Mesajul președintelui – 11 octombrie 2023

Mesajul președintelui – 11 octombrie 2023

La sfârșitul zilei de ieri, 10 octombrie, pastorul Aurel Neațu comunică adventiștilor din România noutăți de la Comitetul Executiv mondial al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Mesajul este înregistrat cu telefonul la sediul nostru mondial, în Statele Unite ale Americii și redă atmosfera din cadrul rapoartelor administrative ale oficialilor.

Cei care preferă conținut sub formă de text, pot găsi mai jos transcrierea mesajului.

Dragii mei,

Vă spun bun-găsit de la ședința de final de an a Comitetului Executiv mondial al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Primele zile au fost dedicate misiunii, prin rapoarte, devoționale și sugestii de metode de slujire adecvate timpului, toate centrate pe solia din Apocalipsa 14. Am fost aleși pentru misiune și trimiși, ca împuterniciți ai lui Hristos, să propovăduim oamenilor vestea bună a împăcării cu Dumnezeu prin jertfa Domnului nostru Isus Hristos.

Predica din Sabat a pastorului Ted Wilson, președintele Conferinței Generale a Bisericii Adventiste, a fost una care a înălțat principiile adventiste, așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani. A semnalat și dezaprobat unele derapaje teologice și doctrinare, precum și anumite tendințe negative cu care ne confruntăm ca organizație. Puteți viziona predica subtitrată în limba română pe canalul de YouTube al Bisericii noastre din România.

Raportul pastorului Erton Köhler, secretarul executiv al Bisericii Adventiste mondiale, a fost, de la început până la final, un elogiu adus misiunii. Ne-a provocat să vedem schimbările din jurul nostru și oportunitățile misionare. Am fost îndemnați să alocăm mai multe finanțe pentru misiune, să predicăm speranța, să folosim tehnologia pentru predicarea Evangheliei și să ne rugăm mai mult pentru primirea Duhului Sfânt.

În același ton a fost și raportul pastorului Paul Douglas, trezorierul Bisericii noastre. Pe lângă prezentarea situației financiare, dânsul a alocat un timp generos pentru a accentua nevoia de coalizare a tuturor resurselor Bisericii în vederea susținerii misiunii directe și a propovăduirii mesajului celor trei îngeri. Întotdeauna – sublinia dânsul – a existat o relație directă între creșterea numărului de membri și folosirea resurselor financiare ale Bisericii în misiunea directă. Mesajul a fost una dintre ocaziile în care un trezorier a vorbit mai mult despre misiune decât despre finanțe.

Devoționalul din această dimineață a fost prezentat de către pastorul Stanislav, președintele Uniunii din Ucraina. La final au fost invitați pe scenă administratorii din cele două țări aflate în război, Ucraina și Rusia, și ne-am rugat pentru ei. De asemenea, au fost rostite rugăciuni pentru situația tensionată din Orientul Mijlociu și pentru alte zone în care sunt conflicte. Vă voi relata mai multe impresii și noutăți când mă întorc în țară.

Și eu mă rog pentru dumneavoastră ca Domnul să facă să lumineze fața Lui peste lumea noastră și să se îndure de noi (Numeri 6:24)!

Resursă: programul Consiliului Anual și prezentările live.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
Print