Mesajul de mai sus face parte din predica pastorului Aurel Neațu difuzată la Speranța TV în primul Sabat din an, pe 03 ianuarie 2026, de la ora 11:00. Textul predicii poate fi citit integral mai jos.
Stimate comunități,
Dragi prieteni și așteptători ai Domnului Isus,
Pe prima pagină a Bibliei citim că Dumnezeu a plănuit „să arate” oamenilor „vremurile, zilele și anii” (Geneza 1:14). Dacă e important „să ne numărăm bine zilele” (Psalmul 90:12), cu cât mai de folos e să ne calculăm anii și să înțelegem vremurile. Timpul are legile lui, nu curge la întâmplare.
După un obicei statornicit între adventiștii români, în ultima zi a anului, la căderea serii, ne adunăm în biserici cu inimile pline de bucurie și recunoștință față de Dumnezeu. Vrem să începem noul an în mijlocul frățietății și să rămânem cu gândul la Domnul, stăpânul timpului și al vieții. Și micul nostru răgaz de consacrare nu e totul, el face parte dintr-un tablou mai larg.
În calendarul bisericesc, zilele libere de la sfârșitul anului sunt o secvență liniștită între două mari hotare de rugăciune: săptămâna națională de rugăciune de la începutul lunii decembrie și cele zece zile de rugăciune stabilite de Conferința Generală pentru 7–17 ianuarie 2026. Mie, aici, ajuns la capăt de an, așa îmi place să gândesc: că poporul adventist încadrează sărbătorile populare de sezon în vremurile rânduite pentru rugăciune.
Așa făcea și patriarhul Iov: „După ce treceau zilele de ospăț, […] îi chema și îi sfințea pe fiii săi […]. Căci zicea Iov: «Poate că fiii mei au păcătuit și L-au supărat pe Dumnezeu în inima lor»” (Iov 1:5). La fel și noi, individual sau pe grupe, după trecerea în noul an, am început să vorbim tot mai des despre cele zece zile de rugăciune. La fiecare temă pregătită în ianuarie se fac cereri pentru revărsarea Duhului Sfânt, se explorează Cuvântul și sunt propuse activități de închinare.
Așadar acum, chiar în aceste zile, avem un răstimp generos pentru ceea ce doresc să rămână preocuparea noastră principală: revenirea în glorie a Domnului Isus Hristos.
Profetul spune: „Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și vine în graba mare. Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, și viteazul țipă cu amar. Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz și de groază, o zi de pustiire și de nimicire, o zi de întuneric și de negură, o zi de nori și de întunecime […]. «Atunci îi voi pune pe oameni la strâmtoare și vor bâjbâi ca niște orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului […].» Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească în ziua mâniei Domnului” (Țefania 1:14-18).
Apocalipsa vestește același lucru: „A venit ziua cea mare a mâniei Lui și cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6:17).
„Cu ce Îl voi întâmpina pe Domnul și cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt?” (Mica 6:6), întreabă profetul.
Așteptarea Domnului este tema noastră permanentă de studiu. E în tradiția noastră ca la fiecare tranziție a anilor să reflectăm la întârzierea revenirii lui Hristos și, bineînțeles, la datoria noastră față de lume.
Dați-mi voie să vă conduc câteva clipe în atmosfera unui fragment din Evanghelie. Cuvintele pe care le vom asculta au fost rostite de Mântuitorul în anul 30, probabil în ultima iarnă a vieții Sale pământești, spre sfârșitul lunii decembrie. Era Sărbătoarea Luminilor. Frigul coborâse peste cetate, iar la marile festivități iudaice făcliile și candelabrele scăldau toată cetatea în lumină artificială și se revărsau asupra mulțimilor de oameni. „în curtea templului […] se ridicau doi stâlpi înalți, cu candelabre mari. După jertfa de seară, erau aprinse toate lămpile, care își răspândeau lumina asupra Ierusalimului.” [1] Ellen White, Hristos, Lumina lumii, ediția electronică 463.2-463.3
La Praznicul Înnoirii Templului, ținut în a doua jumătate a lunii decembrie, opaițele ardeau seară de seară în case și în curți, timp de opt nopți. Mii de luminițe pâlpâitoare pe străzi și la ferestre ofereau o priveliște la fel de frumoasă ca feeria luminilor de sărbători în orașele moderne. În centrul Ierusalimului antic domina Sanctuarul, seara înconjurat într-un fascicul de raze aurii. Întregul complex al Templului era atracția principală a orașului și era proiectat să găzduiască 100 000 de vizitatori în timpul sărbătorilor.[2] Acolo puteai admira cea mai mare structură religioasă din lumea romană la acea vreme.
Ce făcea Domnul Isus?
