Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Raportul președintelui – Comitetul executiv de toamnă, 22 noiembrie 2021

Raportul președintelui – Comitetul executiv de toamnă, 22 noiembrie 2021

„Binecuvântați Numele Lui, vestiți din zi în zi mântuirea Lui! Povestiți… slava Lui!” (Psalmii 96:2,3)

Apostolul Pavel prezintă două modele de credincioșie în lucrul încredințat peste casa lui Dumnezeu. Despre Moise citim că a fost „slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu”, în timp ce „Hristos este credincios ca Fiu”. Fie că acționăm simțindu-ne robi, fie că ne considerăm membri ai familiei lui Dumnezeu, știm că noi suntem „casa Lui” „dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea” (Evrei 3:5,6). Scripturile arată că „suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu”.

În parteneriatul umano-divin, „nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face să crească”. Apostolul precizează că „cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna, şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui” (1 Corinteni 3:6-9). Fiecare conducător consacrat al bisericii, din comitetele locale ale Uniunii și ale conferințelor ei, fiecare pastor și slujbaș din biserica locală constată adesea că doar Dumnezeu este Cel care poate face să crească.

Păstrând metaforele folosite de apostolul Pavel, indiferent că în ultimul an am sădit, am udat sau am fost „meșteri-zidari” pentru temelie și ziduri (1 Corinteni 3:10), „lucrarea fiecăruia va fi dată pe față” în ziua Domnului. În așteptarea acelei zile, Îl laud pe Dumnezeu și vă prezint o parte din activitățile anului 2021, atât activități personale, cât și din cadrul departamentelor și al instituțiilor bisericii, cu mențiunea că acestea sunt doar o pregustare a rapoartelor detaliate de la comitetul de bilanț din primăvara anului următor.

Proiecte misionare

Cu siguranță, proiectul „Citește Biblia pentru prima dată”, al Departamentului de Tineret, a fost inițiativa cu cel mai mare impact, a anului misionar 2020–2021. S-au înscris 5 800 de copii și tineri, până la vârsta de 18 ani, dintre care 5 300 au primit deja gratuit Biblia adolescentului. Efortul financiar a fost posibil prin parteneriatul dintre Uniune, conferințe și Editura Viață și Sănătate. Faptul că noi, ca biserică, promovăm cu regularitate Biblia se vede și din publicarea ediției Biblia ucenicului, un format de valoare, care va fi disponibilă în curând la Editura Viață și Sănătate.

De asemenea, o altă activitate cu impact real în rândul tinerilor a fost serialul „Sens”, în colaborare cu Hope Discovery România. Această evanghelizare în format original, creată de tineri pentru tineri, a fost difuzată pe Speranța TV și pe rețelele online, începând cu data de 30 aprilie.

Pentru anul misionar în curs, copiii din clasele I–VIII se vor putea bucura de Jurnalul meu misionar, creat special pentru ei în cadrul Departamentului de Tineret, cu dorința de a-i ajuta să-și formeze și să-și dezvolte spiritul misionar. Comenzile venite din partea Conferințelor sunt de aproximativ 6 000 de exemplare până la momentul scrierii acestui raport.

La începutul anului au fost organizate două serii de conferințe biblice. Mai întâi, cea pentru publicul maghiar, în perioada 19–28 februarie, prin Departamentul de Grupuri Etnice, sub genericul „Eu sunt”. Cealaltă a fostnorganizată la cererea membrilor și a pastorilor, prin Departamentele Misiune, Comunicare și Internet, alături de Speranța TV, cu genericul „Isus a zis…”. Prezentator a fost pastorul Daniel Olariu.

Inițiative departamentale cu impact

Au fost organizate mai multe întâlniri pentru stabilirea strategiei pe termen lung în cele 60 de centre Sola Scriptura. Ne-a preocupat valoarea acestora, în special din punctul de vedere al ofertei de cursuri și programe „Sola Scriptura”. La dezbateri au participat responsabilii din cadrul filialelor regionale și de la nivel național. S-au căutat soluții pentru a face din spațiul fiecărei librării un veritabil centru misionar. Grupul de evaluare a apreciat că, în procesul de administrare a rețelei, trebuie dezvoltată latura misionară. În aceste centre de influență, ne dorim să subliniem cu prioritate valorile unui stil de viață biblic, în conformitate cu denumirea pe care o poartă, „Sola Scriptura”.

