Sibiu, comitetul de bilanț
„Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice!” – acestea sunt cuvintele de biruință ale credincioșilor din generația sfârșitului (Apocalipsa 15:3).
Pentru că aștept întoarcerea Domnului Isus, vreau să Îl preamăresc pe Domnul și, împreună cu poporul adventist din toată lumea, să „săvârșim lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 6:28). Suntem la sfârșitul celui de-al doilea an de pandemie și ultimul, sper. Îi sunt pe deplin recunoscător lui Dumnezeu pentru modul în care a îngrijit Biserica, obiectul suprem al atenției divine. Dragostea Lui ne face și mai responsabili în a folosi înțelept timpul, pentru că vremurile sunt rele și este nevoie „să ne îndemnăm unii pe alții şi cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie” (Evrei 10:25).
Am prezentat în Comitetul Executiv de buget un raport de activitate corespunzător anului 2021 și nu voi relua mai jos ceea ce am consemnat deja acolo. Voi prezenta doar ultimele aspecte ale anului misionar și câteva detalii din agenda mea publică aferentă perioadei noiembrie 2021 – aprilie 2022. Buletine lunare informative pot fi accesate și la adresa presedinte.adventist.ro/buletin. La final, prin intermediul unui infografic, veți avea o imagine de ansamblu cu privire la întreaga activitate de la începutul anului 2021 până în prezent.
Răspunsul nostru la criza umanitară din Ucraina
Mai întâi, vă prezint pe scurt modul concret în care Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a răspuns la noua realitate cu care se confruntă România și lumea întreagă. Este adevărat, nu suntem obișnuiți să trăim în vreme de război, dar ne aducem aminte de expresia din Psalmii, care spune că „un val cheamă un alt val” (Psalmii 42:7). Ca Biserică, am dovedit că valurile de pandemie nu ne-au distrus capacitatea de reacție în fața unor crize noi. Credincioșii adventiști din toată țara s-au mobilizat într-un mod neobișnuit ca să întâmpine valul de refugiați la frontierele nord-estice. Am redescoperit misiunea de a-i ajuta pe străini și latura socială a slujirii adventiste.
Apreciez foarte mult voluntariatul și străduințele comune ale membrilor, ale pastorilor, ale administrațiilor conferințelor și instituțiilor, pentru a asigura un program de permanență în cele zece vămi, în locuri unde poate pentru prima dată Biserica și-a dovedit existența și spiritul misionar. Aproximativ o sută de reprezentanți adventiști au fost activi zilnic în aceste locuri și în două gări feroviare mari, unde au oferit hrană, bunuri de strictă necesitate, servicii de transport și cazare, traducere și consiliere.
În Moldova, refugiații au fost cazați în opt biserici, iar în capitală, în șapte lăcașuri de cult. Prin voluntarii ei, Biserica a oferit servicii la peste 100 000 de refugiați în punctele de frontieră, a transportat circa 4 000 de persoane în tranzit și a cazat circa 12 000 de refugiați în total, din care 1 200 sunt adventiști. Peste o mie de familii adventiste și-au deschis ușile pentru străini, iar unele au cazat chiar și 10-20 de persoane în același timp. Antreprenori adventiști au oferit spre cazare gratuită pensiuni și cămine de bătrâni, iar Biserica găzduiește persoane, permanent sau în tranzit, la centrele din Coșna (Suceava), Sovata (Mureș), Moieciu (Brașov) și Săvârșin (Arad), locuri în care au fost găzduite până acum peste o mie de persoane. Toate acestea sunt motive de apreciere pentru cei implicați și de bucurie în Domnul, pe care Îl rugăm să ne dea lumina cunoștinței Sale pentru planuri pe termen mediu și lung.
Biserica Adventistă, prin cele șase unități administrative din Banat, Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania Sud și Transilvania Nord, și prin Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor, a donat alimente și alte produse de primă necesitate pentru susținerea activității din cele zece vămi și a trimis dincolo de graniță, în Cernăuți, Teceu Mare, Odessa, Kiev, Ismail și Munkacevo, treizeci de convoaie umanitare, cu circa 130 de autoutilitare și microbuze, încărcate cu peste 300 de tone de bunuri, în valoare de aproximativ 350 000 de euro. Ultimul convoi umanitar a ajuns în orașele Kiev și Bucha, foarte grav afectate de război.