Evanghelia lui Ioan ne spune că „Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon” (Ioan 10:23). În trecut, El absentase de la unele adunări religioase[3], dar acum începea să atragă atenția oamenilor și Se pregătea pentru următoarea mare adunare a poporului, peste câteva luni, când avea să sfârșească în Ierusalim. Domnul Isus Se plimba prin Templu la o sărbătoare națională instituită cu aproape 200 de ani în urmă, deși neporuncită în Scripturile iudaice.[4] Ce a spus Domnul Isus?
Predica Lui de atunci, la final de decembrie, a fost atât de puternică, încât dușmanii au pus mâna pe pietre. Din ea citez pentru dumneavoastră un scurt fragment, cu dorința de a compara celebrarea Templului de atunci, într-un oraș plin cu lămpi și torțe aprinse, cu atmosfera sărbătorească de la noi, de astăzi. Doresc ca mesajul Domnului Isus să fie potrivit și pentru dumneavoastră, să ne reînnoiască dedicarea și să fie ca un luminător ceresc, care ne arată vremurile și anii. Ascultați cu atenție aceste cuvinte ale Mântuitorului:
„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu” (Ioan 10:27-29).
Vă invit să luați acum o decizie de proporție eternă. Rămâneți în mâna Domnului Isus și în mâna Tatălui ceresc!
Voi continua cu câteva îndemnuri pastorale pentru dumneavoastră, ascultători ai posturilor Radio Vocea Speranței și Speranța TV, precum și credincioși adventiști din România.
În primul rând, suntem în anul vindecării și practicăm stilul de viață sănătos. Dumnezeu dorește să fim bine, atât trupește, cât și sufletește. Sănătatea nu e rezultatul coincidenței, nici doar opțiunea pentru o viață fericită. Ea este planul divin, idealul pentru creștinii din timpul sfârșitului. Să fim cât mai sănătoși este voința generală a lui Dumnezeu. Pentru aceasta a venit Domnul Isus – stă scris în capitolul din care am citat mai devreme: „Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10) – iată misiunea Domnului Isus. Sănătate din plin și viață pe săturate!
La ultima ședință de comitet am fost întristați de veștile despre bolnavii de cancer. Toți membrii comitetului cunoșteau persoane din familii apropiate care luptă cu această maladie în creștere. Ne dorim viață din destul, ne gândim la minuni, dar de fiecare dată ne supunem voinței Stăpânului nostru.
Faceți tot ce ține de dumneavoastră pentru a respecta legile corpului uman! Dumnezeu va avea grijă de restul. Nu ignorați principiile vieții, eliberați-vă de dependențe și scăpați de obiceiurile rele! Nu uitați că apa vieții e fără plată și că Duhul Sfânt face invitația: „celui ce îi este sete să vină” (Apocalipsa 21:6; 22:17).
În al doilea rând, concentrați-vă pe lucrurile bune. „Nu urma răul, ci binele!”, spune Biblia. „Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul nu L-a văzut pe Dumnezeu” (3 Ioan 1:11). Răul este lipit de noi, dar noi nu avem timp pentru el. Dacă vom cultiva bunăvoința, un spirit bun, dragostea de oameni, va rămâne mai puțin spațiu pentru firescul din noi. „Cine ești tu, care-l judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuși va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească așa încât să stea” (Romani 14:4).
Dragii mei, timpul s-a scurtat și relele s-au înmulțit. Ce vom face? O regulă simplă este cea aplicată de lucrătorii din domeniul sănătății, care primesc instruire să nu devină victime secundare (engl. second victims) atunci când lucrurile merg prost. Siguranța salvatorului este un principiu de bază în acțiunile de intervenție sau de îngrijire. Dacă salvatorul devine victimă, situația se agravează și mai mult.
Să ne păstrăm sufletele curate, necontaminate de răutatea din jurul nostru. Doar așa putem să îi ajutăm și pe alții. Să nu ne lăsăm biruiți de rău, ci să biruim răul prin bine (Romani 12:21). Isus a trăit în Nazaret și ne poate ajuta să fim nepătați. El știe din experiență ce înseamnă presiunea și un mediu nefavorabil. Să rămânem buni, asemenea Lui! Mai bine să fii batjocorit decât să alergi împreună cu alții la potopul de păcate – acesta era sfatul apostolului Petru (1 Petru 4:4).
În al treilea rând, nu te îngrijora! Mulți se îngrijorează de criza economică sau de izbucnirea războiului, și aceste temeri sunt îndreptățite. Însă criza morală este mult mai adâncă și mult mai distrugătoare decât criza economică, și prea puțini se ocupă de ea. Mai grav decât cea mai mare datorie este să nu ți se șteargă păcatele! Mai rău decât să nu ai bani este să nu ai principii! Mai grea decât boala este pierderea sufletului! În conflictul ce vine, trebuie să-ți cunoști prioritățile. Ce îți dorești cel mai mult? Pentru ce lupți? Ce așteptări ai de la viitor? În casa Martei, Domnul ne-a dat o lecție valabilă mai ales acum, la începutul anului: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu, dar un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua” (Luca 10:41-42).
