar a te gândi la alții doar în sens abstract nu este suficient, trebuie să acționezi asemenea Domnului Isus.

Să recapitulăm pașii ascultării, ai umilinței, făcuți de Isus: a renunțat la atributele divine, a devenit om prin întrupare, a fost slujitorul tuturor, S-a jertfit pentru salvarea noastră, trecând de la cer la pământ, de la slavă la rușine, de la stăpân la servitor, de la viață la moarte, „și încă moarte de cruce”.

Să-ți folosești privilegiile pentru a-i ajuta pe alții, să fii smerit, să lași la o parte orgoliul, să slujești celor de lângă tine și să fii dispus chiar să plătești un preț, acesta este gândul lui Hristos. Și dacă acestea lipsesc, slujirea, din nefericire, înseamnă doar vorbe, poate frumoase, dar lipsite de valoare înaintea lui Dumnezeu și de niciun folos celor în nevoie.

Este alegerea noastră să-L urmăm pe Isus în tot adevărul, dând o mărturie puternică lumii acesteia printr-o viață curată, supusă lui Dumnezeu, prin puterea și călăuzirea Duhului Sfânt.

Articol publicat în revista „Curierul Adventist”, în cadrul rubricii „De la inimă la inimă”, martie 2020.