Sumele colectate în Sabatul din 5 martie din toate bisericile pentru a susține activitatea din prima linie au depășit 270 000 de euro. De asemenea, Diviziunea Intereuropeană a donat pentru eforturile umanitare o primă sumă în valoare de 100 000 de euro.
Atitudinea manifestată până acum merită să fie păstrată. Să facem bine fără să nădăjduim ceva în schimb, după cum ne-a învățat Domnul Isus, Cel care ne-a promis că răsplata va fi mare pentru copiii Celui Preaînalt (Luca 6:35). Constatăm că s-a deschis un front special de lucru pentru tinerii și voluntarii noștri, iar nevoile sunt extrem de mari dincolo de graniță. Să fim plăcuți Domnului și să postim în aceste vremuri de criză, cum scrie în Biblie: „Împarte-ți pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău” (Isaia 58:7).
Campania națională de implicare totală a credincioșilor – Bacău, 1-10 aprilie 2022
Recent, Uniunea de Conferințe a finanțat o nouă campanie de evanghelizare în județul Bacău. Inițiativa a reprezentat un sistem de servicii integrate gratuite în domeniile medical, educațional, social și spiritual. Valoarea serviciilor și a evenimentelor oferite gratuit a însumat circa 300 000 de euro și a avut minimum 10 000 de beneficiari direcți.
În plină primăvară, în orașul Bacău a înflorit un „spital adventist” timp de trei zile. Departamentul de Sănătate a reușit să organizeze un centru gratuit de servicii medicale ambulatorii. Acțiunea a fost extrem de relevantă, deoarece a răspuns unor nevoi reale pentru 3 000 de beneficiari.
Însă în aceeași măsură, organizarea a evidențiat resursa medicală umană din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, adusă în centrul atenției publice prin vizita ministrului sănătății, domnul Alexandru Rafila, care a fost prezent la Sala de atletism din Bacău, locul „spitalului” de campanie, și ulterior, în aceeași zi, a participat cu o delegație la conferințele biblice televizate în biserica noastră din Bacău.
Spitalul a înflorit, a înverzit și a copt roade, pe care sper că în curând le vom vedea multiplicate în mai multe municipii din țară. Programul „Din grijă pentru tine” denotă un devotament extraordinar, depus de peste 100 de cadre medicale și voluntari: 27 de cabinete deschise câte 11 ore/zi, 2 335 de consultații înregistrate, peste 1 080 de ecografii efectuate (peste 10 tipuri diferite). Apreciez succesul organizatorilor în a folosi echipamente și resurse umane din afara mediului adventist, pentru derularea campaniei.
La nivel educațional, în cele cinci zile ale campaniei, s-au susținut foarte multe prezentări: 120 de seminare în licee și colegii (250 de clase participante, aproximativ 10 pastori, peste 6 000 de elevi), 8 seminare de sănătate și un simpozion de libertate religioasă la Sala de ședințe a Consiliului Județean din Bacău, 9 seminare la biserică (de tip școală de misiune).
La nivel social, Biserica a dezvoltat parteneriate cu 10 primării, având peste 1 500 de beneficiari, oferind 15 tone de produse alimentare și de igienă. Din punct de vedere spiritual, în aceeași perioadă, am transmis în direct nouă conferințe biblice despre revenirea Domnului Isus pe toate canalele noastre de comunicare: radio, TV și rețele sociale.
Suita de acțiuni a fost posibilă în parteneriat cu Conferința Moldova și resursele ei umane din regiune. Mai departe, oferim consiliere și altor centre din țară care intenționează să folosească acest model de bune practici misionare.
Direcții cu impact
Dintre activitățile colegilor din departamente și instituții, desfășurate cu preponderență în ultimele șase luni, le menționez pe cele mai importante:
Departamentul de Educație a finalizat evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ adventist din România, în colaborare cu reprezentanții Diviziunii Intereuropene. Olimpiada de religie s-a derulat cu ajutorul unui sistem digital. Anul acesta, la faza locală pe conferințe, au participat peste 1 100 de copii, dintre care 221 au promovat la etapa pe Uniune.
