Către comunitățile adventiste de ziua a șaptea,

„slava şi puterea în vecii vecilor să fie ale Domnului, care ne iubește!” (adaptare după Apocalipsa 1:5-6)

Dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu este ca anul 2025 să grăbească revenirea Domnului Isus pe Pământ.

Am învățat din istoria Bibliei că din cauze omenești, planurile lui Dumnezeu se pot amâna sau împlini parțial. Exodul poporului Israel din robia Egiptului a fost întârziat cu 30 de ani (Exod 12:40-41) față de perioada anunțată lui Avraam (Geneza 15:13). Intrarea în țara Canaanului a fost și ea amânată cu alți 40 de ani, din cauza peregrinărilor prin deșert. Și teritoriul țării promise nu a fost niciodată atât de întins cât prevedea făgăduința dintâi, adică „de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat” (Geneza 15:18).

Nu doar evenimente fericite au fost modificate sau întârziate, ci și pedepsele aduse la cunoștința celor neascultători. Dumnezeu nu a distrus cetatea Ninive la propovăduirea lui Iona, dar nimicirea a venit cu aproximativ 150 de ani mai târziu. Planul lui Dumnezeu a fost schimbat prin mijlocirea lui Lot: o cetate din cele cinci condamnate la piere și cenușă a fost cruțată, cetatea Țoar (Deuteronom 29:23), ceea ce confirmă din nou că lui Dumnezeu într-adevăr „[Î]i pare rău de relele pe care le trimite” (Ioel 2:13).

Deci, ar putea credincioșii adventiștii să influențeze judecata divină asupra lumii noastre? Eu sunt foarte convins că nu e nevoie să așteptăm o agravare a situației morale din lume. Nelegiuirea atinge deja cotele maxime istorice, dar Dumnezeu evaluează și Biserica Lui, înainte ca să decidă, în mod suveran, să îl trimită pe Isus Hristos pe Pământ. Situația amoriților, umpluse cupa fărădelegilor de 40 de ani (Geneza 15:16). Totuși, Domnul i-a sancționat doar atunci când Israel a fost pregătit să cucerească țara. Altfel spus, chiar dacă paharul judecății este plin de dă peste el, Dumnezeu nu acționează, ci poate aștepta ca biserica Lui să urmeze planul divin.

Dumnezeu dorește ca păcătoșii asemenea lui Lot, Rahab și Ahab (1 Împărați 21:25-29), să iasă din Babilon. Iar noi să fim pregătiți din punct de vedere spiritual și să vestim mesajul celor trei îngeri. Să fim asemenea Domnului Isus! El a respectat calendarul ceresc, nu a grăbit și nici nu a întârziat planurile Tatălui Său. El este viu și a promis că rămâne cu noi în zilele de la sfârșitul veacului. Să avem încredere! Lucrul acesta este posibil! Enoh și Ilie au reușit, Iov și Ioan Botezătorul de asemenea, au fost suficient de bine pregătiți. Aceeași putere dată lor, ba chiar una mai mare vă este rezervată și dumneavoastră! Acum este rândul nostru să luptăm pentru Dumnezeu!

Ellen White a scris în anul 1883: „Timp de patruzeci de ani, necredința, murmurarea și răzvrătirea au împiedicat vechiul Israel să intre în țara Canaanului. Aceleași păcate au amânat intrarea Israelului modern în Canaanul ceresc.” (ms. 4, 1883, citat în Evanghelizare, ed. 2008, p. 551, vezi și Evenimentele ultimelor zile, 38.1)

Stă scris: „Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele, așa încât să vină de la Domnul vremurile de înviorare și să-L trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos…” (Faptele apostolilor 3:19-21). Deci, să facem din anul 2025 un timp al reconsacrării! Îmi doresc foarte mult ca din punctul nostru omenesc de vedere, să accelerăm mărețul eveniment mult așteptat de veacuri.

În cartea Viața lui Isus, scrisă în anul 1898, citim: „Dacă biserica lui Hristos și-ar fi făcut lucrarea rânduită de Domnul, lumea ar fi fost deja avertizată, iar Domnul Isus ar fi venit pe pământ cu putere și slavă mare” (ed. 2015, p. 545).

