Agenda președintelui

Agenda președintelui

3 mai

– în prima parte a zilei conduce ședința Comitetului Executiv al Uniunii de Conferințe, iar în a doua parte a zilei prezidează consiliile anuale de conducere a instituțiilor: Editura Viață și Sănătate, Centrul Media Adventist, ADRA România, Universitatea Adventus.

2 mai

– se întâlnește într-o videoconferință pe platforma Zoom cu bisericile Sultanu, Valea Lungă, Iedera și Moreni din districtul Moreni, Prahova;

– adresează un mesaj telefonic bisericii Popa Tatu din București.

1 mai

– pregătește agenda Comitetului Executiv al Uniunii de Conferințe.

30 aprilie

– analizează statutul Casei de Pensii a Bisericii împreună cu juristul și administratorii instituției;

– consiliază directorul Departamentului de Educație și directorul Centrului Media Adventist pentru Ediția Specială de Sabat.

29 aprilie

– conduce prin videoconferință două ședințe cu comitetul local și președinții de Conferințe;

– ia un vot afirmativ pentru donarea unei suprafețe de teren pentru înființarea unei școli adventiste generale la Cernica.

28 aprilie

– participă la o videoconferință cu administratorii Conferinței Generale, Diviziunea Europeană, și președinții Uniunilor de Conferințe din Europa, având ca puncte pe agendă situația educației în școlile adventiste, situația generată de COVID-19 și misiunea Bisericii.

27 aprilie

– întocmește raportul președintelui pentru Comitetul Executiv al Uniunii; consiliază la telefon patru președinți de Conferințe.

24 aprilie

– acordă două audiențe și întreține convorbiri telefonice în domeniul administrativ.

23 aprilie 2020

– participă la o videoconferință pe subiectul proiectului spitalului oncologic de la Târgu Mureș.

22 aprilie

– conduce comitetul local de la sediu prin intermediul unei videoconferințe în care se stabilește statutul Casei de Pensii a Bisericii și se înființează o comisie împotriva abuzurilor;

– are o sesiune de consultări cu secretarul executiv și cu trezorierul Bisericii; semnează documente pentru ADRA România și ADRA Internațional.

21 aprilie

– evaluează șabloane grafice și proiectul amenajării unui studio de filmare la sediul central al Bisericii.

19 aprilie

– coordonează la telefon și prin tehnologii digitale propunerile departamentelor de Comunicare, Internet și Evanghelizare pentru desfășurarea conferințelor biblice naționale în social media;

– analizează grafica și titlul general al seriei de prezentări.

18 aprilie

– redactează articole pentru Curierul Adventist.

17 aprilie

– aprobă propunerile comisiilor de lucru privind conferințele biblice online la nivel național și seara transmite un mesaj Bisericii în cadrul emisiunii „Jurnal de credință” de la Speranța TV.

16 aprilie

– Conduce lucrările comitetului local al Uniunii din biroul președintelui, prin intermediul unei videoconferințe;

– Înființează comisii de lucru și ia votul de organizare a conferințelor biblice în mediul online din perioada 25 aprilie – 3 mai.

15 aprilie

– desfășoară acțiuni de voluntariat pentru persoane vulnerabile în localitatea Mihăilești, Giurgiu, după care conduce prin videoconferință o ședință extraordinară a Comitetului Executiv al Uniunii.  

14 aprilie

– conduce de la sediul instituției, într-o videoconferință, ședința extraordinară a Comitetului Executiv al Uniunii de Conferințe.

11 Aprilie 2020

– este invitat la Speranța TV în cadrul Ediției Speciale, unde transmite al doilea raport despre starea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România în timpul pandemiei de covid-19; 

– schimbă informații cu secretarul Diviziunii EUD.

10 Aprilie 2020

– conduce un vot electronic pentru achiziția echipamentelor donate spitalului Victor Babeș;

– consiliază directorul ADRA România în legătură cu prevederile Ordonanței Militare nr. 8;

– analizează un raport de 29 de pagini referitor la starea Bisericii în pandemie și redactează o sinteză;

– seara, transmite o predică live la Biserica Adventistă Brâncoveanu și este intervievat de pastorul acesteia, Mădălin Avrămescu.

9 Aprilie 2020

– conduce ședința extraordinară a Comitetului executiv al Uniunii de Conferințe prin videoconferință.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
Print