Departamentul de Sănătate a organizat, la finalul lunii mai, campania „Renunți și câștigi!”, în colaborare cu Centrul Media Adventist, TVR Cluj, Societatea Română de Pneumologie, Agenția Națională Antidrog, Societatea Română de Medicină a Familiei și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

De apreciat inițiativa revistei Semnele timpului și a Departamentului de Misiune de a deschide noi canale de comunicare pe platforme audio-video. Puteți viziona pe YouTube cele șaptesprezece episoade ale podcastului Semnele Timpului, care acoperă o paletă largă de subiecte actuale, și, pe aceeași platformă, canalul AUTENTIC podcast, cu tutoriale și experiențele de convertire ale unor membri ai Bisericii Adventiste.

La începutul lunii mai, la Suceava, 55 de tineri adventiști din toată țara, prin organizația „Impact România”, au avut o călătorie misionară de șapte zile, subvenționată și de către Uniunea de Conferințe. „Impact România” inspiră și instruiește tinerii pasionați de misiunea adventistă. Prin astfel de evenimente, tinerii sunt încurajați să vadă practic diferite faze ale slujirii semenilor și, în același timp, oferă sprijin temporar unei biserici, de obicei dintr-un oraș mare.

Prin colaborarea dintre Departamentele Educație și Internet, în luna mai a avut loc olimpiada de religie, organizată pentru prima dată cu posibilitatea de examinare online. Au participat 520 de olimpici la nivel regional, iar dintre aceștia, 290 au susținut testul în format digital. Etapa națională a olimpiadei de religie s-a desfășurat în luna iunie, în aula Universității Adventus din Cernica. Au participat 102 elevi, și jumătate dintre ei au obținut un rezultat de peste 74 de puncte. Ca premiu, Departamentul de Educație a organizat pentru ei o tabără gratuită.

Am avut ocazia unei întâlniri virtuale cu frații prezbiteri din țară, mijlocită de pastorul Marius Andrei, directorul Asociației Pastorale în Uniunea de Conferințe, care l-a invitat pe pastorul Erton Kohler, secretarul Bisericii Adventiste la nivel mondial, să se adreseze prezbiterilor din România într-o sesiune de instruire. La întâlnire au participat, de asemenea, și frați pastori. Tot aici menționez faptul că în Sabatele din 29 mai, 5 iunie, 19 iunie și 3 iulie am participat, împreună cu responsabilul Departamentului Asociația Pastorală, la hirotonirea unui coleg pastor din Conferința Transilvania Sud, a doi colegi din regiunea Muntenia, patru din Moldova și unul din Oltenia.

Documentul cadru pentru desfășurarea activităților muzicale, conceput prin colaborarea dintre responsabilii de la nivelul Conferințelor și directorul Departamentului de Muzică al Uniunii Române, este un instrument care și-a dovedit utilitatea pe parcursul anului 2021. Ca proiecte ale aceluiași departament amintesc: concertul Gloria Dei, susținut în capela Universității Adventus, „Comuniune prin muzică”, coordonat de către Sara Stroici și Andreea Dobia, și tabăra națională de blockflotte și dirijat (august 2021).

Prin Departamentul Misiunea Femeii s-au desfășurat proiecte precum „Scara spre cer”, în cadrul căruia au fost distribuite cărți spirituale în mai multe scări de bloc, sau Bucătăria mobilă, care a presupus pregătirea de hrană și oferirea ei celor nevoiași în timpul perioadei de pandemie.

Cele mai de impact activități ale Asociației „Ridică-te și umblă” au fost cele zece minitabere de la Centrul de activități Sinaia, serviciile centrelor de mobilitate și proiectul „Nu ești singur!” de distribuție a pachetelor cu alimente. Ultimul a început în pandemie și are în vedere peste 1 000 de beneficiari. Pentru anul viitor va fi organizată o tabără cu 200 de participanți și vor continua serviciile și proiectele începute.

Misiunea în penitenciare s-a axat pe organizarea de întâlniri online, săptămânale, cu caracter spiritual și cursuri Sola Scriptura prin corespondență. De asemenea, prin grija voluntarilor, zeci de familii ale deținuților au primit alimente, lemne, îmbrăcăminte, rechizite și medicamente.

