Aleși pentru misiune!
„Aduceți-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune, căci Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, și nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: «Hotărârile Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.» … da, Eu am spus și Eu voi împlini; Eu am plănuit și Eu voi înfăptui.” (Isaia 46.9-11)
Pierderea simțământului că toate sunt în mâna lui Dumnezeu are ca rezultat, de cele mai multe ori, judecăți și perspective greșite asupra trecutului, prezentului și viitorului. Neavând elemente suficiente, care să ne confere imaginea clară, de ansamblu, de prea multe ori suntem descurajați și, asemenea lui Ilie sau Iona, ne pierdem speranța în finalul fericit promis de către Dumnezeu. Îmi place și este încurajatoare pentru noi concluzia la care ajunge David în plină confruntare cu potrivnicii săi: „Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie! Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra! El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău ca soarele la amiază.” (Psalm 37:3-6)
Pentru că știe că mai are puțină vreme (Apocalipsa 12:12), Satana încearcă să ne împiedice pe orice cale în împlinirea mandatului încredințat de către Domnul Isus (Matei 28:19.20). Din nefericire, reușește să-i atragă de partea lui pe cei care, nefiind bine ancorați în adevărul Scripturii și al Spiritului Profetic, au permis lumii și spiritului ei să le slăbească credința.
Duhul prorociei spune că atunci „când Legea Sa va fi mai nesocotită decât oricând înainte, atunci va trebui să avem cel mai fierbinte zel și cea mai neclintită hotărâre. Încercarea la care vom fi supuși va fi aceea de a rezista în apărarea adevărului și a neprihănirii, în timp ce majoritatea ne părăsește, și de a purta bătăliile Domnului, atunci când campionii sunt rari. În acel timp, va trebui să acumulăm căldură din răceala altora, curaj din lașitatea lor și loialitate din trădarea lor.” — Testimonies for the Church 5:136 (1882).
Soluția câștigătoare pentru vasul aflat în plină furtună este întotdeauna înfruntarea valurilor cu motoarele turate la capacitate maximă. Oprirea acestora și lăsarea ambarcațiunii în voia valurilor va avea ca rezultat distrugerea și scufundarea. Poporul lui Dumnezeu are, în vremurile acestea tulburi, doar soluția slujirii susținute, în ciuda piedicilor, a opozanților și a contextului nefavorabil. Am fost aleși pentru misiune și pregătiți pentru slujire în circumstanțe ostile!
Misiune prin educație și familie
În acest spirit, al implicării misionare a cât mai multor credincioși, vă amintesc câteva dintre proiectele și evenimentele care au caracterizat ultima parte a anului misionar 2022 – 2023, dar care nu au fost menționate în raportul anterior (pentru comitetul de bilanț din luna aprilie):
O mare sărbătoare a educației adventiste din regiunea Munteniei s-a ținut la Universitatea Politehnica din București în sabatul din 6 mai 2023. Toate școlile din județele Conferinței Muntenia, de la toate nivelurile, cu educatori, învățători și profesori, cu elevi îmbrăcați în uniforme și așezați în coruri s-au prezentat înaintea părinților și înaintea Domnului într-un program de prezentare a ofertei educaționale adventiste. Fiecare unitate de învățământ și-a declarat viziunea și împreună s-au orientat spre cer, cu o identitate mai clar conturată. Faptul că Biblia este la loc de cinste în școlile adventiste mă bucură mult, pentru că am speranța că în ele se învață o disciplină foarte rară: știința sfinților (Proverbele 9:10). Îmi doresc ca elevii și dascălii noștri să obțină în aceeași măsură fructe din pomul cunoașterii și fructele pomului vieții.
În cursul lunii iunie, la Speranța TV, Radio Vocea Speranței precum și în mediul online, a fost difuzată o serie de opt conferințe biblice coordonate de pastorul Marius Andrei prin Departamentul de Familie, sub genericul „Iisus a iubit”. Pe lângă mesajul Evangheliei, am cunoscut câteva tipuri de familii, variate din punct de vedere etnic, social și medical.
