Agenda președintelui

Agenda președintelui

07 iulie 2021

– participă la ședința săptămânală a comitetului local al Uniunii;

– este invitat la o ședință administrativă în Universitatea Adventus din Cernica, Ilfov;

– redactează buletinul informativ al activităților aferente lunii iunie;

– întâlnește on-line grupul credincioșilor desemnați să prezinte mesaje biblice în cadrul conferințelor „Isus a făcut”, din 19-28 noiembrie 2021.

06 iulie 2021

– are o discuție administrativă de pregătire a ședinței de comitet local cu secretarul și trezorierul Uniunii;

– la Universitatea Adventus, întâlnește o delegație din partea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Conferința Muntenia pentru donația unei suprafețe de teren în scopuri educaționale.

04 iulie 2021

– consiliază directorii Departamentului de Sănătate de la nivelul național și regional, convocați pentru o sesiune de lucru la Sătic, Argeș.

03 iulie 2021

– este prezent în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Râmnicu Vâlcea 2, județul Vâlcea, pentru ceremonia de hirotonire a unui pastor.

01 iulie 2021

– ia parte la lucrările Consiliului Consultativ de Misiune pentru organizarea seriei de conferințe biblice „Isus a făcut”.

30 iunie 2021

– participă la ședința Comitetului Executiv al Uniunii de Conferințe, desfășurată în sala de consiliu la sediul central al Bisericii și pe platforma Zoom.

29 iunie 2021

– înregistrează un mesaj video pentru campania „Renunți și câștigi”;

– pregătește agenda Comitetului Executiv al Uniunii de Conferințe.

26 iunie 2021

– răspunde invitației de a fi prezent la inaugurarea Centrului Românesc de Cultură, Educație și Spiritualitate „Luceafărul de dimineață” în Cernăuți, Ucraina.

– rostește un mesaj la ceremonia de consacrare a Bisericii Adventiste Române din strada Universității, nr. 24, Cernăuți, Ucraina.

25 iunie 2021

– călătorește spre Cernăuți, Ucraina, pentru programul de Sabat;

– participă la slujba religioasă de vineri seara în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Suceava.

23 iunie 2021

– conduce ședința săptămânală a comitetului local al Uniunii.

22 iunie 2021

– întâlnește auditorul din partea General Conference Auditing Service;

– pregătește agenda comitetului local împreună cu secretarul și trezorierul Uniunii.

20 iunie 2021

Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului (20 iunie)

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România transmite gânduri bune tuturor persoanelor refugiate pe teritoriul țării noastre, cu dorința ca aici să aibă parte de un trai decent, sigur și pașnic, sub ocrotirea lui Dumnezeu.

Cartea de căpătâi a creștinismului – religie definitorie pentru spațiul românesc – vă invită să nu mai fiți „străini sau de alt neam, ci … cetăţeni împreună cu sfinţii şi membri ai casei lui Dumnezeu.” (Filipeni 2:19, NTR)

Dumnezeu să vă binecuvânteze familiile!

19 iunie 2021

– ia parte la ceremonia de hirotonire a patru pastori în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Bacău Centru;

– alături de pastorul Erton Kohler, secretarul Bisericii Adventiste la nivel mondial, participă on-line la sesiunea de instruire a fraților prezbiteri din România, organizată de pastorul Marius Andrei, directorul Asociației Pastorale în Uniunea de Conferințe.

18 iunie 2021

– informează familia Bisericii despre întrunirea liderilor de la Coșna, Suceava și comunică activități din săptămâna curentă printr-un mesaj video;

– călătorește spre Moldova, pentru serviciile divine din ziua Sabatului și seara întâlnește credincioșii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Sănduleni, Bacău.

17 iunie 2021

– primește delegația ungară din partea Asociației Nekka, sosită în România pentru a dona mobilier școlar în relație cu ADRA România.

– îl întâlnește pe pastorul Nelu Burcea, director asociat al Departamentului de Libertate Religioasă din cadrul Conferinței Generale a adventiștilor de la nivel mondial.

16 iunie 2021

– ia parte la ședința comitetului local al Uniunii.

– de la ora 21:00, este invitat la Speranța TV, în cadrul emisiunii Adevăruri și perspective.

15 iunie 2021

– întâlnește colegii pastorii din regiunea Târgoviște, cu ocazia unei întruniri pastorale.

14 iunie 2021

– în biroul președintelui, are trei sesiuni de consultare cu directorii generali de la Centrul Media Adventist, Editura Viață și Sănătate și ADRA România.

13 iunie 2021

– prezintă un îndemn biblic în aula Universității Adventus, cu ocazia festivității de absolvire (seria 1) a anului universitar, din cadrul facultăților de Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar și Asistență Medicală Generală.

– rostește un mesaj din Biblie la festivitatea de absolvire (seria 2) a anului universitar, pentru facultățile de Teologie Adventistă Pastorală, Asistență Socială și pentru absolvenții masterului în teologie de la Andrews University, la Universitatea Adventus din Cernica, Ilfov.

09 iunie 2021

– încheie lucrările Convenției liderilor Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, la Coșna, Suceava;

– evaluează candidații pentru hirotonirea ca pastor în cadrul examenului organizat de către conducerea Bisericii din Moldova.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
Print