Mesajul în format video va fi publicat în cursul serii.
Stimate comunități de credință și dragi prieteni,
Vă spun „Pacea Domnului!” la începutul Săptămânii de Rugăciune în Biserica Adventistă din România. După obicei, adventiștii de ziua a șaptea se pregătesc să încheie anul prin șapte zile de rugăciune, când merg la slujbe religioase, ascultă prelegeri despre a doua venire a Domnului Isus, înalță rugăciuni de iertare și fac cereri de mijlocire pentru toți oamenii. De data aceasta, conducătorii regionali și naționali ai Bisericii au scris predici despre cele mai semnificative evenimente din viitor până la întoarcerea Domnului Isus pe Pământ: apelul la pocăință, sfințirea Bisericii, proclamarea Evangheliei, conflictul viitor cu privire la semnul lui Dumnezeu, marea chemare la lumina mântuirii, judecata lumii, ultima noapte de strâmtorare, fuga pentru supraviețuire și apariția Fiului Omului pe norii cerului.
De câteva zile, pe grupurile noastre de WhatsApp circulă aceste materiale în format pdf, ppt și audio. Vă invit să veniți înaintea lui Dumnezeu în adunările sfinte de închinare, să îngenunchem pentru rugăciuni și să primim acolo ceea ce ne-a fost promis: har, pace și binecuvântare.
Ieri, 4 decembrie, trei containere cu 65 000 de Biblii au ajuns în depozitul Editurii Viață și Sănătate. Au fost tipărite în China și intră pe piața românească la cel mai bun preț. Sunt livrate în cutii cadou și protejate în folii antiumezeală. Hârtia este de calitate superioară, cusătura la cotor și legarea sunt de nivel premium. Cât costă cea mai ieftină Biblie din țară? În luna cadourilor, prețul e atât de mic, încât ne permite să facem bucurii mai multor persoane. Astăzi, când avem mai multe rânduri de haine și încălțăminte, poate mai multe device-uri, mașini sau proprietăți, e de dorit ca orice om din România să aibă propria sa Biblie, indiferent că este creștin, ateu, neafiliat, musulman, imigrant sau altceva.
„Nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viața voastră și prin aceasta vă veți lungi zilele” (Deuteronomul 32:47) scrie în Vechiul Testament, iar Domnul Isus a zis: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață” (Ioan 6:63). De aceea vă îndemn și eu să cumpărați adevărul și să îl oferiți gratuit.
Pentru anul 2026 am comandat peste 120 000 de Biblii și deja 35 000 de bucăți au fost transportate către centrele regionale. Le puteți primi prin pastori sau le preluați direct de la sediul conferințelor noastre.
Dacă un codex cu scripturile creștine era foarte rar în primele secole și valora ani grei de muncă, astăzi Biblia „Un dar pentru casa ta” costă doar 26 de lei. Dumnezeu facilitează Evanghelia ca să fie propovăduită până la marginile țării și în toate colțurile ei, ca să slujească de mărturie tuturor.
Referitor la lucrările Comisiei pentru prevenție și intervenție în caz de abuz fizic și sexual în cadrul Bisericii Adventiste, voi face acum câteva anunțuri de interes general. Pe 24 noiembrie, comisia principală a propus un Manual de protecție a copilului (31 de pagini) și un alt Manual de prevenire a formelor de abuz (32 de pagini). Documentele au fost create după nevoile și specificul comunităților noastre. În zilele următoare, o subcomisie cu specialiști de la ADRA România a generat cinci versiuni ale unui document sintetic, de 46 de pagini. Acest document-cadru a fost prezentat săptămâna aceasta în comitetul local al Uniunii și după revizuire va fi discutat în comitetul executiv de săptămâna viitoare, joi, pe 11 decembrie. Conține un preambul, principii fundamentale de intervenție și protecție, drepturile victimelor, angajamentul Bisericii, cadrul legal și normativ, obligația de raportare, definiții, proceduri de prevenție, proceduri de intervenție, tipuri de incidente, suspiciuni și dezvăluiri, canale de raportare, pași interni, proceduri disciplinare, măsuri provizorii, documentarea și arhivarea cazului, cooperare cu autoritățile, proceduri judiciare, măsuri de sprijin, indicatori de implementare și altele. Pentru o utilizare rapidă și practică, vom pune la dispoziție și o formă restrânsă.
Doresc să continui cu câteva mențiuni suplimentare:
- Expertiza ADRA România este inestimabilă în acest moment, deoarece ADRA a gestionat în 16 ani peste 3 800 de cazuri de abuz și violență și a primit din partea autorităților calificative maxime din anul 2017 până în prezent. Casa ADRA este finanțată de Consiliul General al Primăriei Capitalei prin DGASMB (Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București) și licențiată de ANES (Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați), organ de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea guvernului și în coordonarea prim-ministrului.
- Rezultatul muncii făcute de cele patru echipe poate fi completat prin contribuțiile dumneavoastră, întrucât documentul va fi afișat pe site-ul adventist.ro timp de două săptămâni și continuăm să primim recomandări la adresa de e-mail secretar@adventist.ro.
- Măsurile adoptate nu vor înlocui reglementările din Manualul Bisericii, nici procedurile DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) sau legile în vigoare. Mecanismele de protecție sunt destinate în primul rând victimelor, voluntarilor și angajaților din mediul adventist, fiind limitate la aceste categorii. Chiar dacă documentul pare singular în contextul creștin românesc, comisia propune actualizarea lui în cel mult patru ani.
Data anunțată pentru Congresul Național de Misiune din Brașov se modifică prin amânare de pe 6 iunie pe 20 iunie, în anul 2026. Programul național se va desfășura la Sala Sporturilor din Brașov. Vă rugăm să acceptați această schimbare și să notați în calendar Sabatul din 20 iunie 2026 pentru un frumos congres misionar, organizat cu sprijinul mai multor departamente și instituții ale Bisericii Adventiste.
Cursurile video de pe platforma Academia Speranța și asistentul virtual Adam au fost apreciate luna trecută la Sofia, în Bulgaria, în cadrul unei conferințe organizate de rețeaua globală adventistă de comunicare, tehnologie, media și internet. Președintele ASI Europa și un director al strategiei de comunicare din Divizia Pacificul de Sud și-au exprimat intenția de a utiliza chatbotul Adam în țările lor și, astfel, începem dialogul în termenii dezvoltării.
Mă voi ruga împreună cu dumneavoastră:
Binecuvântat să fii Tu Doamne, Dumnezeul nostru! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe Pământ. Tu păstrezi îndurarea față de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor! Acum, Doamne, împlinească-se făgăduințele Tale, ia aminte la rugăciunile noastre, iartă păcatul poporului Tău, dă-i dreptate celui nevinovat, lucrează și răsplătește-i fiecăruia după căile lui, căci numai Tu cunoști inima copiilor oamenilor.
Ascultă din ceruri, din locul locuinței Tale, rugăciunile și cererile noastre și ascultă-ne în tot ce-Ți vom cere!
Domnul, Dumnezeul nostru, să fie cu voi, să nu vă părăsească şi să nu vă lase, ci să vă plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui! Inima voastră să fie în totul a Domnului, Dumnezeului nostru! Amin! (Adaptare după 1 Împărați 8)