Convenția națională a cadrelor didactice și cantonamentul familiilor pastorale au completat anul misionar dedicat slujirii prin educație și familie.
Brațul drept al Evangheliei
Luna septembrie 2023 a marcat în premieră, pentru Biserica Adventistă din România, începutul unui an misionar dedicat slujirii prin cei care lucrează în domeniul sanitar. O resursă misionară importantă și extrem de valoroasă a fost pusă în slujba semenilor, în ultimii ani, prin campania „Din grijă pentru tine” a departamentului de Sănătate, din cadrul bisericii noastre. Amintesc orașele mari care au găzduit spitale de campanie cu zeci de cabinete pe diferite specializări, cu participarea a sute de cadre medicale (adventiste și neadventiste), medici și asistente, dar și a unui număr impresionant de voluntari, pastori și membri ai Bisericii. În anul 2023 au fost evenimente la: Câmpia Turzii, Turda, Hâncești, Iași, Râmnicu Vâlcea, Botoșani, Alexandria, Timișoara, București.
Seria de prezentări Iisus a vindecat, difuzată la Speranța TV, Radio Vocea Speranței și în online, a împletit sfaturile specialiștilor în medicină cu mesajul Scripturii pe teme actuale din domeniul sănătății fizice, emoționale și spirituale.
Proiectul Împreună pentru oameni reușește să strângă laolaltă în slujire un număr foarte mare de voluntari cu daruri diferite, dar complementare. Doar în București au fost peste o mie de voluntari care au ajuns, prin diverse proiecte misionare (donare sânge, clinică a bisericii, conferințe despre creație, evanghelizare publică, biserici deschise, conferințe parenting, seminare în școli) la peste 10 000 de beneficiari, fără să luăm în calcul activitatea colportorilor și a voluntarilor care au distribuit peste 200 000 de cărți Puterea speranței.
Pentru mine marele câștig al acestui proiect, dincolo de impactul misionar direct, îl reprezintă câștigarea membrilor bisericii noastre pentru misiune. Am speranța că în felul acesta vom reuși să valorificăm mai bine în viitor potențialul extraordinar al resursei umane de calitate pe care o avem la îndemână. Este important să înțelegem cu toții, pastori și membri, că Dumnezeu ne-a ales și pregătit pentru misiune în aceste timpuri!
Evenimente din viața Bisericii
Menționez succint o serie de evenimente adventiste publice la care am participat în numele Domnului și al Bisericii Sale, acestea reprezentând o parte importantă a activității departamentelor de la nivelul Uniunii și Conferințelor:
Școala Misionară de la Stupini, Brașov;
Congresul național al studenților AMiCUS, CONTUR NEDEFINIT, la Stupini, Brașov;
Campania „Din grijă pentru tine – Iași” și conferința de presă de la centrul de servicii medicale oferite gratuit în ambulatoriu de adventiști la Sala Polivalentă din Iași;
Convenția TLT (Teen Leadership Training) „Schimbă vieți”, la Centrul de Misiune și Educație Stupini, Brașov;
Aniversarea Asociației „Ridică-te și umblă”, în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Tei, București;
Congresul comunității române a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Ucraina, în localitatea Mahala, Ucraina;
Festivalul educației adventiste, în Aula Magna a Universității Politehnica din București;
Congresul european al centrelor adventiste lifestyle, din Portugalia;
Congresul ucrainenilor din România și Ucraina, la Centrul de Tineret și Misiune din Coșna,Congresul internațional al cadrelor didactice adventiste, la Liceul Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu” din București;
Congresul tinerilor adventiști din România, la Sala Polivalentă din Craiova;
Conferința anuală a pastorilor pensionariai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, la Centrul de Misiune și Tineret din Stupini, Brașov;
Cantonamentul pastoral adventist național, la Cheile Grădiștei, Moieciu, Brașov;
Cantonamentul corului și orchestrei naționale adventiste„Gloria Dei”, la Târgu Mureș;
Cantonamentul anual al familiilor pastorale din Oltenia, la Centrul de Tineret și Misiune din Sătic, Argeș;
Congresul național al maghiarilor adventiști din Romania, desfășurat la Târgu Mureș în cursul lunii septembrie;
Congresul național al cadrelor medicale, desfășurat în Brașov în luna octombrie;
Conferința Biblică organizată de către EUD pentru pastorii din Romania și Bulgaria;
Inaugurarea Centrului de Sănătate Apa Iordanului, Codlea, la finalul lunii septembrie;
Campaniile „Împreună pentru oameni”, desfășurate la Alexandria, Timișoara și București.
