Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Mesajul președintelui – 23 decembrie 2022

Mesajul președintelui – 23 decembrie 2022

Pastorul Aurel Neațu prezintă unele activități desfășurate la Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea în luna decembrie.

Transcrierea mesajului mai jos, pentru cei care preferă conținut sub formă de text.

Stimate comunități adventiste de ziua a șaptea,   

Evangheliile ne spun că Isus Hristos „este aproape, este chiar la uși” (Matei 24:33, Marcu 13:29). Așadar, familia noastră de credință privește cu speranță către sărbătoarea plină de lumină a revenirii Domnului și pentru ea ne pregătim zi de zi, chiar și la sfârșitul anului. Voi începe mesajul de azi vorbind despre o întâlnire importantă pentru poporul care Îl așteaptă pe Dumnezeu.  

La ultima ședință a comitetului executiv al Conferinței Generale din 8 decembrie a fost aprobat transcriptul ședințelor de la Consiliul Anual de Toamnă. S-a reafirmat declarația de misiune a Bisericii și un document a fost deja trimis pastorilor: Darul promis de Dumnezeu: un apel urgent pentru redeșteptare, reformă, ucenicie și evanghelizare. Sfătuiesc bisericile să citească recomandările făcute de Conferința Generală pentru misiunea locală și să vadă planurile strategice pentru 2020-2025. Acolo veți găsi indicatori practici de evaluare a misiunii la toate nivelurile de organizare a Bisericii și veți putea alege obiective concrete, măsurabile, pe care să le puteți implementa în noul an 2023. În ședința respectivă au fost aleși trezorieri în două divizii ale Bisericii și doi editori asociați. 

În fiecare dimineață mă bucur de hrană spirituală actuală și consistentă primită prin intermediul echipei de la planul de redeșteptare. Citesc în e-mail paragrafe la rând din volumele Mărturii, scrise de Ellen White. Este a doua oară când sunt abonat la programul de citire a Spiritului Profetic. Și varianta audio o găsesc utilă, motiv pentru care vă încurajez pe toți să vă înregistrați pentru a primi aceste mesaje speciale pe telefon, tabletă sau computer.

Comitetul Uniunii de Conferințe a hotărât să subvenționeze o parte din prima achiziție de materiale didactice pentru clasele de copii la Școala de Sabat. Conferințele se alătură acestei finanțări și centralizează comenzi din toate bisericile locale până pe 9 ianuarie 2023, după care vor fi importate figurine, puzzle-uri, cuburi, jucării și mese. Acestea, împreună cu machete ale Sanctuarului, afișe cu Cele Zece Porunci, postere și cărți vor constitui o bază de resurse pentru lucrul cu copiii noștri și prietenii acestora în cadrul școlilor biblice de vacanță. 

Cred că recent din România s-au înălțat către ceruri rugăciuni și mijlociri mai mult decât în altă perioadă a anului. Adunările din săptămâna de rugăciune a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea rămân cele mai solemne întâlniri ale lunii decembrie. Eu am vizitat bisericile din Urleta (Prahova), Brașov-Betel și Codlea (Brașov), Gura Râului (Sibiu), Caransebeș (Caraș-Severin), Bellu (București), Tătărani (Prahova), Cluj-Napoca Dynamis și Frata din Cluj. Frații din aceste locuri vă salută cu Maranatha.  

Sâmbătă 17 decembrie a fost o adunare de consacrare și informare împreună cu slujbași maghiari din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Conferința Transilvania de Sud, în Miercurea Nirajului. Am avut întrevederi de câte o zi cu familiile pastorale din cele două conferințe ale Transilvaniei, Nord și Sud, și, de asemenea, în Conferința Oltenia, la întâlnirile specifice de la sfârșitul anului, când alături de pastori, participă și soțiile acestora și copiii. 

Un eveniment cu impact în înalta societate a fost simpozionul de libertate religioasă organizat de către Departamentul Libertate Religioasă la Parlamentul României. Au fost trei sesiuni de promovare a valorilor fundamentale adventiste și a fost publicat un nou volum științific despre morală și libertate religioasă. Comunicările desfășurate în trei zile au continuat cu decernarea premiilor Asociației Conștiință și Libertate la Aula Universității Politehnica din București. Conform Bibliei, adventiștii de ziua a șaptea recunosc că prin Isus au fost făcute domniile și stăpânirile de pe pământ și, pentru că „toate au fost făcute … pentru El” (Coloseni 1:16), avem misiunea de a răspândi lumina cunoștinței lui Dumnezeu la cele mai înalte stăpâniri, unde „slujitori ai lui Dumnezeu [fac] necurmat tocmai slujba aceasta” (Romani 13:1,6). Astfel, la începutul lunii, am participat la festivitatea de la Arcul de Triumf din București și de la Palatul Cotroceni, iar recent, prin directorul Departamentului de Relații Publice, am onorat invitația la o convorbire oficială cu ambasadorul statului Israel în România. În mod regulat, pastorii adventiști sunt invitați să lucreze cu reprezentanți ai mai multor ministere. Menționez, ca exemple, că Departamentul de Comunicare a depus săptămâna trecută o adresă la Ministerul Sănătății în care precizăm poziția noastră biblică despre avort, iar luna trecută, o delegație a Departamentului de Grupuri Etnice s-a întâlnit cu grupul parlamentar UDMR, condus de domnul Kelemen Hunor.  

Dragi frați și surori, cu rugăciune pentru sufletele noastre și pentru lumea care zace sub puterea celui rău (1 Ioan 5:19), vă invit să ne apropiem de Isus Hristos, „cel mai frumos dintre oameni”, și, în acest fel, să primim binecuvântarea lui Dumnezeu pe vecie (Psalmii 45:2). „Domnul să fie cu voi cu toți!” (2 Tesaloniceni 3:16).

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
Print