– În cadrul Asociației Pastorale a fost demarat procesul de hirotonire a nouă colegi pastori-asistenți din toate regiunile țării. Și la această sesiune de examinare, ca și în anii precedenți, candidații și organizatorii din partea Asociației Pastorale au remarcat tendința de creștere a cerințelor pentru promovare. Dumnezeu să-i întărească pe toți slujitorii Bisericii, de la cei mai tineri până la cei mai în vârstă!
– Echipa Departamentului de Tineret a fost prezentă la o serie de evenimente de instruire și de tabere organizate la nivel de conferință, după cum urmează: 9 convenții destinate liderilor de licurici, exploratori sau companioni, 8 evenimente destinate predării specializărilor în cadrul programelor de licurici și exploratori, 3 convenții ale Școlii Liderilor, 3 tabere destinate formării de noi instructori, 29 de tabere destinate licuricilor, exploratorilor sau companionilor. Jurnalul meu misionar este un instrument important destinat implicării copiilor în lucrarea de slujire a semenilor și în formarea lor ca viitori misionari. De remarcat multitudinea de resurse, care acoperă toate categoriile de vârstă, create în ultima perioadă.
– Departamentul de Grupuri Etnice al Uniunii a organizat în luna ianuarie o instruire despre cum să predai studii biblice în grupe mici. Cursul prezentat de pastorul Szabó László s-a adresat tuturor vorbitorilor de limbă maghiară și s-a desfășurat pe Zoom. La fiecare dintre cele șase ocazii au participat aproximativ 300 de cursanți. De asemenea, apreciez implicarea în coordonarea gestionării crizei refugiaților din Ucraina.
– Prin cele două proiecte cu un impact foarte bun, „Din grijă pentru tine” și „Renunți și câștigi”, Departamentul de Sănătate se înscrie în linia pașilor concreți din ultima perioadă pentru împlinirea mandatului misionar în domeniul sănătății încredințat Bisericii Adventiste de către Dumnezeu, prin Ellen G. White. Este timpul ca biserica din România să acorde importanța cuvenită lucrării medicale prin oferirea de resurse pentru desfășurarea unor activități susținute, de amploare, la nivelul întregii țări, și prin valorificarea potențialului extraordinar de resursă umană în domeniu pe care îl avem la dispoziție. Organizarea Congresului Medical din luna octombrie, anul acesta, ne va oferi, cu siguranță, un bun prilej pentru a demara pregătirea anului misionar al sănătății 2023 – 2024.
– Cu dorința de a îmbunătăți comunicarea și de a susține cu materiale utile bisericile locale, Departamentul de Comunicare a demarat la începutul lunii ianuarie 2022 proiectul de newsletter pentru prezbiteri și responsabilii locali de comunicare.
– Ca instrumente de lucru special create pentru femei, amintesc Devoționalul, Agenda și Biblia pentru femei. Si, mai nou, Jurnalul biblic, apariție recentă adresată genului feminin de orice vârstă. Acesta ajută ca apropierea de Dumnezeu să se facă într-un mod foarte cald, prin citirea făgăduințelor biblice, învățându-ne să ne bucurăm de părtășia cu El.
– Departamentul de Isprăvnicie are în lucru, pentru prima parte a anului în curs, mai multe instrumente așteptate cu interes de către membrii și slujbașii Bisericii. Menționez aici doar aplicația pentru dăruire în Uniunea Română (iOS + Android), programul „Registrul de casă digital” (macOS + Windows), studiul pe zecime nominală (publicat în Curierul adventist – aprilie 2022).
– Anul acesta se împlinesc 15 ani de speranță difuzată în casele românilor prin intermediul televiziunii adventiste Speranța. Marcarea evenimentului, prin implicarea tuturor angajaților sub coordonarea Consiliului Director, păstrează nota misionară specifică postului nostru de televiziune în ultimii ani. Cu această ocazie, se vor realiza mai multe evenimente, proiecte, printre care și o campanie de donare de sânge, „Din picătură o speranță”, care va avea loc pe 4 mai chiar la sediul CMA. Organizarea unui prim concert umanitar s-a finalizat cu trimiterea în Ucraina, zona Ismail, a două convoaie umanitare pentru un spital de copii. Pe data de 4 iunie, la Sala Palatului (București), vom celebra cei 15 ani de slujire a semenilor, în cadrul unui program de excepție, asezonat din plin cu muzică de înaltă ținută spirituală.