Din activitatea departamentelor și instituțiilor Uniunii
Vă propun în continuare – fără să evidențiez în mod special vreun departament sau instituție – o scurtă trecere în revistă a câtorva din activitățile și proiectele cu impact major în viața semenilor, a Bisericii, tinerilor și chiar a pastorilor:
Cantonamentul national pentru familiile pastorale din 19-22 iunie 2023, de la Cheile Grădiștei; Conferința biblică pentru pastori, 11-14 septembrie 2023, organizată de către Divizia Inter-Europeană cu participarea a peste 250 de pastorii din România și Bulgaria; Minitabăra pentru copiii de pastori adolescenți, desfășurată în perioada 6-10 aprilie 2023 la Centrul de tineret Coșna;
Tabăra națională pentru exploratori, cu participarea a peste 1400 de copii, a fost un eveniment care a adus în atenția noastră nevoia de a avea un spațiu adecvat pentru desfășurarea unor astfel de evenimente;
Congresul adventiștilor maghiari din luna septembrie, de la Târgu Mureș, ne-a reamintit cât de importante sunt aceste evenimente pentru grupurile etnice din biserica noastră; educație continuă pentru pastorii din bazinul carpatic vorbitori de limbă maghiară: 24-27 septembrie 2023;
Congresul evangheliștilor cu literatura: 15-17 septembrie 2023; distribuirea a 200 000 de cărți Puterea Speranței din casă în casă în cadrul proiectului Împreună pentru oameni din București;
Newsletter-ul săptămânal pentru prezbiteri și pastori, un produs al Departamentului de Comunicare și Internet;
Tabere naționale de misiune și redeșteptare în martie și noiembrie 2023 la Stupini, Brașov.
Revista de misiune Reperele credinței – producție și subvenționare;
producție săptămânală Autentic Podcast (YouTube și podcasturi pe toate platformele: TV, Facebook, YouTube, Instagram, TikTok, Spotify, Apple Podcast, Google Podcast); canal din.scripturi TikTok;
Concertul corului și al orchestrei Gloria Dei; festivalul fanfarelor, din luna septembrie, la Sighetul Marmației;
Convenția națională Floare de colț cu invitați de la Conferința Generală (Nilde Itin, director asistent departament Misiunea Femeii, Conferința Generală) și Dagmar Dorn (director Departament Misiunea Femeii, Divizia Inter-Europeană) în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2023;
Tabăra anuală „Ridică-te și umblă”, 18-25 iunie 2023, Stupini; continuarea proiectului Centrului de mobilitate „Ridică-te și umblă” la București, Arad, Timișoara, Botoșani, Craiova, Galați, Sibiu și Darabani;
Activitatea Sola Scriptura, atât prin studiile prin corespondență, dar și prin centrele de pe tot teritoriul țării, oferă multor semeni posibilitatea să interacționeze în mod direct cu mesajul evangheliei;
Cu siguranță, în rapoartele de bilanț ale directorilor de departamente vom avea tabloul complet al tuturor activităților misionare din cadrul Uniunii de Conferințe.
