Raportul Președintelui prezentat în şedința Comitetului Executiv al Uniunii de Conferințe din 23 noiembrie 2020

Raportul Președintelui prezentat în şedința Comitetului Executiv al Uniunii de Conferințe din 23 noiembrie 2020

Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! Habacuc 3:17,18

Timpul scurs de la ultimul meu raport înaintat Comitetului Executiv al Uniunii a fost marcat de frământări extrem de neobișnuite. În criză suntem tentați, de regulă, să ne concentrăm asupra lucrurilor care ne creează probleme, pierzând astfel lecțiile și binecuvântările pe care Dumnezeu ni le oferă. Este foarte greu în situații critice să vezi imaginea de ansamblu și să-ți păstrezi calmul, având credința neclintită că El este la cârma tuturor lucrurilor.

Ca lider, trebuie să te gândești întotdeauna la ceea ce spune Dumnezeu despre problemele cu care se confruntă biserica, de ce a îngăduit încercarea respectivă și ce soluții are. Ai presiunea aceasta de a desluși voia lui Dumnezeu și de a nu-L dezamăgi prin deciziile pe care le iei. Și asta pentru că, deși de multe ori ai soluții personale de ieșire din criză, îți dorești ca voia lui Dumnezeu să primeze. Doar așa ai asigurarea că nu greșești și că rămâi în planul Său, uneori mai greu de înțeles și acceptat, dar cu implicații pozitive pe care, ca om, nu le-ai fi putut anticipa niciodată.

Nevoia de schimbări responsabile

Pe lângă restricțiile și impunerile provocate, pandemia a accentuat disfuncționalități și probleme nerezolvate ale întregii societăți, inclusiv ale bisericii noastre. Cu siguranță există de mult timp persoane nemulțumite, din diverse motive, întemeiate sau nu, care, în perioada aceasta, și-au unit glasurile sau, mai bine zis, tastaturile, pentru a semnala ceea ce considerau că este greșit. De altfel, acesta este un lucru bun și de dorit pentru creșterea performanței, dacă dăm la o parte maniera total nepotrivită și necreștinească prin care unii dintre cei care sesizau probleme au ales să se exprime în spațiul public.

Consider că este important să ascultăm și să respectăm fiecare părere, încercând să îmbunătățim modul în care administrăm ceea ce ne-a încredințat Dumnezeu, recunoscând că sunt lucruri pe care am putea să le facem diferit sau mai bine. Nu trebuie să pierdem însă din vedere faptul că datoria noastră este față de întreaga biserică, față de Dumnezeu și mai puțin le suntem datori celor care încearcă să impună prin critică, forță, limbaj nepotrivit – ca să folosesc un eufemism – ceea ce cred ei că ar trebui să facă liderii bisericii.

Parcurgem o perioadă dificilă, pentru care niciunul dintre noi nu a fost pregătit. Descoperim că suntem vulnerabili, afectați poate prea ușor, de multe ori, de avalanșa de critici negative îndreptată asupra noastră și asupra Bisericii lui Dumnezeu. Dar oare nu așa ne-a avertizat Domnul prin cuvintele apostolului Pavel, referindu-se în context la Imeneu și Filet, la Iane și Iambre, oameni din poporul Domnului? „Să ştii că înzilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia” (2 Timotei 3:1-5).

Da, recunosc că am fost naivi să gândim că Diavolul s-a resemnat și de pe margine asistă liniștit la lucrarea de propovăduire a Împărăției lui Dumnezeu. Atât de mult ne-am obișnuit cu libertatea și cu vremurile bune, încât a fost un șoc să descoperim că lucrurile se pot schimba atât de rapid.

Este însă timpul să mergem mai departe, făcându-ne auziți și propovăduind adevărul despre revenirea Domnului Isus cu și mai multă îndrăzneală. Este timpul să facem schimbări care să aducă un plus slujirii noastre și lucrării de vestire a Evangheliei. Este important să rămânem în planul Său, având certitudinea că Dumnezeu este la lucru și Se îngrijește de Biserica Sa!

În perioada aceasta, am găsit multă încurajare în cuvintele servei Domnului: „Nevoia cea mai mare pe care o are lumea este aceea de bărbați care să nu se lase cumpărați sau vânduți, bărbați care să fie cinstiți și credincioși în adâncul sufletului lor, care să nu se teamă să spună păcatului pe nume, a căror conștiință este la fel de bine orientată către datorie, precum este acul busolei către pol, bărbați care vor lua poziție neclintită pentru adevăr, chiar dacă s-ar prăbuși cerurile.” Ellen G. White, Educație, p. 57

Proiecte și hotărâri

În continuare, voi prezenta pe scurt câteva din activitățile departamentelor și unele hotărâri recente care au influențat viața bisericii în ultimele luni.

