Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Mesajul președintelui – 31 martie 2023

Mesajul președintelui – 31 martie 2023

Cei care preferă conținut sub formă de text, pot găsi mai jos transcrierea mesajului.

Stimați credincioși adventiști de ziua a șaptea,
Dragi prieteni creștini,

Vă aduc salutări frățești din partea comunității adventiste din Ucraina. Aseară ne-am întors dintr-o călătorie misionară la sediul Uniunii Adventiste din Cernăuți. Acolo ne-am întâlnit cu reprezentanți ai Bisericii din toate regiunile Ucrainei. I-am vizitat împreună cu președinții conferințelor noastre și cu colegi pastori din comitetul Uniunii, cu ocazia unei „strângeri de ajutoare pentru sfinți”, ca să folosesc exprimarea apostolului Pavel. (vezi 1 Corinteni 16:1)

Familia pastorală din România, prin cele șase conferințe, a făcut donații pastorilor ucraineni și, împreună cu aceste daruri, cu implicarea logistică din partea ADRA România, în al 73-lea convoi umanitar, am transportat și produse alimentare și de igienă pentru refugiați și victime. Președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Ucraina, pastorul Stanislav Nosov, vă mulțumește din inimă dumneavoastră, fraților români, pentru prietenie.
„E foarte important ceea ce faceți și ne încurajează”, a adăugat el. În țara vecină, bisericile noastre sunt deschise în fiecare zi și foarte mulți oameni vin în ele. Refugiații se adăpostesc acolo, iar adventiștii se roagă pentru ei, le citesc din Biblie, îi învață și le dau de mâncare. Bunurile aduse în repetate rânduri din România au fost un ajutor în evanghelizare. Primiți, vă rog, aprecierea dânșilor pentru generozitatea manifestată!

Președintele Conferinței Transcarpatia din Ucraina mi-a povestit că frații românii le-au dus atât lumină spirituală, cât și lumină fizică. În seriile de evanghelizare susținute în 14 localități de peste graniță, pastori și frați adventiști din Conferința Transilvania de Nord au predicat pentru 500 de oaspeți ucraineni și au donat de asemenea generatoare de energie electrică. S-au botezat mai multe suflete, iar o biserică adventistă a renăscut: foștii membri au revenit la programul de închinare și prezența participanților a sporit.  

La final, ne-au invitat să ne rugăm lui Dumnezeu ca războiul să înceteze, iar dorința aceasta v-o transmit acum, pentru a-i da curs în Sabat în adunările noastre. Dumnezeu să ne asculte din ceruri, din locul locuinței Sale, și să trezească mila celor ce au gust de război și să se îndure de poporul Lui și de moștenirea Lui (adaptare după 1 Împărați 8:49,50).

În urma celor aflate în Ucraina, precum și a veștilor primite din partea pastorului Robert Georgescu, întors săptămâna aceasta de la un consiliu ADRA din Turcia, vă pot spune că ajutorul dat de darurile acestea este o pricină de multe mulțumiri către Dumnezeu. Dovezile date de voi îi fac să-L slăvească pe Dumnezeu, să se roage pentru voi și să vă iubească din inimă (adaptare după 2 Corinteni 9:12-14).

Vă aduc o veste bună: în acest sfârșit de săptămână s-a deschis Centrul de Misiune și Educație Stupini. Deja o primă tabără cu 300 de copii exploratori este în desfășurare acolo și voi fi încântat să o vizitez mâine după-amiază, în Sabat. În acest fel, putem declara că în sfârșit procesul de renovare s-a încheiat. În momentul acesta, din punct de vedere administrativ, suntem pregătiți să găzduim în Centrul de Misiune și Educație Stupini evenimente de instruire, convenții, tabere și întâlniri de părtășie.

Mâine, în Sabatul din 1 aprilie, voi participa la Convenția de Asistență Socială de la Universitatea Adventus. Vor fi reprezentate acolo asociații și fundații umanitare administrate de credincioși adventiști, precum și asistenți sociali adventiști și voluntari în misiunea directă, filantropi și manageri ai ONG-urilor care trăiesc în prima linie învățătura Domnului Isus despre slujirea celor mai neînsemnați oameni, frații Lui. Cei care doresc să participe virtual pot urmări programul live.

Vă informez că Divizia Inter-Europeană a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea a aprobat suma de 500 000 de euro pentru renovarea Școlii „Mihai Ionescu” din București. Este un imbold pentru continuarea dezvoltării educației adventiste în Capitală. După ce am participat recent la Convenția Școlilor Adventiste din România, unde am întâlnit zeci de directori ai instituțiilor noastre de învățământ, am înțeles mai bine frumusețea capitolului 47 din Ezechiel. În acea imagine profetică, un firișor de apă iese de sub ușa Casei Domnului și, pe măsură ce se revarsă, apa crește până devine un fluviu plin de pești, înconjurat de pomi care rodesc în fiecare lună, cu frunze vindecătoare. Apa care iese din Templul Domnului ajunge să vindece până și apele Mării Moarte, acel ținut extrem de arid, devastat de păcatele oribile din Sodoma și Gomora.

Din ce am observat în evaluările făcute de directori la convenția școlilor, proiectul educațional adventist, început timid, cu câteva grădinițe aparent nesemnificative, înființate pe lângă casele noastre de rugăciune, sporește. Pe măsură ce timpul trece, noi ne oprim din când în când să măsurăm impactul educației adventiste la nivel național și îl descoperim din ce în ce mai mare. Dumnezeu are puterea ca, prin școlile noastre, să transforme mediul înconjurător, să limiteze cele mai degradante realități și să împiedice expansiunea imoralității în societate. Iar, ca biserică, avem nevoie de acest râu cu apă vie în mijlocul nostru. Bunăstarea comunităților noastre depinde de el, la fel cum toate așezările omenești depind de sursele naturale de apă în jurul cărora se dezvoltă. Vă rog, protejați acest mediu fertil pentru copiii și tinerii noștri, susțineți educația adventistă, ajutați-o să aducă rod în fiecare lună și să vindece până când întregul Pământ va fi transformat într-o grădină a Domnului!

Bisericile care au făcut evanghelizări în perioada aceasta au avut surpriza să constate că oamenii încă sunt interesați în număr mare de mesajul Evangheliei. Eu însumi am observat personal lucrul acesta. Această realitate este și o încurajare pentru comunitățile locale care oscilează între a organiza sau nu conferințe biblice publice. Împreună cu dumneavoastră, mă voi ruga în încheiere pentru sufletele care au luat contact cu adevărul Scripturii.

Părintele nostru ceresc, Te rugăm ca brațul Tău să ne îmbrace cu putere pe noi, cei ce așteptăm revenirea Domnului Isus, iar mântuirea Ta să se întindă din familie în familie. Nu ești Tu, Doamne, cel ce ai făcut cerurile, pământul, marea și izvoarele apelor? Îndură-Te de poporul Tău, pune capăt nelegiuirilor și oprește vântul războiului, ca să propovăduim Evanghelia până la marginile Pământului! În special, Te rog pentru persoanele care au ascultat recent cuvintele Bibliei în bisericile adventiste: luminează-le mintea și, prin Duhul Sfânt, influențează-le deciziile pentru o viață mai bună! Scoate lucrători la secerișul Tău și întinde-Ți mâna peste copiii Tăi! În numele Domnului Isus, amin!

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
Print