Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Mesajul președintelui – 3 iunie 2022

Mesajul președintelui – 3 iunie 2022

Dragi prieteni, stimată familie adventistă, 

Membrii comitetului Uniunii de Conferințe vă urează pace și sănătate.

Mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, de lucrarea credinței voastre și ne rugăm ca dragostea fiecăruia din voi toți față de ceilalți să se mărească tot mai mult (adaptare după 1 Tesaloniceni 1:2,3).

Cu ocazia acestui Sabat, vă comunic informații din partea conducerii Bisericii din România, din Europa și din Statele Unite ale Americii. 

La 18 mai 2022, pastorul Eugen Chirilianu s-a alăturat echipei de slujitori la sediul național al Bisericii, în calitate de director al departamentelor Educație, Spiritul Profetic și Capelanie. Eugen Chirilianu a lucrat pentru Biserica Adventistă din Moldova de la vârsta de 28 de ani, iar înainte de aceasta, a profesat ca tâmplar în localitatea Crucea din județul Suceava. Din anul 1997 a păstorit aproximativ 20 de biserici în județele Suceava, Bacău și Galați. Timp de nouă ani a condus Departamentul de educație pentru regiunea Moldova, iar în ultimul mandat a depus eforturi pentru deschiderea Liceului Adventist EVISS din Iași.

Fratele Chirilianu este doctorand în științele educației în cadrul Universității Adventiste Montemorelos din Mexic. Din experiența profesională amintesc voluntariatul misionar în afara țării, realizarea de emisiuni la ProiectM, televiziunea adventistă online din Bacău, și depunerea a cinci dosare de autorizare sau reacreditare pentru unități adventiste de învățământ. Este căsătorit cu Locrida, profesoară de pian, și au un fiu, Norris, în clasa a XI-a.

Eugen Chirilianu îl înlocuiește în comitetul Uniunii pe fratele Romică Sîrbu, care urmează să predea ca profesor la Catedra de filozofia educației adventiste și studii Ellen White a Facultății de Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar din Cernica. 

În România, educația adventistă s-a extins frumos într-o rețea națională de 42 de grădinițe, 12 școli primare și gimnaziale, șapte licee teoretice și teologice, două școli postliceale sanitare și o universitate adventistă cu trei facultăți. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe educatorii și finanțatorii învățământului adventist, iar beneficiarii, mari și mici, să primească îndemnul Bibliei: „Perseverează în învățătură, nu o neglija! Păstreaz-o, căci ea este viața ta!” (Psalmii 4:13, NTR).

Săptămâna trecută m-am întors din Germania, de la sesiunea Comitetului Executiv al Bisericii – Diviziunea Intereuropeană. Structurile adventiste naționale și continentale se pregătesc pentru participarea la cea mai mare și mai reprezentativă întrunire a Bisericii, o sesiune internațională în Statele Unite ale Americii. Deși sesiunea va fi mai scurtă și în unele privințe mai limitată decât cele anterioare, este totuși un timp în care ne reunim ca familie mondială pentru închinare, rugăciune, părtășie și planuri. Tema este „Isus vine. Implică-te!” La ultimele rapoarte oficiale am observat o preocupare onestă a fraților administratori de la Conferința Generală pentru rugăciune și călăuzirea Duhului Sfânt în vremurile sfârșitului. 

Permiteți-mi să vă dau un exemplu! Pastorul Juan R. Prestol-Puesán, după 50 de ani de slujire, s-a pensionat recent din poziția de administrator și coordonator-șef al departamentului financiar la sediul mondial al Bisericii. În buletinul Comitetului Executiv de Primăvară, a publicat unele reflecții personale despre funcționarea Bisericii în vremurile viitoare de furtună, când conturile bancare ale Bisericii vor fi blocate din cauza persecuției, dar misiunea va continua sub conducerea directă a lui Dumnezeu, în mijlocul miracolelor și fără să ducă lipsă de mijloace. 

Criza Covid-19 i-a determinat pe conducătorii bisericii de la toate nivelurile să mărească perioada minimă de autonomie financiară de la 3 luni la 6 luni, iar în cazul birourilor Conferinței Generale, până la 9 sau 12 luni, ca să fim mai bine pregătiți în crize economice majore sau în caz de evenimente neprevăzute.

Conferința Generală, structura de organizare care funcționează pe baza donațiilor făcute de credincioșii din toată lumea, are rolul de a coordona misiunea adventistă în zonele neatinse. Recent, ei au gândit o nouă matrice de distribuție a fondurilor din prima linie de evanghelizare. Motivul? S-a observat că, astăzi, biserica are mai puțin de 3 misionari în serviciu la fiecare 10 000 de membri, ceea ce e foarte puțin în comparație cu generația pionierilor adventiști (1 misionar la 1 000 de membri).

Și mai trist este faptul că astăzi doar 37% din membrii bisericii la nivel global au momente devoționale cu familia în fiecare dimineață și seară și doar 52% din adventiști studiază Biblia sau un material religios în fiecare zi. Aceste cifre nu sunt încurajatoare, dar știm că Domnul este cu noi în corabie, indiferent de furtună. 

Vă vom oferi și alte informații semnificative din viața Bisericii mondiale chiar de luni, 6 iunie, când vom fi bucuroși să vă transmitem zilnic impresii despre lucrările sesiunii din Statele Unite, împreună cu imagini și descrieri ale atmosferei din familia adventistă internațională. Spre sfârșitul săptămânii, veți cunoaște noua echipă de conducere a Bisericii la nivel mondial.

Într-un comitet de organizare ținut zilele trecute, delegația română i-a desemnat pe pastorul Gabriel Ban din Târgu Mureș și pe doctorul Constantin Militaru din Craiova să facă parte din comitetul de numiri al Diviziunii Intereuropene pentru adunarea electivă din Statele Unite. România va fi reprezentată de 17 delegați, din care patru vor fi prezenți online.

Să continuăm pregătirea cu rugăciune și în cadrul celor 40 de zile de mijlocire pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se reverse peste miile de delegați din St. Louis în cursul săptămânii viitoare!

Și noi ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să împlinească în voi, cu putere, orice dorință de bunătate și orice lucrare izvorâtă din credință. Fraților, rămâneți tari și Însuși Domnul nostru Isus Hristos și Dumnezeu, Tatăl nostru, să vă întărească în orice lucru și cuvânt bun (adaptare după 2 Tesaloniceni 1:11; 2:15-17)!

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print