Agenda președintelui

Agenda președintelui

04 noiembrie 2022

– ia parte la un training de leadership moderat de Karnik Doukmetzian și Lowell Cooper.

03 noiembrie 2022

– participă la ședințe executive cu prilejul întâlnirii președinților de uniuni adventiste cu administrația Bisericii de la nivelul european.

02 noiembrie 2022

– are o convorbire oficială cu președintele, secretarul și trezorierul Bisericii de la nivelul european despre centrul multifuncțional din Stupini, Brașov, Liceul Teoretic „Mihai Ionescu” din București și alte proiecte speciale de misiune adventistă;

– discută cu administratorii EUD evoluția învățământului confesional din Iași și Arad, precum și situația centrelor de influență pentru gabori și persoane cu dizabilități.

01 noiembrie 2022

– participă la Mic dejun cu rugăciune, în cadrul Grupului de Rugăciune al Parlamentului.

29 octombrie 2022

– în biserica Salem, Arad, întâlnește pastori și membri ai comitetelor din bisericile locale ale Conferinței Banat.

27 octombrie 2022

– întâlnește auditorul GCAS la sfârșitul serviciului de evaluare financiară a anului 2021.

28 octombrie 2022

– are o ședință de lucru cu administratori și directori din Conferințe și Uniune.

25 octombrie 2022

– participă la o convenție cu pastori și misionari la Sătic, Argeș, împreună cu librari și secretari din centrele de influență Sola Scriptura.

23 octombrie 2022

– la Iași, întâlnește pastori și reprezentanți ai comunităților locale din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Conferința Moldova, în cadrul unei întâlniri de toamnă adresate slujbașilor adventiști.

22 octombrie 2022

– la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slatina, participă la o convenție a slujbașilor și pastorilor adventiști din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Conferința Oltenia.

18 octombrie 2022

– întâlnește pastorii adventiști din Muntenia la o ședință de lucru.

15 octombrie 2022

– vizitează Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Matca, Galați;

– La Târgu Mureș, întâlnește membri din consiliul director al fundației pentru spitalul oncologic.

11 octombrie 2022

– este prezent la Consiliul Anual de toamnă al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Conferința Generală, în Washington, SUA.

Echipa Biblical Research Institute în fața librăriei BRI recent inaugurate, în ziua de luni, 10 octombrie, după amiaza. Foto: Adventist Media Exchange – Enno Mueller.

10 octombrie

– urmărește programul zilei de 10 octombrie la Consiliul Anual, în care apar și rapoarte de misiune din România.

Imagine prezentată la Conferința Generală cu centrele de influență Sola Scriptura din România.
Distribuția proiectelor misionare finanțate în Europa.

– ia parte la un training de leadership moderat de Karnik Doukmetzian și Lowell Cooper.

– participă la ședințe executive cu prilejul întâlnirii președinților de uniuni adventiste cu administrația Bisericii de la nivelul european.

– are o convorbire oficială cu președintele, secretarul și trezorierul Bisericii de la nivelul european despre centrul multifuncțional din Stupini, Brașov, Liceul Teoretic „Mihai Ionescu” din București și alte proiecte speciale de misiune adventistă;

– discută cu administratorii EUD evoluția învățământului confesional din Iași și Arad, precum și situația centrelor de influență pentru gabori și persoane cu dizabilități.

– participă la Mic dejun cu rugăciune, în cadrul Grupului de Rugăciune al Parlamentului.

– în biserica Salem, Arad, întâlnește pastori și membri ai comitetelor din bisericile locale ale Conferinței Banat.

– călătorește la Arad pentru programul de Sabat.

– întâlnește auditorul GCAS la sfârșitul serviciului de evaluare financiară a anului 2021.

– are o ședință de lucru cu administratori și directori din Conferințe și Uniune.

– participă la o convenție cu pastori și misionari la Sătic, Argeș, împreună cu librari și secretari din centrele de influență Sola Scriptura.

– la Iași, întâlnește pastori și reprezentanți ai comunităților locale din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Conferința Moldova, în cadrul unei întâlniri de toamnă adresate slujbașilor adventiști.

– la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slatina, participă la o convenție a slujbașilor și pastorilor adventiști din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Conferința Oltenia.

– se adresează cadrelor medicale adventiste cu ocazia Congresului Medical Adventist, la hotelul Aro Palace, Brașov.

– conduce ședința săptămânală a comitetului local al Uniunii.

– întâlnește pastorii adventiști din Muntenia la o ședință de lucru.

– adresează un mesaj participanților la Global Adventist Internet Network (GAiN), un eveniment de comunicare al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Diviziunea Inter – Europeană, Diviziunea Trans – Europeană, Hope Media Europa și SperantaTV.

– vizitează Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Matca, Galați;

– La Târgu Mureș, întâlnește membri din consiliul director al fundației pentru spitalul oncologic.

– călătorește cu avionul spre România.

– participă la agenda Consiliului Anual la sediul mondial al Bisericii.

Sediul Conferinței Generale – foto Brent Hardinge, Adventist Media Exchange.

– este prezent la Consiliul Anual de toamnă al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Conferința Generală, în Washington, SUA.

Echipa Biblical Research Institute în fața librăriei BRI recent inaugurate, în ziua de luni, 10 octombrie, după amiaza. Foto: Adventist Media Exchange – Enno Mueller.

– urmărește programul zilei de 10 octombrie la Consiliul Anual, în care apar și rapoarte de misiune din România.

Imagine prezentată la Conferința Generală cu centrele de influență Sola Scriptura din România.
Distribuția proiectelor misionare finanțate în Europa.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
Print