În cadrul Centrului Media, odată cu schimbarea grilei de programe, în luna aprilie au fost lansate mai multe emisiuni noi, atât la televiziune, cât și la radio. S-a deschis canalul de YouTube SperantaTV Kids, care oferă muzică pentru copii și conținut adecvat vârstei. De asemenea, proiectul Hope Discovery s-a dezvoltat constant, ajungând la momentul acesta cel mai cunoscut produs din mediul online al Bisericii Adventiste. Tot în cadrul Centrului Media, menționez trendul ascendent al paginilor de YouTube și Facebook, cu un impact pozitiv în rândul urmăritorilor prin conținutul de calitate. De asemenea, prin colaborarea cu Departamentele de Comunicare și Misiune, s-a reușit o mai bună valorificare a interesului spiritual al telespectatorilor și al radioascultătorilor.

Departamentul de Comunicare produce pentru fiecare zi de sâmbătă, de la ora 11 la 12, emisiunea radio și TV „Viață din Cuvânt”, filmată în diferite biserici adventiste. Din partea Departamentului Școala de Sabat și Lucrare Personală, amintesc Manualul ucenicului, o resursă pentru membrii nou-botezați ai bisericii și pentru mentorii lor. Are 26 de lecții cu instrucțiuni practice, pentru a fi un bun ucenic adventist de ziua a șaptea.

Proiecte semnificative

În luna septembrie a fost organizat, prin Asociația Pastorală, un cantonament pastoral național, desfășurat în premieră pe platforma de comunicare Zoom. A fost o ocazie de informare și prezentare a planurilor pe termen mediu și scurt. O sesiune asemănătoare, la finalul aceleiași luni, a fost organizată pentru toți prezbiterii din țara noastră. A fost prezentat anul misionar și un timp rezonabil a fost alocat sesiunii de întrebări și răspunsuri.

În ultimul deceniu, a intrat în conștiința publică adventistă Săptămâna de Consacrare. Noutatea a fost că întâlnirile spirituale desfășurate în primele zile din octombrie au fost, de data aceasta, în format video. Pentru fiecare zi, au fost pregătite o predică înregistrată, un interviu cu un misionar voluntar și propuneri de implicare în voluntariat. Fiecare pastor a primit materialul pentru a-l distribui mai departe către biserici, iar conținutul fiecărei zile a fost postat și pe canalul de YouTube al bisericii.

Sunt bucuros să vă informez că a fost acreditată specializarea asistent medical generalist la Școala Postliceală Sanitară „Dr. Luca”, din comuna Cernica, începând cu anul 2021–2022, pentru profilul „Sănătate și asistență pedagogică”. La Brăila, s-a finalizat o primă etapă a renovării spațiilor administrative, urmând ca, din această toamnă, să fie adusă la standarde înalte și clădirea principală, în care sunt sălile de curs, cu ajutorul unei finanțări primite de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Procentul din partea conferințelor pentru susținerea celor două unități de învățământ a fost dublat anul acesta cu fonduri din bugetul Uniunii.

Directorul Agenţiei Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) a semnat la Primăria Capitalei un contract de finanțare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului București în valoare de 33 000 euro. Această sumă va finanța activitățile nonprofit din cadrul Centrului de primire în regim de urgenţă pentru victimele violenţei în familie – Casa ADRA. În cadrul aceleiași instituții, menționez colaborarea cu Asociația Nekka, din Ungaria, prin intermediul căreia a fost donat mobilier școlar mai multor școli adventiste.

Asociația Pastorală de la nivelul Uniunii a inițiat o întâlnire de mentorat și recreere pentru adolescenții din familiile pastorale. Aproximativ o sută de elevi din toate clasele de liceu s-au bucurat să se întâlnească la Centrul de Tineret al bisericii noastre din Sătic, Argeș. Din program nu au lipsit momente de cunoaștere, seminare motivaționale și mesaje pentru dezvoltarea spirituală.

