Agenda președintelui

Agenda președintelui

19 ianuarie 2023

– la serviciul public de închinare, vizitează Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Speranța din orașul Turda, județul Cluj.

17 ianuarie 2023

– acordă două audiențe pentru un om de afaceri și o persoană vârstnică.

16 ianuarie 2023

– se adresează candidaților la examenul de hirotonire pastorală la sediul Uniunii Adventiste.

11 ianuarie 2023

– în Universitatea Adventus, predă cursuri de drept bisericesc la Facultatea de Teologie Pastorală Adventistă, anul IV;

 

– seara întâlnește online membrii Comitetului de Planuri și Hotărâri al Uniunii Adventiste, și ulterior, Consiliul Director al Fundației pentru Spitalul Oncologic din Târgu Mureș.

10 ianuarie 2023

– participă la ședința de comitet local al Uniunii Adventiste, la care este invitat pastorul Dan Șerb, președintele Misiunii Adventiste din Irlanda, și doi voluntari adventiști, misionari în penitenciarele din România.

 

 

09 ianuarie 2023

– are o întrevedere cu membri ai comitetului Uniunii Adventiste și ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Conferința Moldova.

06 ianuarie 2023

– în prima parte a zilei, vizitează Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Roma, din județul Botoșani, iar după amiaza se întoarce în comunitatea adventistă din Suceava.

03 ianuarie 2024

– via Zoom, întâlnește angajații din redacția și tipografia Editurii Viață și Sănătate din Pantelimon, Ilfov, și le prezintă un cuvânt biblic pentru începerea activității în anul 2024.

28 decembrie 2023

– predică la înmormântarea unui pastor pensionar în Ploiești, Prahova;

– adresează comunităților adventiste de ziua a șaptea un mesaj devoțional la începutul anului 2024;

– publică un raport scris de activitate pentru lunile septembrie – decembrie 2023;

27 decembrie 2023

– la Spitalul Oncologic de la Târgu Mureș are o întrevedere de lucru pentru lucrările acestuia;

 

 

– vizitează terenul pe care care se va construi Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Speranța din Târgu Mureș, comunitatea gaborilor adventiști din oraș.

 

 

25 decembrie 2023

– călătorește de la București la Satu Mare pentru o ceremonie funerară.

22 decembrie 2023

– se deplasează la Alba Iulia pentru programul de Sabat;

 

– transmite un mesaj pentru comunitatea de credință adventistă.

 

 

 

21 decembrie 2023

– predă drept bisericesc la Facultatea de Teologie Pastorală a Universității Adventus.

20 decembrie 2023

– este invitat să participe la inaugurarea departamentelor de imagistică și cardiologie intervențională la CardioMed, o clinică de excelență medicală, coordonată de prof. univ. Constantin Militaru, doctor adventist în Craiova.

 

 

 

 

 

 

– la serviciul public de închinare, vizitează Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Speranța din orașul Turda, județul Cluj.

– predă drept bisericesc la Universitatea Adventus.

– acordă două audiențe pentru un om de afaceri și o persoană vârstnică.

– se adresează candidaților la examenul de hirotonire pastorală la sediul Uniunii Adventiste.

predică în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Niculești, Dâmbovița.

– în Universitatea Adventus, predă cursuri de drept bisericesc la Facultatea de Teologie Pastorală Adventistă, anul IV;

 

– seara întâlnește online membrii Comitetului de Planuri și Hotărâri al Uniunii Adventiste, și ulterior, Consiliul Director al Fundației pentru Spitalul Oncologic din Târgu Mureș.

– participă la ședința de comitet local al Uniunii Adventiste, la care este invitat pastorul Dan Șerb, președintele Misiunii Adventiste din Irlanda, și doi voluntari adventiști, misionari în penitenciarele din România.

 

 

– are o întrevedere cu membri ai comitetului Uniunii Adventiste și ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Conferința Moldova.

– în prima parte a zilei, vizitează Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Roma, din județul Botoșani, iar după amiaza se întoarce în comunitatea adventistă din Suceava.

– predică în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Suceava.

– via Zoom, întâlnește angajații din redacția și tipografia Editurii Viață și Sănătate din Pantelimon, Ilfov, și le prezintă un cuvânt biblic pentru începerea activității în anul 2024.

– vizitează Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Craiova Centru.

– predică la înmormântarea unui pastor pensionar în Ploiești, Prahova;

– adresează comunităților adventiste de ziua a șaptea un mesaj devoțional la începutul anului 2024;

– publică un raport scris de activitate pentru lunile septembrie – decembrie 2023;

– la Spitalul Oncologic de la Târgu Mureș are o întrevedere de lucru pentru lucrările acestuia;

 

 

– vizitează terenul pe care care se va construi Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Speranța din Târgu Mureș, comunitatea gaborilor adventiști din oraș.

 

 

– predică la înmormântarea a trei credincioși adventiști decedați într-un accident rutier.

– călătorește de la București la Satu Mare pentru o ceremonie funerară.

– vizitează Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Alba Iulia.

– se deplasează la Alba Iulia pentru programul de Sabat;

 

– transmite un mesaj pentru comunitatea de credință adventistă.

 

 

 

– predă drept bisericesc la Facultatea de Teologie Pastorală a Universității Adventus.

– este invitat să participe la inaugurarea departamentelor de imagistică și cardiologie intervențională la CardioMed, o clinică de excelență medicală, coordonată de prof. univ. Constantin Militaru, doctor adventist în Craiova.

 

 

 

 

 

 

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
Print