Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Buletin informativ din perioada iulie – septembrie 2022

O sinteză a activităților publice din perioada 17 iunie – 22 septembrie 2022.

Buletin informativ din perioada iulie – septembrie 2022

O sinteză a activităților publice din perioada 17 iunie – 22 septembrie 2022.


După terminarea Sesiunii Conferinței Generale din St. Louis, am mai rămas câteva zile în SUA și am vizitat o biserică americană, după care am participat la întâlnirea familiilor pastorale adventiste din Diviziunea Americii de Nord (NAD). Un astfel de eveniment are loc o dată la cinci ani, atrage mii de participanți, pastori și soțiile lor, iar pentru mine a reprezentat un contact direct cu cea mai veche cultură adventistă, manifestată diferit în comparație cu exprimarea românească a spiritualității noastre.

Sosit în țară, mi-am reluat activitățile acumulate în agenda curentă și am notat ultimele sarcini înainte de concediul de odihnă, programat pentru luna august. Ca președinte, o parte din rutina săptămânală este să asigur fluxul documentelor din instituție, un proces care necesită semnături și înaintări de acte, adesea prin consultare cu departamentul juridic, comisia administratorilor sau comitetul Uniunii. Această muncă de reprezentare a sediului central al Bisericii pretinde o înțelegere corectă a situațiilor prezente, dar și a tendințelor, ceea ce se poate obține doar cu ajutorul unor cunoștințe de specialitate.

Între ședințele de comitet, o menționez pe cea din 13 iulie, ocazie în care am trimis 56 de cereri de finanțare către nivelurile superioare ale organizației: 29 către Diviziunea Intereuropeană (EUD) și 27 către Conferința Generală. Din cele trimise către EUD, am primit finanțare în valoare de 453 000 de euro, iar în următoarea rundă de evaluare vom accesa încă 367 000 de euro.

Ședințe săptămânale cu cei opt administratori și directori din comitetul local am avut în datele de 29 iunie, 6 iulie, 10 august, 8 și 15 septembrie. Alte convocări cu președinții conferințelor sau cu membrii Comitetului Executiv din România sau de la nivelul mondial au fost în datele de 12 și 13 iulie și 9 august. De cele mai multe ori, durata unui comitet este între o oră și jumătate și patru ore. De obicei, ședința comitetului local al Uniunii începe miercurea la 10:00 și se termină în jurul orei 14:00, cu aproximativ 12-20 de hotărâri. În procesul decizional, partea aceasta reprezintă cea mai scurtă perioadă, întrucât întotdeauna pregătirea și implementarea fiecărui punct consumă mai mult timp pentru informare, consultare și consiliere, atât înainte de comitet, cât și după.

Bisericile pe care le-am vizitat la programele de închinare în Sabat sunt: Pikeville (Tennessee, SUA)Nucșoara (Prahova)Brânceni (Teleorman), Speranța (Constanța), Baia Mare (Maramureș)Horeb și Halmeu (Satu Mare), Buzescu (Teleorman), Rediu (Iași)Ziduri (Buzău) și Militari (București). În perioada aferentă acestui buletin informativ am avut două ceremonii de hirotonire a pastorilor, am oficiat o cununie religioasă și o înmormântare, iar în birou, cu excepția primirii directorilor Uniunii, am oferit șase audiențe. Mesaje video înregistrate la Speranța TV și difuzate către pastori și prezbiteri am publicat pe blog la data de 1 iulie și 16 septembrie.

Galerie de tablouri

La deschiderea taberei din Timișu de Sus, Brașov, am văzut o imagine rară, demnă de a fi povestită în fiecare biserică din țară: 1 500 de copii adventiști, plini de voie bună și credință, în tabăra „Miriam”, la corturi. Cadrul natural amplifica frumusețea acestei imagini pline de copii, un tablou deosebit de binefăcător pentru comunitățile locale cu medie mare de vârstă. Am remarcat pentru această vară diversificarea ofertei de tabere, în special în unele regiuni din România, cu o strategie de abordare personalizată.

După un an de lucru la distanță, am reușit să rezervăm un timp de trei zile cu cei șase președinți ai conferințelor din Uniune. Întâlnirea a adus beneficii pe care apelurile telefonice, videoconferințele sau întâlnirile de câteva ore în comitet nu le pot aduce.