La începutul lunii septembrie a fost elaborată și trimisă către slujbași și pastori strategia misionară a anului 2021, „Rămâi tânăr! Urmează-Mă!”, mai întâi în format electronic, apoi sub forma unei broșuri tipărite, oferite fiecărei biserici și grupe de credincioși. Tot atunci s-a hotărât susținerea unei campanii de evanghelizare în toată țara în perioada 7-21 noiembrie, cu titlul „Vie Împărăția Ta!”și având ca temă revenirea Domnului Isus Hristos.

Toate departamentele și instituțiile s-au adaptat noilor condiții de slujire trecând foarte multe din activitățile lor în spațiul on-line. Deși cu toții suntem convinși că multe dintre programele desfășurate în on-line, precum: școala biblică de vacanță, educația continuă pentru pastori, congresul colportorilor, instruiri ale liderilor de tineret etc., au un impact mult diminuat față de modul anterior de desfășurare, Îi mulțumim lui Dumnezeu și pentru aceste soluții temporare.

Cantonamentele pastorale s-au desfășurat în mod clasic, cu întruniri în realitate, față în față, în Conferințele Banat, Muntenia și Moldova, iar în celelalte trei regiuni, în Oltenia, Transilvania Nord și Transilvania Sud, pentru prima dată în istoria Bisericii Adventiste, s-au realizat prin intermediul platformei Zoom.

Privind în urmă, remarc următoarele aspecte care dovedesc deopotrivă maturitate instituțională și asumarea unor etape de proiecte:

– Reacția de adaptare a instituțiilor Bisericii la toate nivelurile, a personalului angajat și a credincioșilor la noul normal de activitate și la serviciile divine publice în pandemie;

– Propunerea de a înființa un consiliu consultativ al credincioșilor, multidisciplinar, care să lucreze în relație cu Comitetul Uniunii și care să facă propuneri pentru o administrare cât mai eficientă a Bisericii, la toate nivelurile ei de funcționare;

– Comunicarea instituțională cu Secretariatul de Stat pentru Culte și mai departe pe abordarea comunicatelor oficiale pentru credincioși;

– Înființarea structurii de psihologie pentru angajați ai Bisericii care lucrează ca psihoterapeuți sub coordonarea Asociației Pastorale;

– ADRA ne-a obișnuit în perioada aceasta cu prezența în prima linie a celor care slujesc cu mult devotament nevoilor semenilor. De fapt, au continuat ceea ce făceau foarte bine și înainte de pandemia de COVID-19;

– Departamentul de Sănătate a oferit consiliere de specialitate în procesul adaptării programelor și ceremoniilor Bisericii la noile condiții sanitare;

– Actualizarea statutului de funcționare a Casei de Pensii și a altor regulamente ale  Bisericii de către Comisia pentru Statute și Regulamente în relație cu Departamentul Juridic al Uniunii de Conferințe. În prezent, se lucrează la actualizarea Statutului Bisericii;

– Departamentul Isprăvnicie a încurajat, prin producerea de materiale săptămânale, păstrarea credincioșiei în administrarea bunurilor încredințate;

– În cadrul anului misionar dedicat copiilor și tinerilor, Departamentul Tineret a gândit un proiect inedit de citire a Bibliei de către juniori și adolescenți;

– Înființarea unei pagini de internet prin colaborarea Departamentelor Misiunea Femeii, Copiilor și Familiei, după modelul enditnow.org, prin care să fie promovată lupta împotriva abuzului de orice fel, dar în mod deosebit asupra femeilor și copiilor;

– Susținerea on-line a cursurilor în instituțiile de învățământ ale Bisericii – fie că vorbim despre Universitatea Adventus sau despre Școlile Postliceale pentru Asistenți Medicali din localitățile Cernica și Brăila –, realizată prin eforturile susținute ale dascălilor și ale administratorilor;

– Un motiv special de mulțumire adresată Dumnezeului nostru îl avem pentru slujirea colegilor din Centrul Media Adventist. Putem spune că, prin programele difuzate, Speranța TV și RVS ne-au făcut pandemia mai ușoară;

– Declarația publică de încredere în scrierile lui Ellen White făcută la Consiliul Anual al Conferinței Generale;

– Apariția podcasturilor Editurii Viață și Sănătate, o inițiativă necesară în prezent și viitor;

– Platforma st.network, o extensie a activității revistei Semnele timpului, cu articole în limba engleză;

– Atingerea unor noi recorduri de audiență pentru Hope Discovery România și producția de clipuri virale cu un conținut profund biblic;

– Înființarea Consiliului Consultativ de Misiune la nivelul Uniunii, pentru interconectarea ramurilor Bisericii și armonizarea viziunii de lucru;

