Stimați frați și surori în credința Domnului Isus,
„Har și pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era și Celui ce vine” (Apocalipsa 1:4). Comitetul Uniunii Adventiste s-a deplasat săptămâna aceasta în patru localități inundate de ciclonul Boris în județul Galați. Am dorit să vedem cu ochii noștri nevoile fraților noștri și ale oamenilor de acolo, dar și impactul dezastrului natural. Ca urmare a acestei călătorii misionare, vă recomandăm ce fel de intervenții umanitare putem desfășura mai departe acolo.
Sunt 14 familii adventiste ale căror locuințe au fost înecate. Cel mai păgubit este un frate prezbiter căruia viitura i-a luat tot. Apa a intrat în trei biserici de-ale noastre: în Cudalbi, Pechea și Cuza-Vodă. În gospodăriile afectate, nu se mai poate recupera nimic. Covoarele, hainele, alimentele, mobilierul, aparatele electrocasnice, chiar și cerealele au fost scoase în stradă, pentru a fi aruncate. Apa venită de pe dealuri s-a scurs în satele din văi, iar râurile umflate au culcat gardurile și au omorât animalele. Apa a intrat pe geamuri, iar, în cele mai joase locuri, s-a ridicat până la pieptul oamenilor sau chiar deasupra capului. Necazul le-a lăsat în urmă un strat gros de mizerie, un mâl rece peste tot: pe podea, la pervazurile ferestrelor și pe rafturi. Mai rău este că nenorocirea le-a schimbat înțelesul cuvântului „casă”. Printre lacrimi, localnicii nu își găseau cuvintele să descrie cele întâmplate, fără să înțeleagă de ce năpasta îi lovește pentru a treia oară, mai rău ca altădată.
Un voluntar adventist declara că pentru noi, străinii, e foarte greu să înțelegem în ce situație se află cei cărora furtuna le-a cruțat casele, pentru că erau așezate în zone mai ridicate: acum nu știu pe cine să ajute mai întâi, ca să nu se supere ceilalți. Curățenia era prioritatea zero.
Eu am fost în zonă și duminica trecută. Pot spune că Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor a fost primul ONG care a intervenit, chiar de la primele ore. Uniunea a acordat din fonduri proprii un ajutor de 20 000 de euro pentru cele mai afectate familii și reparația a două lăcașuri de cult. Prin ADRA acordăm câte 1 000 de euro pentru 30 de case deteriorate, precum și alimente și produse de igienă în valoare de 1 000 de lei pentru aproximativ 100 de familii. Până în seara zilei de 19 septembrie, ADRA a ajutat 1 425 de persoane și a donat populației 34 de tone de produse, în valoare de 34 700 de euro. Vesta ADRA a transmis din nou un semnal convingător și puternic. De exemplu, în ziua de miercuri, circa 60 de adventiști sosiți din județe precum Gorj, Dolj, Teleorman, Mureș, Bacău, Brașov și Cluj, însoțiți de aproape 20 de pastori au venit să lucreze în localitatea Costache Negri. Primăria a rugat o parte din grup să curețe căminul cultural, pentru ca în el să depoziteze ulterior alimente, iar în curte să aducă eventual containere pentru sinistrați. În primele șase zile de misiune socială, de sâmbătă până ieri, 400 de voluntari adventiști au dovedit că speranța e mai presus de ape.
Vă îndemnăm și pe dumneavoastră să acționați în numele Domnului și în numele ADRA sau al Bisericii Adventiste. Știu că mai multe echipe din țară plănuiesc să meargă acolo de duminică înainte. Vă rugăm să trimiteți dovezi de bunătate în aceste localități, acum cele mai calamitate din România. Mergeți personal să lucrați unde va fi nevoie în următoarele săptămâni! Fiți dumneavoastră înșivă mesajul de dragoste, pentru că victimele ploilor au nevoie de curaj!
Am anunțat o colectă în toate bisericile adventiste mâine, sâmbătă, 21 septembrie 2024, și acum fac un apel pentru rugăciune. Rugăciunile și milosteniile noastre să ajungă înaintea lui Dumnezeu (Faptele apostolilor 10:4). Să împlinim cuvântul Scripturii, care spune: „Plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12:15). Să-i ajutăm să înțeleagă că „apele cele mari nu pot să stingă dragostea, și râurile n-ar putea s-o înece” (Cântarea cântărilor 8:7). Vă rog, împărtășiți iubirea lui Dumnezeu și „dați dreptate nenorocitului și săracului” (Psalmi 82:3), adică arătați că Dumnezeu este iubitor și, asemenea Lui, manifestați o bunătate divină față de oamenii sărmani!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!