Modul cum se poartă Dumnezeu cu poporul Său ar trebui să fie rememorat adesea. Cât de des erau ridicate pietrele de hotar, ca o aducere-aminte a felului în care S-a purtat Domnul cu vechiul Israel! Pentru ca nu cumva să uite istoria trecutului, El i-a poruncit lui Moise să pună evenimentele acestea în cântec, iar părinții să le prezinte copiilor lor ca învățătură. Ei trebuiau să adune amintirile și să le facă să fie cunoscute. Ei trebuiau să depună eforturi deosebite pentru a le păstra, pentru ca, atunci când copiii ar fi întrebat cu privire la aceste lucruri, întreaga istorie să poată fi repetată. În felul acesta, se păstrau în minte puterea providențială și deosebita bunătate și îndurare a lui Dumnezeu în purtarea Lui de grijă și în eliberarea poporului Său.

Suntem îndemnați: «Aduceți-vă aminte de zilele de la început, când, după ce ați fost luminați, ați dus o mare luptă de suferințe» (Evrei 10:32). Pentru poporul Său din generația aceasta, Domnul a lucrat ca un Dumnezeu făcător de minuni. Istoria trecută a cauzei lui Dumnezeu ar trebui să fie adesea amintită po­porului – tineri și bătrâni. Noi trebuie să ne amintim iar și iar de bunătatea lui Dumnezeu și să-L lăudăm pentru faptele Lui minunate” (Mărturii, vol. 6, pp. 364, 365).

La începutul lunii februarie am fost invitat să particip la sărbătorirea a 160 de ani existență a Secretariatului de Stat pentru Culte și să țin un discurs de aproximativ trei minute din partea Bisericii Adventiste. Am oscilat dacă să particip sau nu, din simplul motiv că întâlnirile oficiale nu s-au numărat niciodată printre activitățile mele preferate. De fiecare dată însă contează ceea ce este important pentru biserică, așa că am hotărât să merg. Odată stabilit lucrul acesta am început să mă documentez despre relația dintre Biserica Adventistă și Secretariatul de Stat pentru Culte în cei 160 de ani de istorie aproape comună. Spun lucrul acesta deoarece primele manifestări ale adventismului pe meleagurile țării noastre sunt din același deceniu.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în anul 1862, odată cu unificarea administrativă a Principatelor Române, a fost înființat Ministerul Cultelor, iar în anul 1869, misionarul Mihail Czechowski a început propovăduirea mesajului advent în Transilvania. Nu am fost deloc surprins să constat că, în cea mai mare parte a timpului, adventiștii au fost nedreptățiți chiar de către instituția care ar fi trebuit să fie garantul apărării drepturilor religioase și de conștiință.
Două aspecte mi-au atras atenția în mod deosebit la întâlnirea din aula Academiei Române: pe de o parte discursul onest, din punct de vedere istoric, al actualului secretar de stat, Victor Opaschi, care a amintit de perioadele în care statul a folosit Ministerul Cultelor ca mijloc de opresiune și, pe de altă parte, faptul că până la intervențiile reprezentanților bisericilor, niciun politician sau om de cultură nu a făcut nici cea mai mică referire la Dumnezeu.

Pentru mine, zilele de dinainte, când am pregătit cele câteva minute de discurs, au fost un prilej bun în care să rememorez suferințele prin care au trecut primii misionari adventiști în timp ce propovăduiau cu mult curaj și demnitate vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu. Cu lacrimi în ochi, am citit mărturiile colportorilor, ale pastorilor și credincioșilor adventiști persecutați pentru credința lor, nedreptățiți și batjocoriți de către reprezentanții statului și ai bisericii majoritare. Este important să redescoperim credința, demnitatea, curajul și dragostea pionierilor, ca mo­del pentru o viață creștină plăcută lui Dumnezeu.

Este important să nu uităm că vremurile acestea de libertate se pot transforma ușor, peste noapte, într-un timp în care va trebui să suferim pentru mărturia pe care o vom da. De aceea este imperativ să ne trăim pe deplin credința acum, vestind Împărăția lui Dumnezeu cu toată îndrăzneala, și să ne pregătim pentru zilele în care adevărații urmași ai lui Hristos vor fi considerați răspunzători și prigoniți pentru necazurile din zilele de final ale acestui pământ, după cum declară Ellen G. White:

,,Toți aceia care în acel timp de răutate vor fi gata să servească fără teamă lui Dumnezeu, după cum le dictea­ză conștiința, vor avea nevoie de curaj, statornicie și o cunoaștere a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său; căci cei care sunt credincioși lui Dumnezeu vor fi prigoniți, intențiile lor răstălmăcite, strădaniile lor cele mai bune vor fi interpretate greșit, iar numele lor, lepădate ca fiind rele. Satana va lucra cu toată puterea lui amăgitoare spre a influența inima și a întuneca priceperea, pentru a face ca răul să apară bine și binele rău. Cu cât va fi mai puternică și mai curată credința poporului lui Dumnezeu și mai stăruitoare hotărârea lor de a-L asculta, cu atât mai înverșunat se va strădui Satana să stârnească împotriva lor ura acelora care, în timp ce pretind a fi neprihăniți, calcă în picioare Legea lui Dumnezeu. Se va cere cea mai temeinică încredere și hotărârea cea mai eroică, pentru a putea ține cu tărie credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna” (Faptele apostolilor, p. 431.1).

Articol publicat în revista „Curierul Adventist”, în cadrul rubricii „De la inimă la inimă”, februarie 2022.