Întrevederi oficiale
La începutul lunii iunie am primit la sediul Uniunii o delegație a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Republica Moldova. Au venit președintele acesteia, secretarul, trezorierul și directorul de publicații și al departamentului media. În numele românilor de peste Prut, fratele pastor Ilie Leahu ne-a mulțumit pentru tot sprijinul acordat de-a lungul anilor. Însemnase în agenda personală o listă de recunoștință și a apreciat deschis cooperarea cu noi în aria de producere de publicații, literatură și audio-video, dar și în ce privește evanghelizarea. „Niciodată nu s-a întâmplat să spuneți că de data aceasta nu ne puteți ajuta, nu ne-ați refuzat la nicio solicitare”, a menționat președintele Uniunii din Republica Moldova, ceea ce face cinste departamentelor amintite. Pentru un schimb de experiență, delegația moldoveană a vizitat Speranța TV și Radio Vocea Speranței, Editura Viață și Sănătate și Liceul Adventist „Ștefan Demetrescu” din București.
Noul secretar de stat pentru culte, domnul Ciprian Vasile Olinici, a avut amabilitatea să viziteze sediul central al Bisericii noastre chiar în primele zile după numirea sa în funcție. Prezența domnului ministru ne-a onorat, iar întrevederea oficială a durat aproximativ 90 de minute. I-am prezentat specificul cultului nostru, precum și activitatea media, educațională și filantropică adusă de Biserica Adventistă în slujba societății românești. Întrucât noi nu acceptăm finanțare din partea guvernului României pentru salariile personalului clerical, i-am cerut sprijinul în finanțarea construcțiilor de biserici locale.
În luna august am avut și o scurtă convorbire cu doamna Cosmina-Ioana Simiean Nicolescu, director general al Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, în cadrul unei întâlniri de lucru cu ADRA România, tot la sediul Uniunii.
Cu ocazia proiectului „Din grijă pentru tine” la București, am întâlnit la sediul campaniei noastre din Biblioteca Națională a României, pe ministrul cultelor, ministrul sănătății și alte înalte oficialități din ministere și secretariatul guvernului.
Concluzii
Vremurile pe care le trăim ca indivizi și Biserică nu sunt ușoare. Toate tind să se strice, spune apostolul Petru (2 Petru 3:11), iar oamenii se depărtează de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi plăcere în lucrurile trecătoare, de o clipă, ale lumii (2 Corinteni 4:18, Evrei 11:25).
Este privilegiul nostru să fim martori în timpul sfârșitului și să oferim semenilor noștri o alternativă mai bună, biblică, care să-i apropie de Dumnezeu și de mântuirea Sa. Doar lucrând la capacitate maximă, prin folosirea întregului potențial misionar, și rămânând uniți în adevărul Scripturii, vom reuși să traversăm încercarea de foc care a venit peste noi și peste lumea în care trăim (1 Petru 4:12). Asumarea identității adventiste curate și propovăduirea clară a mesajului celor trei îngeri, prin puterea Duhului Sfânt, ne vor păstra credința și îndrăzneala de a vesti Împărăția lui Dumnezeu (Fapte 4:31).
„Domnul va veni în curând. În fiecare biserică trebuie să aibă loc un proces de curățire, de cercetare, pentru că printre noi se află oameni răi, care nu iubesc adevărul și nu-L onorează pe Dumnezeu.” — The Review and Herald, 19 martie, 1895. EUZ 173.3
„Trăim în timpul încercării, în timpul când tot ceea ce va putea să cadă va cădea. Domnul nu-i va ierta pe cei care cunosc adevărul, dacă nu ascultă de poruncile Lui, prin cuvinte și prin fapte.” — Testimonies for the Church 6:332 (1900).
„Biserica poate părea că este pe punctul de a cădea, dar nu va cădea. Ea va rezista, iar păcătoșii din Sion vor fi cernuți, și pleava va fi despărțită de grâul cel prețios. Aceasta va fi o încercare teribil de grea, dar trebuie totuși să aibă loc.” — Selected Messages 2:380 (1886).