La începutul anului 2021, pastorul Aurel Neațu transmite un îndemn fraților gabori.
Dragii mei frați gabori,
stimate surori și scumpi copilași,
Sunt onorat să fiu primit în casele dumneavoastră prin intermediul acestui mesaj și vă asigur că vă port în inima mea.
Pentru noul an, mă rog ca bunul Dumnezeu să vă dea toate binecuvântările Sale. Să vă dea fericire în familie și spor la muncă, dar, mai presus de acestea, mă rog ca Tatăl nostru ceresc să vă dăruiască sănătate, acea credință neabătută care mută munții și, mai ales, să vă ajute să aveți relații excelente cu cei care vă sunt frați, prieteni, cunoscuți și neamuri.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România se bucură să fim împreună în marea familie a lui Dumnezeu de pe pământ și, în curând, după făgăduința Domnului, așteptăm să ne întâlnim cu fratele nostru mai mare, Isus Hristos, și să ajungem în casa de sus.
Dragi părinți, să primiți de la Duhul Sfânt învățături sfinte, pe care să le imprimați în sufletul copiilor dumneavoastră!
Dragi tineri, să vă dea Dumnezeu curăția tânărului Iosif și succesul Domnului Isus!
Dragi frați mai în vârstă și stimați conducători, să vă dea Dumnezeu înțelepciunea regelui Solomon și spiritul Domnului Isus!
Dragi artizani și întreprinzători, să aveți măiestrie în tot ceea ce faceți și bucuria să vă fie în inimă!
Salut toate familiile gaborilor adventiști cu îndemnul apostolului Pavel din Evrei 12:28: „fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică.”
Bărș nevo binecuvintime!