Lecții în timp de pandemie

În ultimele săptămâni un nor întunecat s-a abătut asupra țării noastre și a acoperit cu umbra lui orânduirea vieții de zi cu zi. Fenomenul s-a amplificat nebănuit, cu o repeziciune pe care puțini au fost în stare s-o prezică. În umbra noului coronovirus, oamenii se simt nesiguri. Am fost obișnuiți să gândim că niciun necaz nu vine singur și ne e imposibil să anticipăm ce alte nenorociri însoțesc virusul asiatic. Despre puterea lui de a schimba economia și felul de viață s-a vorbit mult, dar cele mai importante lucruri le va spune viitorul.

În calea pandemiei, bisericile adventiste din țările afectate și-au închis porțile, așteptând ca lucrurile să se liniștească. Ceea ce putem face acum este să învățăm câteva lecții oferite de împrejurările de față.

Criza dezvăluie cât de mare este credința noastră

Doar când avem nevoie de ajutor ne putem da seama dacă avem prieteni adevărați, pe care ne putem baza la nevoie. În domeniul spiritual, lucrurile stau asemănător: încercările ne măsoară credința. Chiar acum, în aceste zile de îngrijorare și incertitudini, putem cunoaște măsura de încredere pe care i-o acordăm lui Dumnezeu și înțelegem mai bine care sunt lucrurile cu adevărat valoroase și prioritare. Avem ocazia să știm cât de profundă este relația noastră cu Dumnezeu și să înțelegem cât de slabi suntem fără ajutorul divin.

Deși orice încercare este o pricină de întristare și este firesc să evităm necazurile, înțelegem că o credință netestată nu are valoare. De aceea, apostolul Iacov își încuraja cititorii: „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.” Iacob 1:2-4

Și apostolul Petru avea încredere că în ciuda greutăților, putem obține binecuvântări mai mari. El scria că adevărata credință este „cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat în foc”. Prin urmare, încercarea ne mărește credința și aduce „lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.” 1 Petru 1:7 Cu cât noaptea va fi mai întunecată, cu atât mai tare vor străluci stelele. Puterea lui Dumnezeu este făcută desăvârșită în slăbiciunea noastră. 2 Corinteni 12:9

Evenimentele pe care le trăim acum ne pot învăța multe lecții despre noi și despre calitatea relațiilor apropiate. Ne putem cunoaște mai bine pe noi înșine și ne putem cunoaște așa cum suntem cu adevărat. Înțelegem mult mai ușor cuvântul înțeleptului, că „omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sunt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei.” Eclesiastul 9:12. De asemenea, Îl putem cunoaște mai îndeaproape pe Dumnezeu și puterea Lui. Cu cât noaptea este mai întunecată, cu atât stelele strălucesc mai tare.

Starea actuală ilustrează cât de rapid se poate schimba lumea

Adventiștii au crezut dintotdeauna că sfârșitul lumii este iminent. În fiecare generație s-au propus scenarii. Noi continuăm așteptarea și observăm atenți o succesiune de evenimente urgente care surprind societatea și o transformă de la o zi la alta.

Noul coronavirus a venit ca un hoț. Apariția lui nu a fost prevestită și extinderea lui n-a putut fi stopată de granițele statelor. Totuși, profeția indică evenimente de o amploare mult mai mare în viitor, care vor afecta starea de lucruri la un nivel fără precedent și într-un mod inimaginabil. Chiar și în aceste zile când trăim un scenariu pe care nu l-am mai văzut, ne păstrăm rezerva de a lăsa viitorul să ne surprindă într-un mod cu totul original.

Biblia a prevăzut că „pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete și ciume”. Luca 21:12. Isus a avertizat că „vor veni mulți în Numele Meu şi vor zice […]‘Vremea se apropie’” Luca 21:8. La fel ca în cazul războaielor, îndemnul este „să nu vă înspăimântaţi, pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar sfârşitul nu va fi îndată.” (v.9).

În același timp, învățăm lecția că trăim într-o lume foarte mică. Un lucru petrecut în cealaltă parte a globului ne afectează atât pe noi în România, cât și pe rudele noastre din diaspora. Viteza cu care circulă informațiile depășește viteza cu care circulă virusurile, iar viteza bolii depășește puterea noastră de a face față.

Înțelegem mai profund puterea influenței personale. Un singur contact personal poate schimba o localitate, o regiune, o țară. Un singur om poate influența zeci și sute de mii de cunoscuți și necunoscuți. De fapt, viața noastră personală și cea de familie este schimbată într-un mod semnificativ de oameni pe care nici măcar nu îi cunoaștem.

Să ne rugăm lui Dumnezeu ca vestea cea bună a mântuirii să ajungă în toată lumea și învățăturile bisericii noastre să facă înconjurul lumii, pentru ca evanghelia să fie dusă la orice făptură. Da, lumea este pregătită să comunice un mesaj într-un timp foarte scurt. Să ne rugăm Domnului pentru puterea Duhului Sfânt cu care să-i îmbrace pe slujitorii Săi.

Trăiește sănătos!