La Universitatea Adventus din Cernica a avut loc Convenția medicală „Creați sănătoși”. Medicii adventiști prezenți, asistenții medicali, pastorii și ceilalți participanți au avut ocazia de a înțelege mult mai clar mesajul adventist de sănătate și au audiat rapoarte din ultimul an de activitate. Programul a fost transmis în direct pe rețelele de socializare, pe mai multe pagini oficiale.

Vizite inspiratoare

La Universitatea Adventus, am participat împreună cu directorul Departamentului Educație la festivitățile de absolvire pentru Facultatea de Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, Facultatea de Teologie Adventistă Pastorală și Facultatea de Asistență Socială. În aceeași zi, i-am întâlnit pe absolvenții masterului în teologie de la Andrews University și pe absolvenții Școlii Postliceale Sanitare „Dr. Luca”, din Cernica, Ilfov.

Amintesc și călătoria în Ucraina, împreună cu reprezentanți ai Conferinței Moldova, ca răspuns la invitația de a participa la inaugurarea Centrului Românesc de Cultură, Educație și Spiritualitate „Luceafărul de dimineață”, în Cernăuți. Cu același prilej, a avut loc consacrarea Bisericii Adventiste Române din același oraș, la adresa din strada Universității nr. 24. Uniunea Română a susținut printr-o donație importantă realizarea celor două obiective. Prezența credincioșilor ucraineni vorbitori de limbă română și atmosfera ceremoniei de inaugurare mi-au reamintit stilul adventist de închinare practicat în urmă cu câteva decenii în România.

M-am simțit încurajat de relatările evangheliștilor cu literatură când i-am ascultat la Coșna, Suceava, la Congresul anual organizat de către Departamentul Publicații. Din datele acumulate până la momentul de față, în anul curent, 2021, s-au înregistrat cele mai mari vânzări de carte la Editura Viață și Sănătate, comparativ cu ultimii patru ani. Această creștere a numărului de cărți răspândite este o binecuvântare în pandemie. Dumnezeu să-i călăuzească pe misionarii perseverenți, care săptămânal vând cărți și verifică gratuit tensiunea arterială la sute și mii de oameni.

Renovări şi donații

La centrul nostru multifuncțional din Stupini, Brașov, s-a dat startul lucrărilor de renovare. Proiectul de amenajare presupune creșterea capacității de cazare și îmbunătățirea condițiilor de găzduire pentru cei care vor participa la instruiri și convenții naționale. Tot acolo, Uniunea de Conferințe a donat un teren cu o suprafață de circa 6 000 mp pentru construirea unei școli adventiste. La momentul actual, în Centrul din Stupini funcționează Transylvania International School, o școală administrată de către biserica din această zonă, cu grădiniță, nivel primar și clasa a V-a. Sunt planuri ca unitatea de învățământ să completeze ciclul gimnazial, până în clasa a VIII-a. Este în lucru o autorizație de construcție. Prin donația amintită, susținem în regiune educația bazată pe valorile adventiste.

A fost donată Conferinței Muntenia o suprafață de aproximativ 5 000 mp în cadrul Universității Adventus, unde se va construi un corp de clădiri școlare. Beneficiarul direct este Școala Internațională Adventistă din București, o instituție de învățământ în dezvoltare, cu elevi în clase primare și gimnaziale.

Consultări cu pastori şi membri

O sesiune dedicată rugăciunii și analizei, cu liderii bisericii de la nivel național și regional, a avut loc la Coșna, Suceava, în perioada 7–9 iunie. Am creat această ocazie pentru a cunoaște noile echipe de conducere și pentru a prezenta proiectul de an misionar 2021–2022. Pastorul Ted Wilson, președintele Bisericii Adventiste la nivel mondial, a fost invitat să ni se alăture în momentele de consacrare și am fost bucuroși să ascultăm mesajul său, înregistrat special pentru participanții la convenție. Ne-am întâlnit virtual și cu administratorii bisericii de la nivel european.

Un eveniment important, care a avut loc în perioada 26–28 septembrie, a fost și consultarea cu reprezentanți ai credincioșilor. Grupurile de participanți au reprezentant eșantioane sociologice din biserică. Sesiunea a început duminică după-amiază și s-a finalizat marți la prânz. Au fost prezenți tineri, bărbați și femei, prezbiteri, oameni cu profesii și experiențe diferite, lideri și membri din biserici mici și mari, adventiști botezați în urmă cu circa cinci ani, dar și credincioși la a patra generație. Componența grupului a fost de 70 de persoane, iar din partea Uniunii au participat membrii comitetului, directori ai instituțiilor și președinții de Conferințe.