– Departamentul Școala de Sabat și Lucrarea Personală, pe lângă coordonarea evenimentelor anului misionar 2021 – 2022, a organizat procesul de consultare a membrilor laici, a pastorilor și a comitetelor conferințelor privind starea Bisericii Adventiste din România. La finalul acestei ședințe, vom formula în scris către toți participanții, laici și pastori, răspunsurile noastre și rezultatele dezbaterilor. Dar, cu siguranță, cel mai solicitant proiect a fost campania națională de implicare totală a credincioșilor (Total Member Involvement) de la Bacău, desfășurat în perioada 1-10 aprilie. Notez aici și seria de mărturii, podcasturi și reportaje Autentic.
– În fiecare Sabat al sezonului cald, Biserica persoanelor cu dizabilități din București a oferit servicii divine grupului de aproximativ 60 de beneficiari, însoțitori și voluntari care o frecventează. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al sponsorilor, voluntarii au pregătit pentru fiecare Sabat o masă de părtășie atât de bogată, încât beneficiarii s-au simțit de fiecare dată ca la o nuntă. Aceste activități s-au desfășurat în aer liber. De asemenea, s-au mai adăugat la roadele acestei lucrări o familie de tineri din Sibiu și un tânăr din Constanța, care au încheiat legământ cu Dumnezeu prin botez.
– O contribuție deosebită la bunul mers al slujirii în perioada pandemiei de COVID–19 au avut-o colegii responsabili cu lucrarea pe internet. Dintre activități menționez redactarea, compilarea și expedierea buletinului săptămânal „Resurse pentru slujire” către grupurile de pastori, prezbiteri și slujbași; construirea și administrarea paginilor și a platformelor
ellenwhite.ro, curieruladventist.ro, Iisusafacut.ro, impreunapentruoameni.ro, jurnal.conștiințășilibertate.ro, olimpiada.adventist.pro, educație.adventist.pro, adventist.ro, advent.ist; construirea și administrarea platformei de comunicare pentru pastori, prezbiteri și responsabili de comunicare digitală la adresa adventist.group.
– Dintre proiectele Departamentului de Muzică amintesc: cursuri de dirijat, proiect desfășurat în parteneriat cu conferințele. Prima tabără a avut loc la Coșna (iunie 2021), în parteneriat cu Conferința Moldova. Au fost instruiți aproximativ 70 de dirijori sub îndrumarea a doi profesioniști în domeniu (Mihai Bejinariu și Marta Burduloi). „Comuniune prin muzică” a fost un alt proiect, desfășurat în colaborare cu SonoSofia și Asociația Culturală Stroici, constând într-o serie de evenimente sub formatul de conferință-recital, desfășurate lunar în diferite biserici din țară. Proiectul urmărește două obiective majore: crearea unui teren de întâlnire în scop misionar cu persoane cu o educație înaltă în domeniul muzical, invitate în cadrul acestor dezbateri; deschiderea unei perspective către muzica de mare valoare pentru publicul obișnuit.
– Asociația Serviciul Umanitar pentru Penitenciare a reluat activitățile cu prezență fizică în multe unități penitenciare. Redeschiderea completă se va face treptat, pe măsură ce unitățile pot oferi cadrul necesar și când voluntarii vor putea reveni în activitate. În acest sens au fost organizate șase convenții regionale la nivelul conferințelor Uniunii, în vederea organizării deschiderii activităților fizice. De asemenea, a fost lansată pagina de prezentare ASUP.RO cu informații de interes, imagini, video și text.
– Deschiderea a trei noi Librării Sola Scriptura în colaborare cu Editura Viață și Sănătate a crescut la 56 numărul centrelor de corespondență, dintre care 50 de librării. Numărul cursanților și al cursurilor a crescut în 2021, comparativ cu 2020. S-a observat o ușoară creștere a activităților misionare în librării prin proiectul „Pune umărul pentru orașul tău”.
– Editura Viață și Sănătate a înregistrat o evoluție la vânzări în anul de pandemie 2021, având cea mai mare creștere din ultimii patru ani, cele mai vândute cărți fiind și cele mai prețioase: Biblia (locul I, + 100 000 ex.), Calea către Hristos, de Ellen White (locul al II-lea, aproape 100 000 ex.), Tragedia veacurilor, de Ellen White (locul al III-lea, +40 000 ex.). Apreciez deschiderea EVS pentru activitatea on-line și dezvoltarea aplicației MyBible.
