20 decembrie 2023
– este invitat să participe la inaugurarea departamentelor de imagistică și cardiologie intervențională la CardioMed, o clinică de excelență medicală, coordonată de prof. univ. Constantin Militaru, doctor adventist în Craiova.
19 decembrie 2023
– înregistrează mesaje video pentru Biserică;
– are o ședință a comitetului local al Uniunii Adventiste.
16 decembrie 2023
– predică în Sabat adventiștilor de ziua a șaptea din orașul Bacău.
15 decembrie 2023
– este invitat să se adreseze elevilor și părinților din cadrul Școlii Gimnaziale Adventiste Excelsis din Ploiești, cu ocazia unei serbări în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Sion, Ploiești.
14 decembrie 2023
– predă cursuri de drept bisericesc la Universitatea Adventus;
– primește în audiență doi lideri ai comunităților adventiste de ziua a șaptea.
13 decembrie 2023
– participă la o ședință inițiată de ADRA România cu arhitecți, ingineri, juriști și oameni de afaceri, pentru dezvoltarea activității ADRA.
11 decembrie 2023
– predă cursuri de drept bisericesc la Universitatea Adventus.
10 decembrie 2023
– întâlnește slujbași ai bisericilor adventiste de ziua a șaptea din județele Iași și Vaslui la Liceul Teoretic EVISS, Iași.
09 decembrie 2023
– predică în bisericile adventiste Betania și Sărăriei din Iasi, la ceremonii de hirotonire și Sfânta Cină.
– după amiaza, rostește o alocuțiune la Căminul Cultural Probota în cadrul unui concert despre nașterea Domnului, iar apoi vizitează la serviciile de închinare bisericile adventiste Perieni și Maranatha, Iași.
07 decembrie 2023
– conduce Consiliul Național de Educație al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, la ședința căruia participă administratorii Uniunii de Conferințe, președinții Conferințelor și directorii de școli adventiste precum și ai departamentelor de educație din țară, împreună cu pastorul Marius Munteanu, reprezentant al EUD.
06 decembrie 2023
– în cadrul săptămânii de rugăciune, vizitează bisericile adventiste de ziua a șaptea Pietroșani, Prahova, și Cartier Vest, Ploiești.
05 decembrie 2023
– ține prelegerea săptămânii de rugăciune în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Moreni, Dâmbovița.
04 decembrie 2023
– predă cursuri de drept bisericesc la Universitatea Adventus.
03 decembrie 2023
– în cadrul săptămânii de rugăciune, vizitează Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Maranatha, Ploiești.
02 decembrie 2023
– ia parte la servicii divine de închinare la Liceul Internațional Integritas și în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Toaca, Mureș.
01 decembrie 2023
– este invitat de președintele Klaus Werner Iohannis să participe la ceremonia națională în Piața Arcul de Triumf, cu prilejul Zilei Naționale a României.
28 noiembrie 2023
– participă la o ședință a comitetului local al Uniunii de Conferințe.
25 noiembrie 2023
– la Universitatea Adventus, participă la sărbătoarea centenarului adventist al Bisericii Labirint, București.
24 noiembrie 2023
– transmite un mesaj video pentru credincioșii adventiști de ziua a șaptea.
– vizitează la serviciul religios de vineri seara Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea nr. 1 Țigănești, Teleorman.
23 noiembrie 2023
– participă la Comitetul Executiv al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Conferința Transilvania Sud, în Târgu Mureș.