Mesajul președintelui – 19 septembrie 2025

Mesajul președintelui – 19 septembrie 2025

„Preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică!” (1 Corinteni 15:58) – acestea au fost cuvintele de ordine pentru pastorii adventiști de ziua a șaptea convocați recent la o adunare generală în centrul țării.

În mesajul de astăzi, rezum ideile principale din programul cantonamentului pastoral. Am început luni săptămâna aceasta întâlnirea cu 343 de colegi și le-am vorbit despre identitatea noastră. Personal, sunt mândru că sunt adventist de ziua a șaptea și de zece ori aș lua-o de la capăt cu aceeași identitate. Suntem un popor mare pentru că Domnul, Dumnezeul nostru, este așa de aproape de noi, gata să revină pe Pământ, dar și în mijlocul nostru ori de câte ori Îl chemăm (vezi Deuteronomul 4:7).

Le-am spus pastorilor să avem grijă de turma cea mică primită de la Dumnezeu, familia noastră, pe care Diavolul vrea să o smulgă din mâna Domnului Isus. Timpul pentru lucrarea pastorală să fie sacru și fidelitatea noastră față de slujba divină încredințată să fie totală. Să nu fie nicio activitate care să ne distragă atenția de la fișa postului, să-I fim loiali lui Dumnezeu, misionari prin definiție și pasionați de ceea ce le cerem membrilor să facă. Să nu avem liniște până nu aflăm de ce nu merge bine districtul, unde e greșeala, și să încercăm totul, să facem totul pentru Evanghelie. Poate am uitat cât de importantă este slujirea pastorală: este glorioasă nu pentru că este a noastră, ci pentru că Cel ce ne-a trimis este Dumnezeu. El este în spatele nostru și ne luminează. Nu avem de ales, trebuie să gândim misionar și să radiem de slava lui Dumnezeu, nu doar să o reflectăm în jurul nostru.

Apoi le-am prezentat o parte din cele 29 de schimbări votate în Manualul Bisericii. Le veți putea citi și dumneavoastră în ediția următoare, care se publică în curând la Editura Viață și Sănătate. O parte importantă a modificărilor vizează sprijinul dat de comunități în localitățile unde nu există prezență adventistă. Alte îmbunătățiri ale Manualului sunt la capitolul finanțe, unde se subliniază misiunea de a împărtăși Evanghelia veșnică întregii lumi, se stimulează transparența prin rapoarte trimestriale și anuale aduse în fața bisericii locale, funcțiile comitetului – pagini unde responsabilitățile locale sunt renumerotate, noi reglementări pentru registrul de credincioși și recâștigarea foștilor membri, confidențialitatea în ce privește practicile de dăruire și încurajarea credincioșiei în zecimi și daruri în rândul slujbașilor aleși.

Fratele secretar Georgel Pîrlitu a avut două prezentări în care a arătat cât de important este ca pastorul să lucreze personal pentru convertirea sufletelor. Această activitate este adesea fără rezultate deoarece suntem prinși cu alte lucruri importante pe care Biserica le așteaptă de la noi, cum ar fi administrarea, împăcarea fraților certați, departamentele și instituțiile, lucrarea de educație sau mass-media adventistă.

Dar „convertirea păcătoșilor și sfințirea lor prin adevăr este dovada cea mai puternică pe care un slujitor al Evangheliei o poate avea că Dumnezeu l-a chemat la slujire” (Ellen White, Faptele apostolilor, 328.1, ediția electronică). De ce? Deoarece „convertirea sufletului omenesc […] este minunea cea mai mare pe care o face puterea divină” (Ellen White, Evanghelizare, 289.2, ediția electronică). Convertirea spune mult despre puterea lui Dumnezeu, dedicarea omului și colaborarea dintre Cel care a chemat și cel care a răspuns. Biserica ar fi diferită dacă fiecare am face o prioritate personală din convertirea păcătoșilor.

Trezorierul Uniunii, pastorul Ioan Alin Feier, a prezentat informații relevante despre Casa de Pensii a Bisericii Adventiste, fondurile și stabilitatea ei, numărul pensionarilor, previziuni și investiții, funcționarea Casei de Odihnă „Maria Carp”, din Eforie Sud, și a răspuns întrebărilor ridicate.

Prin ce a fost diferit acest cantonament pastoral? Poate că prin modul în care s-a integrat partea administrativă în cea spirituală și de întărire a echipei. Fiecare președinte de conferință a avut un timp în care a predicat. După fiecare devoțional ne-am plecat pe genunchi un timp consistent. În fiecare dimineață am avut oră de rugăciune. Am cântat de mai multe ori. Directorii de la Tineret au moderat activități pe grupe. Și alți directori din țară s-au alăturat viziunii comune la microfon. Am învățat din Biblie despre reforma lui Ioan Botezătorul și rugăciunile lui Ilie, despre Moise și Sefora, despre ultima generație căreia Dumnezeu i-a promis timpi mai buni pe ultima sută de metri. Prin Duhul Sfânt, alergătorii sfârșitului vor depăși toate recordurile istorice ale creștinismului. Dumnezeu să ne acorde acest privilegiu deosebit tuturor, nouă și dumneavoastră!

Vă doresc tuturor belșug spiritual și o urare specială celor care începeți toamna cu pastori recent mutați în districtele dumneavoastră: să folosim noul început pentru înflorirea Bisericii. „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:57).

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
Print