– Definirea publicului-țintă în strategia misionară a Bisericii pentru următorii ani;

– Crearea platformei Adventist Group, un instrument de comunicare cu misionarii digitali, care, în prezent, conectează peste 200 de angajați și voluntari și aproximativ 400 de conturi de social media care difuzează conținut evanghelistic;

– Sesiunile de instruire on-line organizate de Departamentele Școala de Sabat, Asociația Pastorală și Educație;

– O direcție de accentuare a mesajului biblic în programele Centrului Media Adventist;

– Implementarea programului de membri al Conferinței Generale, ACMS, de către Departamentul de Secretariat a adus Uniunea Română în lista restrânsă a țărilor care au o situație foarte clară a registrului electronic de membri;

– Prin slujirea de calitate a Departamentului Trezorerie, am beneficiat în permanență de situația financiară la zi a Uniunii, a Conferințelor și a instituțiilor Bisericii;

– Asociația „Descoperă cartea”, un instrument de lucru coordonat de Departamentul Publicații pentru legitimarea voluntarilor care distribuire literatura adventistă în țară;

– Un ghid pentru stilurile muzicale recomandate oficial în Biserică.

– Sunt convins că, în afara proiectelor menționate, și altele merită să fie subliniate și vor fi aduse în discuție de către administratori și directori de departamente.

Momente speciale

            Un alt capitol din viața Bisericii în timpul pandemiei l-a constituit organizarea și desfășurarea Adunării Generale Extraordinare Elective a Conferinței Transilvania de Sud. Atmosfera generală, atât în plen, cât și în comisii, a fost una de mare atenție, interes și bună cuviință. Delegații prezenți și-au desemnat reprezentații și au stabilit direcția de lucru pentru următorii patru ani și jumătate. Cu această ocazie, votul exprimat de cei aproximativ două sute de delegați a fost edificator în ce privește tensiunile acumulate în ultimele luni. Răspunsul Adunării Generale a clarificat situația, în sensul că a reabilitat încrederea în administrația anterioară a Bisericii. De asemenea, menționez faptul că Adunarea Generală Extraordinară a votat toate propunerile cu o foarte mare susținere, având simțul datoriei și al împlinirii rânduielilor statutare.

La capitolul schimbări, menționez faptul că, în cadrul unei noi strategii de comunicare, în weekendul din 18-20 septembrie, am publicat pagina oficială Pastor Aurel Neațu  și blogul personal presedinte.adventist.ro. Contul de Instagram a fost activ câteva zile mai târziu față de publicarea profilului personal de Facebook. Am ales această metodă pentru a răspunde unei nevoi semnalate mai demult de către membrii Bisericii.

Activitatea de construire a blogului a început din luna februarie, dar evoluția pandemiei și tensiunile din viața Bisericii au amânat lansarea oficială. În vară, am hotărât să împărtășesc publicului aspecte din viața Bisericii, în format scris și video, și să fac lucrul acesta în mod frecvent. În această manieră, din toamnă, am participat activ la procesul de informare adecvată a credincioșilor și doresc în continuare să îmi aduc contribuția personală la comunicarea pe rețelele de socializare, fără să excludem sau să diminuăm celelalte metode de comunicare instituțională.

Comunicarea publică regulată, fie prin mesaj video, fie în scris, este destul de laborioasă, dar, în felul acesta, intenționez, în numele colegilor din comitetul local, să transparentizăm și mai mult strategia și deciziile Uniunii. În același context și cu obiectivul de extindere a mesajelor dinspre biroul președintelui către credincioși și colegi, alături de responsabilii de la Departamentul Internet, începând cu sfârșitul lunii octombrie, am dezvoltat un calendar de expediere a mesajelor pentru pastori cu ocazia zilei de naștere. De asemenea, începând cu luna septembrie, public un raport lunar cu detalii din activitatea mea zilnică și săptămânală.

În cadrul momentelor speciale, doresc să reamintesc și aici, înaintea membrilor celui mai înalt for decizional al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, un fapt extrem de important, peste care pandemia a așternut o oarecare omitere, din nefericire.
În acest an, 2020, s-au împlinit 150 de ani de la prima atestare istorică a credincioșilor adventiști pe teritoriul României. De asemenea, numărăm 100 de ani de la înființarea forului național al Bisericii, adică Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România. Tot în 2020, editura Bisericii împlinește 100 de ani de activitate publicistică și tipografică.