„Nu vă îngrijorați cu privire la viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca! Viața este mai mult decât hrana, și trupul – mai mult decât îmbrăcămintea. […]Și apoi cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieții lui? Deci dacă nu puteți face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijorați de celelalte? […]Să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și să nu vă frământați mintea. […]Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra! […]Vindeți ce aveți și dați milostenie! Faceți-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia! Căci, unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră” (Luca 12:22-34).
În ultimul rând, să vorbim despre cadouri. Și lui Dumnezeu Îi plac darurile. Domnul Isus le-a primit încă de la naștere, și El merită cel mai frumos cadou de pe lume – să Îi dăruim viața noastră! Dăruiește-I Domnului anul 2026! Depune planurile tale la picioarele Lui! Prezintă-l perspectivele și lasă-L pe El să aleagă ce Îi place! Fă-I cadou inima ta!
Citim în Evanghelie că, „fiind în vârstă de optzeci și patru de ani, Ana nu se îndepărta de Templu și zi și noapte Îi slujea lui Dumnezeu cu post și cu rugăciuni. […] A început să-L laude pe Dumnezeu și să le vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului” (Luca 2:37-38).
Ana este un exemplu de persoană sănătoasă – ținea posturi regulate la vârsta de 84 de ani. Era și o femeie concentrată pe lucrurile bune, lipsită de îngrijorări și foarte atașată de Templu. Timpul ei – tot ce îi mai rămăsese din viață ca să trăiască – era petrecut în apropierea Sanctuarului. Putem să ne-o imaginăm cum mergea zi după zi dincolo de porticul lui Solomon, cum pătrundea în curtea femeilor și stătea rezemată probabil chiar de stâlpii unde erau atârnate lămpile de aur, în apropierea intrării în Templu. Ce o motiva pe Ana în rutina obositoare a zilelor? Ea aștepta Împărăția lui Dumnezeu și apariția lui Mesia. Dumnezeu a binecuvântat-o pe această bătrână. Ea a înțeles nu doar vremurile, ci L-a văzut chiar pe Mesia în curțile Templului. Probabil că L-a mângâiat pe copilul Isus, I-a zâmbit, a vărsat lacrimi de emoție și i-a încurajat pe tinerii părinți.
Peste ani, la sfârșitul aceleiași Evanghelii, citim despre o altă femeie, pe care de data aceasta Domnul Isus o încurajează. Ochii ei întâlnesc privirea insistentă a Domnului Isus și ea varsă lacrimi de bucurie.[5] Este văduva care donează pentru Templu „tot ce avea ca să trăiască” (Luca 21:1-4). Destul de impresionant, scena se petrece în același loc, în curtea femeilor, unde era și vistieria cu lăzile pentru daruri și unde se aprindeau luminile la Sărbătoarea Corturilor.
Același autor, Luca, doctor și jurnalist de investigație, după multă analiză, plasează întâmplarea cu văduva săracă în loc de prefață la discursul despre nimicirea Ierusalimului și sfârșitul lumii. De ce oare? Poate pentru a crea un moment „în oglindă” cu cel dintâi, când pruncul Isus ajungea pentru prima dată la Templu și era întâmpinat de bătrâna Ana. Acum, Isus cel matur era pe cale să părăsească definitiv Templul și le lăsa casa pustie. Dar poate și pentru ca să ne învețe că spiritul de sacrificiu al văduvei este metoda de supraviețuire în criza finală.
Dăruiește-te pe tine lui Dumnezeu! Predă-te cu totul în slujba Lui! Spune-I Lui ce ai dori să faci în anul 2026! Așteaptă împărăția lui Dumnezeu și vestește-o! Drept răsplată, prin harul Domnului Isus, faptele tale vor intra în memoria universală, la fel ca gestul văduvei sărace, un monument de amintire de-a lungul veacurilor. Vei intra în istoria mântuirii, Dumnezeu va vorbi despre tine înaintea sfinților îngeri și te va mărturisi înaintea universului (Matei 10:32; Apocalipsa 3:5).
Dragi credincioși,
„Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri! […] Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească. […] Și Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Filipeni 4:5-9).
[1] Detaliu despre Sărbătoarea Corturilor, conform https://egwwritings.org/read?panels=p2000.2193(2000.2194)&index=0. Vezi și https://egwwritings.org/read?panels=p2727.1328(2727.1331)&index=0;
https://m.egwwritings.org/ro/book/2000.2107#2114;
https://m.egwwritings.org/ro/book/2000.2107#2137.
[2] Vezi Andrews Bible Commentary, pasajul explicativ la Ioan 10:22-42 și detaliile despre Templul lui Irod din Ioan 3.
[3] Vezi comentariul de la https://m.egwwritings.org/ro/book/2000.2107#2120.
[4] Informațiile sunt luate de la pp. 39–40 din comentariul Andrews la Ioan 10:22-23.
[5] https://egwwritings.org/read?panels=p2000.2936(2000.2933)&index=0