Persoanele sănătoase sunt mai protejate, întrucât COVID-19 nu este atât de puternic încât să doboare un om sănătos. Coronavirus afectează în principal persoane cu imunitate scăzută, ale căror trupuri sunt deja slăbite de boli cronice.

Lecția este cât se poate de simplă. Caracterele puternice, care au fost construite frumos de-a lungul vieții vor reuși în lupta finală a credinței. „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci.” Daniel 12:3 Ei au clădit pe stânca veacurilor și când „a dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.” Matei 7:25

Pentru a birui în criza finală nu există soluții rapide. Imunitatea spirituală nu se câștigă la urgență. Nu poți deveni sănătos cu o pilulă, nu poți deveni matur spiritual într-o singură zi. Lupta credinței se dă clipă de clipă și în contextul actual, avem ocazia să ne dezvoltăm maturitatea spirituală. „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit”. Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică”. Galateni 6:7-8

Cultivă calmul în mijlocul haosului

E normal să fim îngrijorați, dar nu este bine să lăsăm ca îngrijorarea zilei de mâine să ne cuprindă sufletul. În timp ce unii se stresează, alții sunt plini de optimism și transmit calm. Ca popor advent, să fim modele de echilibru, cumpătare și încredere. Să fim recunoscuți ca oameni ai lui Dumnezeu. Credința, speranța și dragostea să fie trăsăturile definitorii ale adventiștilor în aceste zile. Să îngrijim de cei săraci, de văduve și orfani, de cei singuri și în nevoie. „Cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.” Galateni 6:10

Vremurile ne dau timp să cercetăm mai profund Biblia și să ne apropiem mai mult de cei dragi. Din 2 Cronici 15:4.7 învățăm că „ în mijlocul strâmtorării” putem să ne întoarcem la Domnul, să Îl căutăm și să Îl găsim. „În vremile acelea, nu era linişte pentru cei ce se duceau şi veneau, căci erau mari tulburări printre toţi locuitorii ţării; […] voi dar întăriţi-vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.” În mijlocul frământărilor, să lucrăm pentru Domnul și pentru semenii noștri. El nu ne-a uitat și nu ne va părăsi. Iată promisiunea Lui: „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” Ieremia 29:11

Vremurile grele nu ne scutesc de responsabilitatea pe care o avem. În data de 19 mai 1870, peste ținutul Noua Anglie din America s-a abătut un întuneric misterios, care a rămas în istorie cunoscut sub numele de Ziua întunecată. Episodul este relatat în cartea Tragedia Veacurilor, în capitolul 17, „Vestitorii dimineții”. Judecătorul Abraham Davenport din Connecticut a rămas celebru prin răspunsul pe care l-a dat colegilor săi, îngrijorați că aceea era Ziua Judecății. El nu a fost de acord să amâne judecata, și curajul lui se vede din replica cu care i-a convins că continue deliberarea. „Eu sunt împotriva amânării. Ziua Judecății fie se apropie, fie nu este. Dacă nu este, nu există niciun motiv pentru a amâna judecata; dar dacă este, eu aleg să fiu găsit la datorie. De aceea, aș vrea să procurați candele.” Exemplul lui este o lecție inspiratoare pentru timpurile noastre. Nimic nu ne poate absolvi de datoria încredințată. Responsabilitatea noastră este cu atât mai mare în vremuri dificile.

„În ce privește responsabilitatea și influența noastră, noi vom da socoteală lui Dumnezeu, pentru că avem viața de la El. Aceasta n-o putem căpăta de la oameni, ci numai de la Dumnezeu. […] Viețile noastre și toate facultățile noastre îi aparțin Lui. El ne poartă de grijă în fiecare clipă; El menține în funcțiune mașinăria vie; dacă am fi lăsați să o conducem noi o singură clipă, am muri. Noi suntem cu totul dependenți de Dumnezeu.” {Lucrarea misionară medicală p. 275 }

Să rămânem oameni

Experiența pe care o trăim este o lecție puternică pentru noi, pentru copiii lui Dumnezeu. Să ne încredem în Dumnezeu și să le oferim celor apropiați dovezi ale credinței noastre. Nu doar să-i încurajăm și să ne rugăm pentru ei, ci să facem lucruri concrete, să arătăm că ne pasă. Lucrurile care altădată puteau fi percepute ca lucruri mici, astăzi pot fi privite ca fapte de eroism: să cumperi medicamente sau alimente pentru cineva, să împarți din bunurile tale, să ajuți un bătrân, o persoană cu vulnerabilități, iată doar câteva lucruri pe care am putea să le facem în perioada aceasta. Liderii bisericii, pastorii, ar trebui – respectând măsurile de igienă, de siguranță – să fie în prima linie, în primul rând, aproape de membrii bisericii, aproape de toți cei care sunt în nevoie. Este un timp în care suntem chemați să dăm dovadă de responsabilitate, de calm, de înțelegere, de conștientizare a vremurilor pe care le trăim, să arătăm respect față de cei de lângă noi. La finalul acestei perioade este important, atunci când vom trage linie, să privi în urmă și să constatăm că am rămas oameni.

Articol publicat în revista „Curierul Adventist”, în cadrul rubricii „Editorial”, aprilie 2020.