În Biblie, fiecare toamnă aducea „adunări sfinte” și „adunări de sărbătoare”. În cazul nostru, ultimele au fost prilejuite de educatorii adventiști, care m-au invitat să mă alătur bucuriei lor în ziua inaugurării de școli. Apreciez din ce în ce mai mult această formă organizată de misiune și mă rog ca integrarea credinței să se facă zilnic în grădinițe, școli și licee. Ferice de bisericile care înființează și sponsorizează unități de învățământ în care se studiază Biblia! Reuniuni de lucru am avut până acum în cinci din șase regiuni administrative ale țării, la cantonamentele pastorale. M-am deplasat la aceste întâlniri, care dezvoltă sentimentul de familie al pastorilor, și am răspuns invitației de a ține un cuvânt biblic la deschiderea zilei.

Am predicat despre sfaturile lui Ietro către Moise și despre planul lui Dumnezeu ca slujitorii Lui să se roage și să-i instruiască pe colaboratori, făcând astfel o lucrare esențială, care nu poate fi delegată. Am arătat valoarea înțelepciunii în slujirea noastră publică, punând accentul pe calitatea relațiilor cu comunitatea și familia. Cred că este nevoie ca viziunea pastorilor despre slujire să fie cunoscută și împărtășită de soțiile acestora. Ulterior, am explicat schimbările care vor apărea în Manualul Bisericii și am răspuns întrebărilor de clarificare.
 
Perioada de inflație a creat preocupare pentru depozitele financiare ale Casei de Pensii a Bisericii. Comitetul a decis noi runde de negociere cu băncile pentru depozite la termen de trei și șase luni. Sunt convins că Dumnezeu va dirija mersul evenimentelor și ne va asculta rugăciunile pentru înțelepciune și discernământ. Dintre alte hotărâri ce țin de sediul Uniunii, menționez un plan de consum energetic mai eficient și amenajarea unui spațiu mai adecvat pentru arhiva Uniunii. În contextul creșterii prețurilor, împreună cu membrii Comitetului Executiv al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, am actualizat unele facilități pentru personalul angajat al Bisericii.

Într-o zi din concediu am transmis un raport social către Institutul de Cercetare privind Calitatea Vieții din cadrul Academiei Române despre acțiunile desfășurate de ADRA România pentru combaterea violenței domestice în familie. Mi s-a solicitat acest lucru pentru o lucrare de cercetare și am dat curs cererii cu scopul de a promova acțiunile dezinteresate cu care credincioșii Bisericii onorează numele Domnului. Rezumatul nostru a fost foarte apreciat de evaluator. De asemenea, la jumătatea lunii iunie am acordat un interviu pentru o altă lucrare științifică despre modelele de colaborare existente între instituțiile Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.

În perioada verii s-au lucrat două publicații care extind imaginea adventiștilor: cartea de prezentare a adventiștilor, publicată de Semnele timpului (prima de acest fel în literatura noastră confesională) și broșura misionară despre Sabat, Reperele credinței, tipărită într-un tiraj record, de 43 500 de exemplare.

Urmați pilda lui Dumnezeu!”

Din punct de vedere administrativ, luna septembrie este considerată început de an, iar deciziile luate sunt în număr mai mare decât în oricare altă perioadă a anului. Și de data aceasta, cu noul an misionar, Biserica și angajații ei pășesc pe un nou drum îngust în călătoria dificilă spre Împărăția lui Dumnezeu. Mă rog ca instituțiile noastre să primească planul de lucru de la Cel care a promis: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăț ce este de folos și te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi” (Isaia 48:17).

Cu binecuvântări,
Pastor Aurel Neațu,
București, 22 septembrie 2022

Fotografie de grup împreună cu pastorii adventiști din Oltenia care poartă tricouri inscripționate cu logo-ul adventist (1992-2022 – 30 de ani de la înființarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea – Conferința Oltenia).
Fotografie de grup împreună cu pastorii adventiști din Oltenia care poartă tricouri inscripționate cu logo-ul adventist (1992-2022 – 30 de ani de la înființarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea – Conferința Oltenia).
WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
Print