– La Universitatea Adventus, programele de Teologie pastorală și Asistență socială au fost reacreditate pentru o perioadă de încă cinci ani. Se așteaptă răspunsul pentru acreditarea instituțională și cea din partea Adventist Accrediting Association. Cifre din anul universitar: 32 de cadre didactice titulare (2020–2021), 166 de studenți (2021–2022), din care 45 la teologie, 39 la asistență socială și 82 la pedagogie. Sunt perspective să se deschidă un nou program de Master în științele educației (Inovație în educație și responsabilitate socială).
– Prin sute de articole de calitate, bine documentate și ancorate în realitate, atât pe site, cât și în format tipărit, echipa de la revista Semnele timpului a continuat să-și informeze cititorii, oferind o alternativă demnă de încredere, atât de rară în peisajul presei scrise din România, invadată de fake-news și spiritul secularismului. Un proiect deosebit de valoros în limba engleză este cel de la st.network.
– S-a emis un comunicat din partea ASI România și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea cu privire la stadiul proiectului de spital oncologic din Tîrgu Mureș. A fost eliberată autorizația de construcție a spitalului și se conturează începerea lucrărilor. Într-o fază avansată sunt și demersurile pentru obținerea unor linii de credit bancare de către ASI România, care vor întregi suma de aproximativ 21 de milioane de euro, necesară pentru finalizarea proiectului, alături de finanțarea aprobată din fonduri guvernamentale prin programul specificat în HG 807/2014, contribuții ale ASI România și donații din partea Bisericii Adventiste.
Din agendă
Raportul personal din ultimele luni de activitate cuprinde zilele când în România am făcut față veștilor de război la granița nord-estică, o situație fără precedent pentru cei mai mulți credincioși. În aceste împrejurări, am simțit că Biserica manifestă o forță extraordinară de mobilizare chiar în perioade extreme. Pentru mine, faptul acesta nu a fost atât de surprinzător pe cât a fost de încântător.
Inspirat de miile de credincioși și voluntari, m-am implicat personal în gestionarea situației. Încă din prima zi de război am invitat președinții celor șase unități administrative să se alăture discuției din comitetul local al Uniunii pentru a acorda sprijin umanitar adventiștilor din Ucraina. Ulterior, după ce s-au format grupuri de lucru pentru starea de urgență, prin Departamentul de Grupuri Etnice și ADRA România, am vizitat vămile din Siret, Isaccea, Sighetu Marmației și am trecut granița într-un convoi umanitar pentru a-i întâlni pe frații adventiști din Cernăuți. Fiind în contact permanent cu celulele de control a situației refugiaților și voluntarilor, am putut comunica cele mai actualizate informații la întrunirile pastorale, în mesaje particulare și televizate, în video-conferințe cu reprezentanți ai Bisericii de la nivel european și, de asemenea, pe conturile oficiale de social media.
De atunci până astăzi, la aproape fiecare ședință de comitet, am monitorizat situația resurselor umane și financiare și, prin mijloacele pe care le deținem, am încercat să oferim dovezi de bună credință și împreună-simțire. În mesajele video din 25, 26 și 27 februarie și 18 martie, precum și în cele difuzate la centrul de primire al refugiaților din Coșna și la Speranța TV (11 martie), se pot găsi informații suplimentare (vezi și mesajul din 15 aprilie).
Privind în urmă, pot raporta activitatea deosebită a angajaților din Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor, care, în colaborare cu birouri de lucru ADRA din alte țări, reușesc să își arate compasiunea față de sute de mii de oameni într-un mod concret, măsurabil în cifre de sute de mii de euro.
Bunele practici ale Bisericii Adventiste din România, precum și licența de lucru a biroului nostru ADRA au prezentat un grad ridicat de încredere pentru cei care doresc să ajute. Astfel, la sediul central al Bisericii, am primit o delegație externă, formată din pastorul Eglan Brooks, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Regatul Unit al Marii Britanii și din Irlanda, și pastorul Dan Șerb, președintele Misiunii Adventiste Irlandeze, care au sosit în România într-o vizită de sprijin pentru refugiații de război din Ucraina. De asemenea, João Martins, directorul organizației ADRA la nivel european, a vizitat standurile noastre de la punctele de frontieră și a avut o întrevedere cu comitetul Uniunii de Conferințe pe aceeași temă.