Planul pentru revenirea Domnului Isus suferă o întârziere. Faptul acesta este obișnuit pentru cer –  oamenii au mai depășit timpul fixat în trecut. Astfel se demonstrează încă o dată caracterul îndelung răbdător și iubitor al lui Dumnezeu. Însă putem să răscumpărăm vremea pierdută? Da, trebuie să ne facem partea. „Este adevărat că timpul a continuat mai mult decât ne-am așteptat noi în zilele de început […] Ar trebui să ne aducem aminte că atât făgăduințele, cât și amenințările lui Dumnezeu sunt condiționate. […]

Dacă toți adventiștii s-ar fi unit în ceea ce privește păstrarea poruncilor lui Dumnezeu și a credinței în Isus, cât de diferită ar fi fost istoria noastră! Nu a fost voia lui Dumnezeu ca venirea Domnului Hristos să fie întârziată atât de mult.” (vezi capitolul „Timpul aproape încheiat” din Ellen White, Solii alese, cartea 1, ed. 2012, pp. 59–61; sublinierile mele).

La circa 35 de ani după înălțarea Domnului Isus de pe Pământ, când apostolul Petru scria a doua sa epistolă, se ridicase a doua generație de credincioși. Apostolul dorea să renască speranța celor ce deveneau șovăielnici. Deci el își îndeamnă cititorii să zorească timpul întoarcerii Domnului. Expresia folosită frecvent de noi este „așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu” (2 Petru 3:12). Traducerea este corectă și multe comentarii, atât vechi, cât și contemporane, spun că noi, credincioșii, putem grăbi parusia.

Dacă ziua aceea e decretată, fixă sau flexibilă, aceasta este problema teologilor și a teologiei. Știm că „există un hotar dincolo de care judecățile lui Dumnezeu nu mai pot fi amânate” (Ellen White, Profeți și regi, ed. 2019, p. 291). Cunoaștem că „arătarea Domnului nostru Isus Hristos […] va fi făcută la vremea ei” (1 Timotei 6:14-15). Și, din punct de vedere practic și misionar, al rugăciunii și al evlaviei, știm bine ce avem de făcut. În definitiv, nicio generație de până acum nu a vestit Evanghelia pe tot Pământul. Este rândul nostru să încercăm cu toate puterile să facem totul pentru Evanghelie.

Vrem să ne întoarcem la Dumnezeu nu din motive egoiste, ci pentru ca suferința lumii noastre să ajungă la capăt și să ne întâlnim cu Domnul Isus. Noi propovăduim revenirea în curând a Domnului la fel cum au făcut primii apostoli. Timp de o jumătate de secol, apostolii au scris același lucru – că Domnul este aproape (Iacov 5:8; Filipeni 4:5), că vremea s-a scurtat (1 Corinteni 7:29), că mai este puțină vreme (1 Petru 5:10), că Isus vine curând (Apocalipsa 3:11; 22:7,12,20), că mântuirea este mai aproape acum (Romani 13:11) și că Domnul nu va zăbovi (Evrei 10:37). De peste 100 de ani, dăm și noi aceeași mărturie în România.

Veți auzi curând multe apeluri la misiune, poate mai multe decât în trecut. Vă invit să acționăm din dragoste. „Sfătuiesc pe prezbiteriidintre voi, eu, care sunt un prezbiterca și ei” (1 Petru 5:1) să comunicați mai departe inițiativele misionare. În lucrarea lui Dumnezeu e nevoie de profesioniști, de tineri, de vârstnici, de voluntari, de distribuitori de literatură, de medici și profesori, de toți. Cu siguranță aveți un loc de slujire în campaniile din următoarele luni. Vă rog, puneți deoparte zile întregi pentru a face bine.

Binecuvântarea să fie peste casele și comunitățile dumneavoastră: „De ținutul vostru se îngrijește Domnul, Dumnezeul vostru. Ochii Lui veghează continuu peste el de la începutul anului până la sfârșitul lui” (adaptare după Deuteronomul 11:12, NTR).

Vă doresc un an cu binecuvântări înnoite în fiecare zi!