Pentru noi, când numărăm acești 100 sau 150 de ani, nu este un moment de bucurie sau de celebrare. Pionierii credinței adventiste ar fi fost cu siguranță profund dezamăgiți să știe că urmașii lor încă așteaptă întoarcerea Mântuitorului Isus Hristos în anul 2020. Această ocazie este mai degrabă un moment de reflecție, de pocăință și recunoștință, o ocazie în care ne reînnoim angajamentul față de scopul pentru care Dumnezeu a chemat mișcarea adventistă la existență. Ne rugăm așa cum ne-a învățat Hristos, să vină Împărăția Lui și Domnul Isus să Se întoarcă în curând.

Deși vremurile sunt grele, în măsura în care se poate, invit comunitățile adventiste locale să găsească o manieră de a consemna providența lui Dumnezeu în istoria noastră, poate chiar în ultima lună a anului, în decembrie.

Prezența credincioșilor în lăcașele de cult

Spre final, aș dori să mă refer la situația din biserici în perioada aceasta. Am fost contactat frecvent de frați prezbiteri și de colegi pastori îngrijorați cu privire la efectele pandemiei asupra prezenței noastre în biserici. Am observat eu însumi numărul scăzut de participanți atunci când am vizitat bisericile din țară.

Prudența, teama și restricțiile ne-au transformat comportamentul de participare la Casa Domnului. Însă Biblia ne sfătuiește „să nu părăsim adunarea noastră, după cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua de apoi se apropie.” Respectăm alegerea fiecăruia și ne dorim ca toți să păstrăm acea „legătură frățească” despre care citim în Sfânta Scriptură. La biserică și în afara ei, „țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică.” Așa ne învață apostolul Iuda și continuă cu sfatul de a-i căuta pe „cei ce se despart de noi”.

Dorind să cunoaștem realitatea la nivel național, la sfârșitul lunii octombrie, prin secretariat, s-a lansat un chestionar la care au răspuns 230 de colegi pastori din toate conferințele. Astfel, am primit o situație care privește două treimi din bisericile adventiste din toată țara. Rezultatul a arătat că mai puțin de 5% din totalul de biserici și grupe au avut suspendat programul public de închinare în Sabatul din 24 octombrie. Doar nouă pastori au răspuns că în districtul păstorit de dumnealor au avut cel puțin două biserici în această situație. Circa jumătate dintre pastorii din Uniunea Română, 158, au răspuns că nu au avut niciun deces în rândul credincioșilor din bisericile păstorite, iar 26 au raportat un singur deces cauzat de COVID. Cifrele raportate însumau pe data de 30 octombrie 72 de decese la nivel național, iar raportul a fost întocmit pentru două treimi din totalul de biserici.

Este clar că în evoluția pandemiei avem multe lucruri de învățat. Am citit în Războiul unui slujitor devotat, o carte scrisă de Louis Basset și publicată la Editura Humanitas, că, la sfârșitul Primului Război Mondial, un general al armatei române a cerut consiliului de miniștri responsabilitatea de a fi primul care pronunță cuvântul „pace”. Generalul Averescu dorea să se asigure că termenii păcii sunt cât mai favorabili țării noastre, că toate condițiile păcii sunt bine înțelese. În cazul nostru, al credincioșilor, cred că trebuie să învățăm să rostim cu maximă responsabilitate salutul „Pacea Domnului” în biserici și, în același timp, să ne bucurăm, să așteptăm ocaziile de părtășie creștină. Să stăruim în „legătura frățească”, să căutăm să păstrăm „unirea Duhului prin legătura păcii”.

Concluzii

Mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate, pace autentică și viziune comună pentru creșterea Bisericii! În contextul frământărilor din ultima perioadă, mulți dintre noi ne-am regăsit în cuvintele apostolului Pavel: „Suntem priviți ca niște înșelători, măcar că spunem adevărul”. Cu toate acestea, știm că Biserica este în permanență în mâinile lui Dumnezeu, iar înțelegerea aceasta ne aduce pace. Dumnezeu ocrotește Biserica, pentru că Biserica este a Lui și toate bătăliile sunt purtate de El.

Găsesc folositoare întrebarea apostolului Iacov, fratele Domnului Isus, precum și îndemnurile lui: „Cine dintre voi este înțelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii! Dar, dacă aveți în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească. Căci, acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele. Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefățarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.”

Citând din mesajul pastorului Ted Wilson, președintele Bisericii Adventiste Mondiale, adresat cu ocazia Consiliului Anual al Conferinței Generale, mă rog ca pretutindeni, în această perioadă marcată de incertitudine, adventiștii să fie „ancore de stabilitate și stâlpi de speranță”.

Închei sumarul de activități aferente ultimelor șase luni cu dorința ca dincolo de lucrările noastre, ale colegilor pastori și ale credincioșilor, să se arate robilor Domnului lucrarea Domnului și slava Lui (Psalmii 90:16)!

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
Print