Mulți pastori și mulți voluntari adventiști au mers „a doua milă”, fiind extrem de activi în slujirea victimelor de război. Nu am fost pregătiți pentru evoluția circumstanțelor, dar acum putem spune că experiența dobândită ne este de ajutor și vom „povesti lucrările Domnului” (Psalmii 118:17).
Activități de reprezentare și vizite
Dincolo de situația creată prin criza refugiaților, am întreprins activitățile curente, programate anterior: audiențe credincioși, consultări cu directorii de instituții, deplasarea în Slovenia pentru consiliul Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor, video-conferințe cu Consiliul Director al Spitalului Oncologic din Tîrgu Mureș, vizita la Școala postliceală sanitară „Dr. Luca” din Brăila și la liceul Eviss din Iași, participarea la sesiunea de organizare a celui de-al VII-lea Congres Medical Adventist anul acesta, în luna octombrie.
Zile rezervate ședințelor de comitet local am avut în fiecare săptămână sau la două săptămâni: pe 17 și 21 noiembrie, 2,15 și 16 decembrie, 12, 17, 18 și 26 ianuarie, 9, 16 și 24 februarie, 3, 16, 30 martie și 13 aprilie. Acest răstimp a fost încărcat cu agendele specifice perioadei de iarnă (decembrie) și primăvară (martie), întruniri în grupuri restrânse și multe apeluri telefonice.
În aceeași perioadă am vizitat bisericile adventiste din Pătrăuți, Ilișești, Pietroșani, Cuza-Vodă, Bellu, Grant, Brâncoveanu, Speriețeni, Furculești, Cocorăștii-Colț, Șepreuș, Sintea Mare, Șimand, Dumbrăvița, Brașov „Maranatha”, Cervenia, Bacău, Poienile de sub Munte (cu participarea fraților din Crasna Vișeului, Repedea și Ruscova), Peretu, Craiova, Pitești, Tulcea, Sighetu Marmației, Miercurea Nirajului, Tîrgu Mureș „Speranța”, Crăciunești, Bolintineni, Bacău, Târgu Ocna, Slobozia și Temelia.
Ca activități de reprezentare în relație cu autoritățile Statului menționez: participarea la programul organizat de către președinția României cu ocazia zilei de 1 decembrie; pe 2 decembrie, am fost la Templul Coral din București, la o sesiune de dialog cu autoritățile publice și cu reprezentanții cultelor religioase din România, organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte, în vederea identificării și soluționării problemelor generate de pandemie. De asemenea, am fost prezent la Academia Română la evenimentul „Ministerul Cultelor – 160 de ani“. Împreună cu mine au participat o delegație din partea Speranța TV și directorul Departamentului de Comunicare, pastorul Dragoș Mușat. Cu ocazia aniversării a 160 de ani de la înființarea ministerului, alături de conducători ai cultelor din România, am rostit o alocuțiune în numele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.
Pe contul de Facebook și Instagram, precum și în Agenda publică, secțiune din blogul oficial, postez contribuțiile semnificative pentru viața Bisericii. Conținutul fiecărei zile este în mare parte selecționat, fără să detaliez identitatea persoanelor care vin în audiențe sau tema abordată în convorbiri oficiale. Am procedat în această manieră pentru protejarea persoanelor care ne solicită ajutorul și, în același timp, pentru buna desfășurare a activităților ulterioare de soluționare, inspirat, cred, de Cuvântul lui Dumnezeu, care ne învață că adesea, înțelepciunea este tainică și rămâne ascunsă (1 Corinteni 2:7; Proverbele 12:23). Prin urmare, prefer să utilizez această abordare și în viitor.
În încheiere, aduc mulțumiri Dumnezeului nostru pentru modul minunat în care Și-a condus poporul în această perioadă plină de încercări și provocări, multe depășind posibilitățile noastre de gestionare. Dumnezeu să asculte cuvintele mele de rugăciune:
„Doamne, îndură-Te de poporul Tău!” (Ioel 2:17) „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.” (Psalmii 28:9)