Programul s-a bazat pe focus-grupuri în care am ascultat vocea celor invitați. S-au derulat mai multe ateliere, de câte o oră și jumătate fiecare, cu organizare pe grupe și în plen, pe baza întrebărilor: Care este cea mai mare problemă a bisericii? Ce soluții avem? Cum putem deveni relevanți? Ce le recomanzi pastorilor? Ce ai face dacă ai fi pastor? Opiniile spuse nu au fost întotdeauna confortabile, dar, personal, le consider extrem de utile pentru dezvoltarea bisericii.

Mi-am dat seama încă o dată că există acțiuni lăudabile ale bisericii care nu ajung să fie cunoscute niciodată de către toți membrii ei și, în același timp, am înțeles că Duhul Sfânt ne conduce pe toți fără deosebire când vrem să identificăm punctele vulnerabile ale lucrării noastre. Am notat în scris sugestiile făcute și, la unele dintre ele, vom răspunde participanților printr-o scrisoare. Altor recomandări le vom da curs în ședințe administrative și le vom transmite către structurile de organizare ale bisericii.

Personal, am apreciat mult grupul de lucru, am primit multe teme de reflecție și viziunea noastră s-a dezvoltat. Mă rog ca același spirit de transparență și colaborare să fie reflectat la nivelul comitetelor noastre și, de asemenea, la alte sesiuni de consultare.

Perspectivele anului misionar 2021–2022

În calendarul religios al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, toamna poartă o semnificație aparte. Activitățile în biserici și instituții se reiau după o strategie personalizată pentru fiecare an și se fac pregătiri pentru organizarea de noi evenimente spirituale și liturgice.

În fiecare toamnă, există mai multă activitate decât în restul anului. Conducătorii bisericii au întâlniri de lucru cu pastorii și, de fiecare dată, iau parte la dezbateri prezbiterii și slujbașii bisericilor locale. La nivelul fiecărei structuri organizatorice se împărtășește perspectiva de lucru și încercăm să înțelegem cât mai bine vremurile pe care le trăim.

Activitățile anului misionar în curs sunt în plină desfășurare. Seria de conferințe biblice „Iisus a făcut”, susținută exclusiv de persoane fără funcții clericale, este deja la a patra seară în momentul prezentării acestui raport, urmând să se încheie pe 28 noiembrie. Grupul de laici va transmite publicului român un mesaj biblic despre faptele Domnului Isus din evanghelii.

Catalogul anului misionar 2021–2022 a fost trimis către pastori și biserici, atât în format tipărit, cât și digital. Ne dorim ca propunerile de activități să aducă o reînviorare spirituală, în timp ce Duhul Sfânt ne conduce. Așteptăm cu interes înscrierea online a membrilor și a pastorilor în proiecte misionare. „Eu voi merge” este mottoul adventist pentru aceste timpuri în toată lumea.

Cu siguranță, vremurile în care trăim constituie o provocare serioasă pentru misiunea Bisericii Adventiste, fapt pentru care, mai mult ca niciodată, avem nevoie de călăuzire și susținere din partea lui Dumnezeu. Avem nevoie ca Duhul Sfânt să fie revărsat în măsură bogată peste lucrători, acum când momentul revenirii Domnului Isus este atât de aproape. Îl rog pe Dumnezeu să le dea înțelepciune și dragoste nemăsurată celor care sunt responsabili de bunul mers al bisericii în timpurile acestea tulburi. Închei cu un cuvânt din cartea Psalmii, exprimându-mi credința că Dumnezeu va fi alături de noi și ne va da izbândă în tot lucrul încredințat.

„Cântaţi lui Dumnezeu, […] lăudaţi pe Domnul! […] Daţi slavă lui Dumnezeu, […] a cărui putere este în ceruri! Dumnezeu […] dă poporului Său tărie şi mare putere. Binecuvântat să fie Dumnezeu!” (Psalmii 68:32-35).

Articol publicat în luna decembrie 2021, în revista „Curierul Adventist”.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
Print