17 iunie 2025
– are o întrevedere cu conducerea Asociației Serviciul Umanitar pentru Penitenciare;
– întâlnește online administrația bisericească din două structuri adventiste regionale pentru finanțarea misiunii medicale.
15 iunie 2025
– la Biserica Adventistă Militari, din București, este invitatul programului pentru tineri USB-D, cu tema „Dumnezeu și leadership-ul Bisericii”.
14 iunie 2026
– participă la o ceremonie de hirotonire pastorală în Biserica Adventistă Sărmașu, Mureș;
– vizitează Biserica Adventistă Chinari, Mureș, cu ocazia unei ceremonii de predare-primire a districtului pastoral.
12 iunie 2025
– este prezent la birou pentru activități administrative.
11 iunie 2025
– lucrează în biroul de la sediul central;
– are o discuție de coordonare a unui director de departament.
08 iunie 2025
– împreună cu echipa ADRA România, întâlnește vice-primarul localității Boroșneu Mare din județul Covasna și oferă kituri de prim-ajutor localnicilor din zonele afectate de inundații.

07 iunie 2025
– vizitează Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Panic, Sălaj;
– se întâlnește cu membrii comitetului științific al Departamentului de Sănătate și directorii acestuia de la nivelul regional, sosiți cu familiile la o convenție anuală la Răstoci, Sălaj.

04 iunie 2025
– are activitate de birou la sediul Uniunii Adventiste și ulterior semnează acte notariale pentru instituție.
03 iunie 2025
– participă la o ședință a comitetului local.
31 mai 2025
– participă la înmormântarea unui coleg pastor în Moldova.
30 mai 2025
– înregistrează un mesaj video pentru familia de credință.
29 mai 2025
– participă online la ședința Consiliului Director al Spitalului Oncologic Medex.
26 mai 2025
– continuă lucrările comitetului executiv al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Divizia Inter-Europeană.
24 mai 2025
– vizitează bisericile adventiste Betel și Salem din orașul Arad și participă la ceremonia de hirotonire pastorală.

23 mai 2025
– la începutul Sabatului, predică în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Pecica, Arad.
22 mai 2025
– consiliază un director de departament al Uniunii Adventiste;
– înregistrează un mesaj video pentru familia de credință.
21 mai 2025
– participă la întrunirea comitetului local al Uniunii Adventiste;
– împreună cu secretarul și trezorierul, au o ședință de lucru cu directorul economic al unei instituții adventiste.
20 mai 2025
– are o ședință de coordonare cu un director de departament;
– este invitat la o instruire a delegaților români pentru sesiunea din iulie a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Conferința Generală.
– are o întrevedere cu conducerea Asociației Serviciul Umanitar pentru Penitenciare;
– întâlnește online administrația bisericească din două structuri adventiste regionale pentru finanțarea misiunii medicale.
– la Biserica Adventistă Militari, din București, este invitatul programului pentru tineri USB-D, cu tema „Dumnezeu și leadership-ul Bisericii”.
– participă la o ceremonie de hirotonire pastorală în Biserica Adventistă Sărmașu, Mureș;
– vizitează Biserica Adventistă Chinari, Mureș, cu ocazia unei ceremonii de predare-primire a districtului pastoral.
– este prezent la birou pentru activități administrative.
– lucrează în biroul de la sediul central;
– are o discuție de coordonare a unui director de departament.
– împreună cu echipa ADRA România, întâlnește vice-primarul localității Boroșneu Mare din județul Covasna și oferă kituri de prim-ajutor localnicilor din zonele afectate de inundații.

– vizitează Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Panic, Sălaj;
– se întâlnește cu membrii comitetului științific al Departamentului de Sănătate și directorii acestuia de la nivelul regional, sosiți cu familiile la o convenție anuală la Răstoci, Sălaj.

– înregistrează un mesaj video pentru familia Bisericii.
– are activitate de birou la sediul Uniunii Adventiste și ulterior semnează acte notariale pentru instituție.
– participă la o ședință a comitetului local.
– participă la înmormântarea unui coleg pastor în Moldova.
– înregistrează un mesaj video pentru familia de credință.
– participă online la ședința Consiliului Director al Spitalului Oncologic Medex.
– continuă lucrările comitetului executiv al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Divizia Inter-Europeană.
– în Franța, ia parte la lucrările comitetului executiv al Bisericii la nivel european.